Dezechilibru [In Curs De Editare]

Capitolul 25

Faust se lupta să rămână conștient, refuzând sub orice formă să fie trimis la spital. Într-adevăr, avea picătura lui de dreptate, căci nu putea explica cum s-au produs rănile, iar veninul din corpul lui nici atât. Acesta se răspândea rapid și presupuneam că un element ar fi fost singurul leac pentru un om otrăvit. Dar dacă în colții lor se găsea veninul, noi puteam să oferim leacul în același mod?

Mi-am trecut limba peste caninii mei care nu erau atât de ascuțiți spre deosebire de cei ai Lenei. Într-adevăr, nu era o deosebire foarte evidentă încât să sară în ochi, dar era. Acest lucru observasem de curând și la Lucas întrebându-mă dacă transformarea sa era completă. Era dispus să o facă?

Cunoșteam pe dinafară ura lui Lucas pentru Faust, deși se presupuseră că făcuseră pace. Nici pentru mine Faust nu era un om în care să îți pui încrederea, dar astăzi îmi arătase o latură a lui pe care o credeam inexistentă.

Nu aveam timp și nu îl puteam să moară sub ochii mei. Ca element, era datoria mea de a-i salva victimele lui The Four. Era scopul meu... Era motivul pentru care eram acolo...

Mi-am mușcat buza simțind cum un fir de sânge îmi curge pe bărbie, prelingându-se pe piept. Nu am mai ezitat și, in zona afectată am început să îi sug veninul de pe mâna scuipându-l pe jos. Am încercat să îi injectez leacul meu în vene, cu speranța că ar fi curățat veninul care ajunsese în sânge deja. Părea că ceva nu făceam bine, căci se simțea mult mai rău, revenind la tusea precedentă și la scuipatul de sânge.

Speriată, am renunțat la ideea asta, dar am continuat să-i curăț veninul de pe mâna, scuipându-l pe jos. Toți ceilalți se uitară încremeniți la mine, în timp ce starea lui Faust se amelioră puțin, dar încă se lupta să rămână conștient.

Gustul sângelui său combinat cu veninul era îngrozitor și foarte amar. Simțeam cum lichidul îmi arde limba, oferindu-mi o senzație puternică de greață. Știam toți că nu puteam continua la nesfârșit așa.

-Emma.. Îmi pare rău. Nu puteți să rămâneți aici pentru totdeauna, spuse el răgușit. Chemați ambulanța și presupuneți că nu ați văzut nimic. Le voi explica eu... spuse el închizând ochii.

Zis și făcut, Klyde formase deja numărul, operatorul răspunzându-i imediat. Klyde oferi toate detaliile locației, încercând să îi convingă că noi doar l-am văzut aici trântit pe jos și nu avem habar ceea ce s-a întâmplat. M-a adăugat și pe mine în subiect, spunându-i că eu am încercat să îi curăț rana de venin, dar Faust rămăsese la fel de inconștient.

-Cu Lena cum rămâne? întrebă Jasmine.

Am întors privirea către locul în care se pusese aceasta, observând că ea nu mai este acolo. M-am uitat în jur sceptică pregătindu-mă de un posibil atac.

-Unde este? am întrebat pe un ton coborât simțind cum nivelul de adrenalină îmi crește.

-A plecat. E necesar ca toți cei prezenți să oferim explicații, răspunse Lucas. E mai bine dacă a fost scutită de ele.

- Nu îți face probleme. Se va întoarce la fratele ei, sau în cel mai bun caz, acasă, mă încurajă Klyde.

Am înghițit în sec, scârbită de gustul amar al veninului din sângele lui Faust. Numai ținându-l pe limbă mă slăbi, dorindu-mi să mă așez pe iarbă și să adorm. Dar nu, în ciuda faptului că tremuram, și îmi puteam pierde echilibrul pe picioare oricând nu m-am lăsat.

O echipă de paramedici sosiră și îl examinară pe Faust.

-Eu n-am mai văzut așa ceva la nimeni, spuse unul dintre ei luând o monstră în timp ce ceilalți îl puneau pe o targă.