Dezechilibru [In Curs De Editare]

Capitolul 17

Îmi închideam fermoarul rochiei în fața oglinzii observându-i în reflecția oglinzii pe Ludo și Drake.

-Arăți minunat! mă complimentă Ludo.

-Eşti măcar în stare să reziști o noapte întreagă acolo?mă întrebă Drake.

Îmi legam într-o fundă panglica de culoare neagră în talie.Rochia nu era foarte lungă, până la genunchi, din material negru decorat cu dantelă vișinie, din mătase care era asamblată pe corset, sau dantelă neagră care era asamblată pe mâneci.Era elastică, cu voal negru transparent deasupra satinului de culoare vișinie.

-Am să mă descurc, i-am încurajat pe cei doi gardieni.

Am luat masca pe care trebuia să o port de pe pat și am ezitat puțin înainte să o pun pe față.

-Emma,nu înțeleg ce ai.Ești agitată, comentă Ludo.

-Nimic, simt doar că ceva este neînregulă, am oftat.

Într-un final, mi-am pus masca simțindu-mă diferit, de parcă aș vedea prin alți ochi.

-E normal să mă simt așa?

Niciunul nu răspunse nimic, lucru care deși se întâmpla foarte des și care era un semn al ignoranței și al plictiselii, îmi punea un mare semn de întrebare.

Eu, Lucas și Klyde stabilisem un program de ieșire pe rând din incinta Kent la un interval de 15 minute.Astfel, eu eram ultima care pleacă, lucru care mă motivă să mă grăbesc.Mi-am luat un palton negru pe mine, pentru că intrasem în octombrie și era destul de frig seara și am ieșit.

Era ora 19:15 iar balul era la doar 10 minute distanță de mine. Trebuia să ajung la 19:30 așa că nu m-am grăbit.

Atmosfera era sumbră. Vântul adia ușor și puteam auzi murmurul frunzelor. Copacii își înălțau siluetele pe cer, ca niște fantome uriașe.Strada era pustie și intunecată.Poarta impunătoare de fier a universității arăta înfiorător îmbinându-se perfect cu atmosfera prezentă în aer.

M-am grăbit, simțind o stare puternică de neliniște și panică.

-Am să mă descurc!m-am încurajat în șoaptă.

Țineam strâns pandantivul cu fulg de nea folosindu-mă de energia pe care o depozitase Lucas în piatră pentru a mă liniști.

În ciuda faptului că mă simțeam mai bine, mă simțeam prinsă în altă lume, închisă, capturată, unde puterile îmi erau limitate.Un sentiment de vulnerabilitate mă stăpâni complet, chiar mă simțeam urmărită.

Sceptică, mi-am aruncat privirea împrejur.Nu era nimeni care să miște în afara unui corb negru agățat de o creangă, care își așeza penele sale cenușii.

Am continuat să merg, aruncând de fiecare dată priviri fugare când mă simțeam în pericol.Dar, ca de fiecare dată, eram singură pe strada pustie din Kent.

Puterea vântului se intensifică, răscolind frunzele și conducându-le pe aripa sa ca o introducere a furtunii, motivându-mă întradevăr să mă grăbesc prima picătură de apă care mă atinsese pe față.

M-am găsit într-un final în fața ușii clădirii în care avea să fie ținut balul.Am apăsat cu putere pe clanță, intrând în atmosfera fierbinte a încăperii.

Am inspirat adânc, simțind absența energiei lui Lucas sau a lui Klyde.Întradevăr, şi-au redus elementul la 0, ori nu erau prin preajmă ori, cum fiecare om avea o aură a sa, era prea multă lume ca să o observ.

"Ca să-ți reduci elementul la 0 trebuie să fii extrem de puternic." spuse Ludo neîncrezător.

Lumea dansa, purtând măști care mai de care neobișnuite.Mi-am lăsat paltonul pe un cuier și m-am așezat la o masă.Pe masă era așezată o sticlă neîncepută de vin alb şi o sticlă de suc, alăturat cu un bol cu fructe și niște covrigei.În ciuda a toate, nu aveam poftă de mâncare.