Dezechilibru [In Curs De Editare]

Capitolul 8

II.

Se pare că nu aveam de ales. Emma era in pericol din cauza lui Blaze iar cea mai mica greşeală a ei putea face ravagii în sufletul meu. În plus, auzeam paşi de tocuri ce se îndreptau spre noi din lumea reală.

-Emma, trebuie să plecăm acum, aud din exterior ca cineva se îndreaptă spre noi! am spus asta în timp ce ne întorceam la realitate.

Simţurile nu m-au înşelat. Imediat după ce am revenit amandoi la realitate, ușa restaurantului se deschise, în spatele ei aparând chelneriţa.

-Emma, mai vrei sa mancam ceva? am întrebat în timp ce chelneriţa strângea farfuriile şi tacâmurile.

-Sincer, nu. Sunt sătulă, a spus uşor confuză dupa ceea ce s-a întâmplat înainte.

-Ok, atunci ne puteţi face nota, domnişoară? am întrebat-o pe chelneriţa.

-Desigur, răspunse aceasta.

Emma încă era confuză. M-am ridicat de pe scaun si m-am dus să plătesc.

-Revin imediat Emma, aşteaptă puţin, i-am spus în timp ce mă duceam în restaurant.

Din nou trebuia să trec printre mesele aglomerate, din nou trebuia sa trec prin gândurile oamenilor şi să le ignor. Cu fiecare secundă cu care trecea, mintea mea se sufoca tot mai tare cu gândurile celorlalţi, lucru care mă face să mă grăbesc mai mult ca să ies din furtuna de impresii despre mine luate la prima vedere.

"Blaze, blochează odată gândurile din exterior!" m-am răstit cu toată puterea la el.

"Bine, ai noroc că înţeleg că eşti epuizat." îmi replică Blaze.

Şi aşa, mintea mea se linişti iar starea de discomfort dispăru.

Am ajuns la tejghea, am plătit nota şi ies la terasă. Emma mă aştepta în picioare de parca debea aştepta să plecăm.

Pe drum, se lasă o linişte tainică care mă deranja.

- Emma, te simti bine? adică stiu ca ceea ce ai văzut şi aflat te-a şocat, dar totusi nu eşti în apele tale. Ai păţit ceva? am întrebat-o dorind să rup liniştea.

- Nu... sunt bine, a răspuns pe un ton deloc credibil şi uşor speriat.

- Emma, nu ai niciun motiv sa fii speriată de "The Four". Eu îţi sunt alături, am spus asta pentru a încerca să o calmez.

- Cum să nu am?! a ţipat Emma pe un ton ce mă făcea să simt că îngheţ.

- Emma, fii calmă, mai sunt oameni pe stradă. Ai încredere în mine, nu o să îl las să ajungă la tine, am spus asta ca să o calmez.

- Pff... bine, am încredere în tine, a spus încercând să se calmeze.

- Uite, Emma, ai ajuns acasă.

- Mda, noapte bună Lucas, a spus în timp ce îşi descuia uşa.

- Emma, stai...

- Ce s-a întâmplat Lucas?

Ceva din mine mă făcea să o implor să mai rămână, dar nu puteam să o forţez. Ştiam deja că era extenuată după întâlnirea aceea.

- Nimic, noapte bună, i-am răspuns înghiţind în sec.

Nu după mult timp, ajung şi eu acasă. La intrare, îmi las jacheta de piele în cuier. Ca de obicei, în cameră era dezordine. Caietele erau împrăştiate pe masă, hainele erau împrăştiate în şifonier, înghesuite astfel încât să încapă toate, alte caiete pe jos şi patul dezaranjat. Totuşi, am preferat să ignor dezordinea. Am dat drumul la lampă si m-am întins în pat. În cameră se lasă o atmosferă ciudată. Lampa făcea ca nuanţa culorii de pe peretii camerei să se apropie mai tare de culoarea focului, creând la nivel vizual senzaţia de căldură sufocantă, dar de fapt în camera era răcoare din cauză faptului că nu am dat drumul la căldură cât am fost plecat.