Dezechilibru [In Curs De Editare]

Capitolul 36

Lucas mă privea împietrit. Era clar că nu puteam ieși din situația asta. Se dădu un pas în spate, părând scârbit. Ochii lui căpătară din nou o nuanță cenușie şi în ei se citea dezamăgirea și ceva ce-mi aducea a teamă, furie. Își întinse mâna asupra gâtului meu și atinse cu degetele ușor suprafața acestuia. Atingerile lui, deși fine, erau extrem de dureroase, de parcă ceva viu s-ar fi trezit la mângâierile lui Lucas și și-ar fi înfipt colții în gâtul meu.

Când acesta m-a atins cu mâinile sale calde, am tresărit. Își retrase mâna imediat și făcu ochii mari. Sentimentele din interiorul lui se intensificau. Era frustrat și se vedea asta: își muşca buza, încerca să spună ceva dar parcă nu putea da drumul cuvintelor. Pumnii săi erau încleștați, încercând în zadar să se relaxeze.

-Emma, te rog spune-mi că nu mi-ai făcut asta! spuse el din ce în ce mai nervos vizibil. Mușcătura aia nu îi aparține lui Faust!

"Ai distrus totul din nou, Emma."

Sângele mi-a înghețat involuntar în vene și m-am încordat. Am încercat să mă apropii de el, dar parcă picioarele mele refuzau să se mişte.

Mi-am amintit de momentul acela. Nu-mi puteam scoate din minte imaginea când Faust s-a agățat de gâtul meu, când s-a agățat de viață. Nu puteam scoate din minte senzația care mi-au oferit-o colții lui când îmi perforaseră pielea. Mă simțeam vinovată deşi nu avusesem de ales.

-Cum naiba ți-a făcut asta? spuse el scârbit.

Teama își făcu imediat loc în suflet. Îmi amintisem de faptul că Lucas nu îi știa adevărata lui natură, de faptul că secretul pe care mă pusese Klaus să-l păstrez va fi destrămat. Îmi amintisem de cuvintele lui:

"Sunt conştient de cât de riscant e să avem un demon atât de aproape pe lângă elemente. Amândoi ne asumăm riscul ăsta. Consider că ar fi nepotrivit să le spunem, mai ales lui Lucas, că prietenul sau colegul lor este o creatură a Întunericului. Încearcă să ascunzi urma aia de colți cât de bine poți, Emma."

Dădusem greș din nou. Căutam o explicație alternativă, dar care nu exista. Minciuna nu își avea loc. Cumva își dăduse seama de unul singur tot: Faust mă muşcase. Dar ce nu știa era faptul că o făcusem ca să-l țin in viață, să ajut un demon să supraviețuiască. Ce nu știa era că fostul cel mai bun prieten al lui nu era o ființă umană, ci o ființă a cărei menire era să-l omoare.

-Nu am vrut să se întâmple asta.. am reușit să scot pe gură, vocea tremurându-mi vizibil.

-Nu ai vrut să se întâmple ce, Emma? se răsti la mine, strângându-mă puternic de încheietură.

Am încercat să-mi retrag mâna, căci degetele lui fierbinți păreau că vor să-mi ardă pielea.

-Am făcut asta ca să-l salvez de Klaus, n-am avut de ales! Ar fi fost mort până acum.

-Poftim? întrebă Lucas extrem de frustrat. De ce l-au recrutat dacă au vrut să-l omoare? Şi cum naiba ți-a făcut asta? Emma, asta nu e uman!

-Pentru că aşa e, Lucas. De asta l-au ținut în viață şi tot din același motiv au vrut să-l omoare.

Lucas rămăsese la fel de confuz. La un moment dat, tresări eliberându-mi mâna, clătinând din cap.

-Emma, el nu est... începu Lucas din ce în ce mai vizbil nervos.

-Ba da, dar nu este la fel ca ceilalți! l-am întrerupt eu. Sirius l-a...

-Cum ai putut să-mi ascunzi așa ceva, Emma? mă întrerupse la rândul lui. La naiba cu contractul, la naiba cu Klaus! Era vorba să n-avem secrete!