Dezechilibru [In Curs De Editare]

Prolog

Culmile înghețate ale tărâmului Glaciem se curemurară, când un stol de ciori negre acoperi cerul. Acesta căpătă o nuanță sângerie, iar norii vuiau cu putere, de parcă lumea s-ar fi sfârșit. Bucăți imense de gheață se rupeau de pe crestele munților, spărgându-se la primul contact cu pământul vlăguit de frigul etern, specific meleagurilor unde Blaze domnea cu fală, ținutul cel mai aproape de graniță şi cu defensiva cea mai puternică. Și cu toate acestea, acum se sfărâma bucățică cu bucățică, de parcă ceea ce s-a clădit pe parcursul a secole, ba chiar milenii, s-a distrus într-o secundă.

Şi nimic nu mai putea fi reparat.

Zborul ciorilor continua cu Terrarium, care la rândul lui se prăbușea sub aripile de un negru lucios ale păsărilor aducătoare de ghinion. Rocile tari ale tărâmului se spărgeau cu o atâta ușurință, de parcă întreaga putere a lumii, a universului ar fi în ghearele lui. Astfel, lumea lui Cedric se prăbușea chiar sub ochii săi pătrunzători. Fiecare pietricică sfărâmată îi oferea un gust amar și o furtună de sentimente: ură, dezamăgire, dragoste față de casa lui şi nu în ultimul rând teamă.

Toate astea erau din cauza lui şi părea că e de neoprit.

Terrarium era urmat de Ventus, locul unde cei mai puternici curenți se strângeau într-un singur loc sacru, unde domnea Ludo, protectorul acestui ținut. Coloane de piatră cuprindeau întreg ținutul, ridicându-se până la norii care, înainte albi ca spuma laptelui, acum căpătară o nuanță cenușie când stolul de păsări ce anunțau sfârşitul treceau prin zbor alert, fie ocolind coloanele de piatră, sau privindu-le cum se prăbuşesc sub ochii disperați ai lui Ludo. Regatul Aerului, ce purta numele Ventus şi care era locul unde cei mai mulți își găseau liniștea sufletească se prăbuşea. Platformele de piatră ce pluteau în aer și înconjurau coloanele la niveluri diferite își pierdură stabilitatea și se prăbuşiră la pământ când norul întunecat își făcu apariția. De parcă toata puterea ar fi dispărut odată cu Lumina.

Într-adevăr, așa era: Lumea se prăbuşea iar ei nu mai aveau nicio putere.

După ce treceai podul înalt numit de zei Rimas Caleum dădeai de Ignis-tărâmul de foc. După cum îi spunea și numele, acesta era acoperit în întregime de flăcări și totul era construit din roci vulcanice. Dar acum, regatul lui Drake se prăbușea, la rândul lui, cum au făcut celelalte trei. Lanțul vulcanic începea să erupă iar râurile de lavă începeau sa facă reflux. Drake statea şi privea, dar simțea ceva. Simțea că ăsta va fi sfârşitul.

Şi chiar aşa era, venise sfârșitul lor.

...

Ajungând însfârsit în centrul celor 4 ţinuturi dispuse concentric, se vedea marele turn al absolutului: Lux Sanctum. Miturile spuneau că turnul circular avea o înaltime infinită, imposibil de ajuns în vârful lui. Acolo, în acel turn era concentrată toată energia celor patru tărâmuri, fiind considerat şi baza principală a energiei lumii. Turnul nu avea o intrare, fiind protejat de o barieră invizibilă ce îl ținea în siguranță față de cei care voiau să intre.

Shax, demonul ce deținea elementul absolut: întunericul, stătea în fața turnului, uitându-se spre vârful acestuia. Blana sa complet neagră se mişca în bătaia vântului puternic, acesta rămânând neclintit. El era reprezentantul haosului, al urâtului şi al dizgrațiosului, iar cu toate astea se putea spune că întruchipează perfecțiunea. Cu un urlet ce răsună în tot ținutul, acesta îşi formă o aură neagră şi păşi lent prin barieră de parcă nici nu ar fi existat.

În cele ce urmează, trecând complet de barieră, acesta rosteşte: Angel, ostende te!. Dispăruse instant, lăsând în urma lui un praf de culoare neagră ce se răspandi pe jos. Imediat după asta, acesta se trezi în turn.