60 De Zile (BoyxBoy)

ziua 15

Ora 00:00

-Chiar nu știu ce să spun... Sparge liniștea din cameră și-mi mai dă un pahar cu apă. Nu te-ai mai văzut niciodată atât de... Slab. 

-Pentru că mama e singurul subiect care mă dărâmă, OK?! Zic nervos și încep să mă mișc prin cameră. Ce crezi că vrea să spună indiciul? Schimb subiectul și încerc să mă calmez. 

-"Te poate ajuta, dacă ar știi că îți este același sânge." Citește ultima parte și se uită la mine. Ai frați, veri, orice? Întreabă și dau denagativ din cap.

-Nu... Nu din câte știu, dar după ultima descoperire, orice e posibil. Spun și-mi așez mâinile pe față, fiind prea mult pentru mine. 

-Pari extenuat. O să scriu enunțurile astea pe o foaie și te poți duce acasă. Dau negativ din cap când aud asta și mă plimb mai agitat prin camera de hotel.

-Fred, nu înțelegi. Tata n-a fost niciodată tatăl model, mereu l-am considerat un model pentru mine. Și-a refăcut viața după moartea mamei... Asta după ce a înșelat-o. A ÎNȘELAT-O! Strig în șoaptă, fiind conștient că oamenii dorm la ora asta. Oamenii normali, nu eu sau Fred. 

-Bine, dacă vrei, poți rămâne aici. Dau tot aerul afară de parcă abia acum îmi permit să respir și neg din nou.

-Mă duc la sala de box, am nevoie să-mi descarc nervii. Spun și mă uit la cheia de la sala de box pe care o am la setul de chei. Mi-a dat-o antrenorul când am spus că urmează să plec la liceu în alt oraș, a fost un fel de "când mai vi să treci și pe aici"

-Cum dorești, sună-mă dacă ai nevoie de cineva. Spune și-mi înmânează plicul. verific dacă e tot și plec. 

Ora 03:30

Am muzica la maxim în căști și pumnii distruși din cauza loviturilor în sac, dar nu-mi pasă. Vreau să mă distrug fizic până nu mă mai pot distrus emoțional. Nu voiam să aflu asta, nu voiam nimic din toate astea. Mă urăsc. Mă urăsc pe mine, pe tata, pe Nathan, pe... pe toți. E doar vina tatei. Poate mama a aflat că l-a înșelat și de asta a refuzat tratamentul. Ea putea fi aici și acum... ÎMI URĂC VIAȚA. 

Continui să lovesc sacul de box până la extenuare, iar abia când nu mă mai pot ține pe picioare, mă opresc. Privesc sacul cum se balansează și ies din încăpere pentru a lua ceva de băut de la un dozator. Și poate și ceva de mâncare, nu prea am mâncat la cină. 

-Baker, ce cauți aici, la ora asta? Se aude vocea antrenorului și mă întorc spre el, desfăcând sticla de apă.

-Probleme acasă, am avut nevoie să mă descarc cumva. Pot pleca dacă...

-Nu, rămâi cât vrei. Mă întrerupe și dau afirmativ din cap. 

-Ar trebui să-ți bandajezi pumnii. Spune și mă uit în jos, la mâinile mele. Sunt doar câteva răni ușoare care sângerează la fel de ușor, nu e necesar. 

Vede că nu zic nimic și pleacă, aducând o trusă de prim ajutor. îmi face semn să mergem înapoi de unde am venit și așa fac. 

-Așează-te! Îmi ordonă și-l ascult.

-Domnule, chiar nu cred că e... 

Nu apuc să-mi termin ideea că sta cu dezinfectant pe monturile pumnului. Îmi mușc obrazul pe interior pentru a nu-mi retrage mâna sau pentru a nu-i trage antrenorului un pumn. 

-Fi bărbat! Te dărâmă o simplă durere? Ce-o să faci când vei avea o iubită? Întreabă, iar eu îl privesc serios, vrând să-și de-a singur seama ce-a zis greșit, iar după noua expresie facială, chiar a înțeles. Ce-o să faci când vei avea un iubit? Se corectează și mă bate pe umăr.