Dezechilibru [In Curs De Editare]

Capitolul 35

VII.

Demonul era fix în fața mea iar eu nu aveam unde să mă mai retrag. Nu puteam să îi dezamăgesc, dar mă simțeam incapabil de a mă mai mişca.

O durere cruntă începuse să se resimtă în corpul meu. Şimțeam cum capul meu se loveşte de podeaua rece si umedă. Urletul unei haite de lupi îşi făcu prezența în mintea mea. Era ceva inexplicabil. Pe secundă ce trecea, imaginea realității se blura din ce în ce mai puternic, nereuşind nici măcar să-mi văd propria mână iar durerea devenea din ce în ce mai cruntă. Am încercat să vorbesc, dar era în zadar, de fiecare dată când deschideam gura, simțeam cum mă înec. Nu puteam distinge realitatea de imaginație, nu ştiam ce se întâmplă.

Simțeam cum o altă voce încerca să se imprime in mintea mea. Suna într-un ecou continuu ce nu se mai sfârşea. Cu ultimele puteri, am încercat să mă concentrez la acea voce.

"...să mă prezint, Klaus... moştenitor al ordinului... încantat... războinic al Lunii... nu intenționam să... nu mi-ai dat de ales... te joci prea mult cu arma diavolului..."

La auzirea ultimelor cuvinte, am încercat sa-mi ridic mâna, în ciuda faptului că eram aproape paralizat. Nu am reuşit să aduc mâna până în fața ochilor mei, şi nici nu reuşeam să-mi văd mâna clar de la distanța aia, dar simțeam că din mână îmi lipseşte cuțitul.

"Nu te pot omorî... am nevoie de tine... Lucas Wolfe, esti cruțat."

Durerea începuse să se diminueze considerabil, simțurile îmi reveniră uşor uşor la realitate. Am început să simt cum două persoane încercau să ma ridice in picioare, sprijinindu-mă când aceştia îşi atinseseră scopul. În continuare nu îi puteam vedea. Eram capabil sa simt din nou, sa aud din nou, mai puțin să văd.

"Îmi pare rău..."

Era exact acea voce pe care o recunoşteam dintr-o mie. Am început să mă şterg la ochi de lacrimi cu mâna dreaptă. În fața mea a apărut exact chipul persoanei la care mă asteptam. Exact chipul...trădătoarei.

-Emma, să nu îndrăzneşti să te apropii de el! spuse Klyde pe un ton extrem de serios în timp ce mă ținea de mâna dreapta. Nu după ceea ce ai făcut!

-Dar... apucă Emma să spună începând să plangă mai tare.

-Niciun dar! țipă Jasmine la ea în timp ce mă ținea de mâna stângă. Cum ai curajul să ne trădezi şi să apari aşa în fața noastră?

-Emma nu v-a trădat, doar că nu aveam altă soluție de a rezolva acest conflict, spuse Klaus către noi trei. Ştiam că nu aveam nicio posibilitate de a vă explica lucrurile direct, fiindcă nu ați fi acceptat. Ce-i drept este că ştiam că Lucas o să se revolte cel mai tare, dar nu mi-am imaginat că lucrurile vor ajunge aşa de departe. Oricum, acum cred că am oportunitatea cea mai bună de a discuta cu voi pe cale diplomatică.

Se pare că toate simțurile îmi reveniră complet, reuşind să stau în picioare fară a ma sprijini de Klyde sau Jasmine.

-Tu ce mai vrei de la noi, se revoltă Klyde la Klaus. Aproape că l-ai omorât pe Lucas iar acum vrei să spui că...

-Klyde, cred că Klaus vrea să ne ajute, l-am întrerupt.

-Lucas, omul ăsta aproape că te-a omorât, eşti tâmpit? se revoltă Jasmine către mine speriată.

-Dacă voiam, o şi făceam, completă Klaus. Numai că după cum i-am spus și lui, am nevoie de el. Am nevoie de voi, de aceea aş dori să vorbesc despre Ordinul Razboinicilor Lunii, unde Emma s-a alăturat, in privat fără a mai avea astfel de... surprize.