Dezechilibru [In Curs De Editare]

Capitolul 26

Trecuseră deja trei saptamani, trei saptamani în care Lucas, Klyde și Jasmine ne vizitară zilnic, trei săptămâni în care se devenisem centrul discuției în cadrul universității, trei zile în care Faust și eu ne recuperam extrem de repede și armonios.

Eu puteam spune că nu mai aveam nimic, deși doctorii îmi spuneau că încă am veninul în sânge. Făceam tratament cu antibiotice, la fel ca Faust, în timp ce doctorii insistară să le facă analize și celor trei studenți care fuseseră prezenți acolo. S-au arătat destul de surprinși, căci toți aveam Rh negativ.

Faust începuse să îşi recapete forța, reușind să se plimbe prin cameră ajutat de mine în general, apoi singur. Klyde a fost nevoit să îi ia țigările din cameră, căci încă mai scuipa sânge iar medicii i-au sugerat ca 2 luni cel puțin să ia o pauză de la fumat.

În ciuda faptului că nu mai putea fuma o vreme bună, Faust era într-o stare foarte bună și relaxată. În mare parte a timpului jucam cărți sau purtam diferite discuții.

Dimineața aceasta era una înnorată și rece, iarna era din ce în ce mai aproape, căci noiembrie își făcuse simțită prezența. Frunzele copacilor erau în marea majoritate pe jos, căci crengile fuseseră dezbrăcate de haina care își schimbară culoarea în funcție de anotimp.

-Iarna se apropie, am spus privind pe fereastră, în timp ce Faust stătea întins în pat fixându-mă atent cu privirea.

-Mereu mi-a plăcut iarna, îmi răspunse Faust.

Părea că urma să avem iar o conversație în care naram poveștile vieților noastre, mai mult sau mai puțin interesante. Faust chiar era un mister pe care îl descifram pas cu pas, un mister plăcut, care mă fascina prin eleganța și suprizele plăcute care mi le oferea. Căci exteriorul acela negru și rece acoperea ceva cald și vulnerabil, ceva unic și delicat.

-Mai ales sărbătorile, știi? continuă cu o privire pierdută. Mergeam în Germania la conacul mătușii mele și petreceam iarna cu verii mei. Îmi plăcea zapada, mai ales să călăresc prin ea. Adoram să aud copitele cailor cum zdrobesc zăpada pură cu greutatea lor. Era un sunet liniștitor... Şi cald.

Descrierea lui despre Crăciun mă dusese departe, într-o altă lume, imaginându-mi locul de vis unde își petrecea el vacanțele. Parcă puteam auzi copitele cailor cum calcă zăpada, într-un mod într-adevăr liniștitor.

-Ce superb, am murmurat.

Între mine și Faust se creease cumva o legătură emoțională care avea la bază întunericul. Amândoi trecusem printr-o experiență asociată cu The Four, și poate asta ne legase sufletele și reușind să empatizăm atât de tare unul cu celălalt, de parcă am fi trăit aceleași momente, aceeași viață. O conexiune ce avea la bază un element, ce avea la bază magia.

Fiecare dimineață pornea cu controlul doctorului. Acesta venise urmat de asistenta care fusese prezentă când m-am trezit în prima zi. De atunci, ea părea că răspunde de starea noastră.

-Bună dimineața, m-am ridicat de pe scaunul așezat la fereastră.

-Bună dimineața, răspunseră cei doi în cor.

Faust se ridică din pat, cu puțin efort, trecându-şi mâna prin părul ciufulit și zâmbind. Ochii săi mici, negri, emanau o senzație de relaxare și mister. Ezită să spună vreun cuvânt, lăsându-ne să-l examinăm din cap până în picioare. După o vreme, își drese glasul:

-Ei bine, după cum vedeți.. Sunt sănătos! râse el. Rănile mi se vindecă în continuare, spuse el arătându-şi mâinile pline de răni.

Medicul examină uluit viteza cu care Faust se recuperase. Ca să pară şi mai convingător, Faust își dădu tricoul jos ca să dovedească că rănile lui chiar se vindecau. În timp ce asistenta și medicul discutau, Faust îmi adresă un zâmbet în semn de " E totul în regulă. "