Dezechilibru [In Curs De Editare]

Capitolul 7

Garderoba mea nu conținea prea multe articole care ar fi purtat eticheta "cină la restaurant". În niciun caz nu aveam să iau cina cu Lucas în ceva sport sau în ceva ce fusesem la întâlnirea cu profesorii care încercau să mă consolideze pe un plan de carieră, dacă nu ar fi mers opțiunea Kent. Numărul de blugi și colanți negri era uluitor,dar majoritatea erau stropite cu cafea. Într-un final am găsit o pereche de blugi negri strimți, care din fericire erau curați. Mergeau.

Doar în sutien și în pantaloni, am fugit în baie și mi-am periat părul de culoarea lemnului de nuc, din ce în ce mai deschis cum se apropia de vârf, care îmi ajungea nu mult peste şolduri. M-am gândit în treacăt să folosesc ondulatorul, dar aş fi terminat jumătate din bucle până să apară Lucas. Avea să fie punctual, eram pur și simplu sigură.

În timp ce mă spălam pe dinți, am hotărât că nu-i voi impune nimic părului meu, lăsându-l liber pe spate, ca de obicei. Aveau să mă incomodeze șuvițele care mi se așezau pe față dar nu era o problema atât de gravă.

Mai aveam la dispoziție numai 3 minute ca să-mi găsesc o bluză, astfel l-aş fi întâmpinat pe viitorul student Lucas de Wolfe în lenjerie intimă.

Garderoba îmi oferea două posibile variante: Una neagră și una vişinie.

Cea vişinie avea avantajul de a fi curată și avea mânecile până peste cot fiind elastică şi modelându-se perfect după forma corpului meu.

Tocmai îmi puneam cerceii de argint la ureche când se auzi o bătaie în ușă.

Pieptul îmi tresăltă de parcă ar fi fost vorba de un redez-vous. Am înlăturat acel gând.

Când am deschis ușa, Lucas stătea în prag, ca un cavaler din filme, înalt și drept. Acesta nu-şi ahandonă obiceiurile. Purta negru care îl facea să arate mai izbitor.

Aștepta cu răbdare să-l examinez.

-Unde îmi sunt manierele? eu...

Lucas își puse mâna pe umărul meu şi își drese glasul, făcându-mă să îmi întrerup cursul vorbirii.

-Mergem? a zâmbit așteptându-mă să ies.

Am încuiat ușa în urma mea și am ieșit pe stradă. Soarele era pregătit să înceapă să apună lăsând atmosfera tainică nopții să își facă treptat simțită prezența.

Colțurile buzelor i se ridicară într-un zâmbet.

-Uită tot ceea ce crezi despre mine. Faptul că am venit aici cu bursă nu înseamnă că toată lumea trebuie să se comporte cu mine de parcă aș fi deja un detectiv. Gândește-te la mine ca la similarul dar opusul tau.

"Similarul sau opusul tău? ssta, pentru numele marelui Raigho, ce mai înseamnă?" făcu Ludo o grimasă.

Fără o vorbă, deschise ușa cafenelei. Am rămas pe loc hotărâtă așteptându-l să intre. O rafală de aer cald, umed aduse un miros de somon și ceva care îmi aducea vag aminte de spaghete. Am început să salivez.

-Ești cumplit de demodat, am conchis cu un oftat, hotărându-mă să nu mai opun rezistență.

Putea să-mi deschidă ușile în seara asta, câtă vreme era dispus să cumpere o cină fierbinte.

-După tine, murmură el.

Înăuntru am făcut slalom printre mesele aglomerate. Pielea lui de Wolfe, care arătase aproape normal în ceață, sărea în ochi prin paloarea ei, evidențiată de lumina puternică din cafenea. Un cuplu ne privi lung în timp ce treceam. Lucas se crispă.

"Nu a fost o idee bună." mi-a spus Ludo neliniștit în timp ce ochii oamenilor ne studiau.

-Bună seara, de Wolfe! strigă o voce de femeie din spatele unei tejghele. Rezervare la masa 13, nu?