Dezechilibru [In Curs De Editare]

Capitolul 22

-Sunteți mulțumiți de voi? Se răsti Blaze.

Am coborât automat privirea în pământ . Niciunul dintre noi nu avea curajul să spună niciun cuvânt.

-Ați fost acceptabili pentru prima oară, spuse Cedric.

Imediat am ridicat capul, încordați.

-Mai puțin Emma, mârâi Drake cu dispreț.

Am făcut vreo zece pași în spate, despărțindu-mă de grup, simțind cum temperatura corpului îmi scade considerabil.

-Nu știți ce înseamnă aia o echipă, ne certă Ludo. Emma, nu știu ce a fost cu tine, dar dacă ai ceva personal cu Lucas, nu lăsa să vă afecteze pe voi toți!

- Asta dacă nu a făcut o înțelegere cu The Four și de aceea ne trage în jos, comentă Lucas cu un ton coborât.

Drake sări ca ars, împrăștiind flăcări până la Lucas, care se repezi imediat în spate, căzând și târându-se și așa vreo 2 metri până focul lui Drake se opri.

-Sper că glumește, Emma! mă avertiză Drake.

Am închis ochii ghemuindu-mă, simțindu-mă copleșită de energia întunecată care își făcea de cap în fiecare celulă a corpului meu. Plămânii se simțeau îmbâcsiți, împiedicând o parte din oxigen să îmi ajungă în corp, sângele părea că se blochează în vene, iar ochii erau dureroşi și sensibili la lumină.

-Spune-ne, Emma! se răsti Lucas, indiferent față de starea în care mă aflam.

Își vărsa energia pe mine, mai degrabă energia care constituia furia în el, agitându-mă. Simțind o durere de cap puternică și urechile cum țiuiau, am izbucnit.

-E un blestem! Mulțumit?

Am început să plâng simțind cum totul în jur devine greu de definit, cum totul se încețoșase și se întunecă.

Mi-am șters lacrimile din ochi, încercând să văd cine se apropia de mine.

- Nu te apropia, de Wolfe! m-am răstit.

În ciuda a toate, Lucas nu mă ascultă, se așeză în genunchi, așezându-şi mâinile pe genunchii mei, după îmi șterse lacrimile cu una dintre mâini.

-Trebuia să ne spui, preciză Klyde șocat.

-Dar în ce constă blestemul?deveni Jasmine sceptică.

Mi-am șters lacrimile de tot, abținându-mă să nu mai plâng. Lucas mă strânse în brațe și refuză să-mi dea drumul în ciuda protestelor mele. Într-adevăr, era o senzație ciudată, dar plăcută. Ceva din mine dorea să scape cât mai repede din strânsoarea lui, ceva care se amesteca cu amintirea de acum o seară. Cealaltă parte l-ar fi strâns mai tare, căci emana o energie de care aveam nevoie în fiecare moment, cu atât mai mult acum. Strânsoarea lui era unică, brațele lui se potriveau perfect în jurul taliei mele, iar capul meu stătea atât de bine pe pieptul lui, auzindu-i bătăile rapide ale inimi, care sunau ca o muzică în mintea mea.

-Nu știu, dar e un dezastru. M-am născut cu el așa, a crescut odată cu mine, am murmurat.

Eram terminată.În strânsoarea caldă a lui Lucas tremuram, inghețată de teama ce îmi stăpânea sufletul, ca un comportament de auto-apărare.

-Se întoarce împotriva mea de cele mai multe opri și doar Lucas a reușit să-l potolească de câteva ori, am izbuncnit în plâns.

Gardienii au schimbat câteva priviri, dar niciunul dintre ei nu îndrăzni să rostească vreun cuvânt.