Dezechilibru [In Curs De Editare]

Capitolul 37

După ce cursurile s-au terminat, am stabilit să ne întâlnim cu toții în curtea facultății. Am coborât în grabă scările către parter întâlnindu-mă cu Klyde:

-Emma, unde te grăbești așa? întrebă el amuzat. Așteaptă-mă și pe mine!

M-am oprit intorcându-mi privirea asupra sa. Ceva părea schimbat la el, dar nu ținea de aspectul fizic. În spatele ochilor cenușii păreau că se ascund o multitudine de curenți de aer. Aceștia formau un o tornadă ce se spărgea în sute de curenți mai mici, dar puternici. Băteau haotic dar într-un mod ce îți creea sentimentul de libertate, de parcă în spatele ochilor lui s-ar fi aflat întreaga lume.

Aura lui era într-adevăr schimbată simțind făcându-mă să simt în jurul lui un fel de răcoare care, cu cât mă apropiam de el, parea că se intensifică. Cu cât mă apropiam mai tare de el, simțeam acei curenți de aer cum trec pe lângă mine și fac cercuri în jurul trupului meu, într-o strânsă legătură cu stăpânul lor.

"Stăpânul Vânturilor. Interesant nume." preciză Ludo amuzat.

Aceste schimbări nu erau doar o simplă întâmplare. Acei ochi nu mințeau. Acea aură nu era atât de puternică fără să aibă vreun motiv.

-Ai evoluat, am precizat.

Klyde făcu ochii mari de uimire apoi râse amuzat.

-Cum ți-ai dat seama? spuse uimit.

-Oricine care îți poate simți aura ar face-o, am precizat continuând să cobor.

Am ieșit in curte unde am dat imediat cu ochii de Faust și Jasmine care ne așteptau. Faust avea deja țigarea aprinsă și fumase deja jumătate din ea. Era clar că ne așteptau de câteva minute.

Atenția însă mi-o atrase Jasmine care părea că radiază energie în jur. Ochii săi verzi erau plini de viață și purta un zâmbet larg. În spatele ochilor ei păreau că se legaseră strâns sute sau mii de ramificații verzi ale unor plante printre care curgea o sevă sacră, a cărei menire îi era vindecarea.

Trupul său subțire radia o energie sufocantă făcându-mă să simt o presiune ușoară in întreg corpul de parcă o haină mi-ar fi îmbrăcat în totalitate trupul. Un fior plăcut îmi străbătu tot corpul de parcă acea sevă își făcu loc să curgă prin venele mele, vindecându-mă.

-Și tu ai evoluat, am precizat surprinsă.

Senzația pe care mi-o oferise Jasmine dispăru imediat când cei doi îndrăgostiți se luaseră în brațe. Aurele lor se impleteau perfect una într-alta, formând un echilibru unic care părea imposibil de a fi rupt. Ce îi făcuse atât de legați unul de altul?

-Da, zâmbi radiând de fericire.

Faust părea destul de împăcat cu cele întâmplate, însă în sufletul lui doar el știa ce se afla. Părea totuși măcinat de un gând care nu-i dădea pace, fiind distras. Dacă l-aș fi întrebat, mai mult ca sigur m-ar fi mințit că este în regulă, rămânând cu dorința ca măcar Sirius să-l poată ajuta în aceste momente. Trecuse deja prin multe, ajungând în pragul în care nu-și mai știa nici identitatea. Ce era el de fapt? Era om? Era demon? Genul ăsta de întrebări îi dominau gândurile și nu putea să le ignore, să se prefacă că totul e normal. Respins de familie, nevoit să-și găsească locul într-o altă casă decât cea în care se născuse, ca apoi după 21 de ani sora lui să-și facă apariția și să-i lumineze mintea înspre aceste lucruri care păreau doar basme din perspectiva cuiva care trăise viața ca un simplu om. Era prea mult și cu toate asta nu se terminase aici. Sora lui își arătă adevărata ei natură în fața lui, aproape omorându-l din vina noastră, cei care trebuiau să salveze, nu să fie salvați. După o recuperare uluitoare, atât fizică cât și psihică (deși acele amintiri rămaseră), a fost trimis cu forța într-un loc ce avea ca scop să-l omoare. Fiind torturat și aproape omorât, s-a salvat în ultimele momente de conștiență reușind să se agațe de viață cu toate puterile. Atunci a fost momentul meu să mă revanșez, oferindu-i o parte mică, neînsemnată din puterea mea. În acele momente ceva demonic, ceva inuman s-a trezit în el trezindu-l, readucându-l la viață. Scăpând din ghearele ascuțite ale morții ajunge să se înscrie împotriva voinței lui într-un ordin ce are ca scop să omoare demonii, să-i omoare pe cei ca el. Acceptă, urmând să afle de natura care se opune speciei lui, care se opune celor ca el: urmând să afle de natura noastră. Cel mai bun prieten al lui din copilărie, aflând de felul său, încercă să-l omoare din cauza furiei, a urii și a frustrării pe care o are pentru el și pentru cei ca el. Dar asta era natura prietenului său și asta era menirea lui așa că Faust își recunoscu vina, vină că a încercat să se salveze de la moarte. A fost pus la pământ de prea multe ori, tot mințindu-se că nu are nicio slăbiciune, mințindu-ne pe noi că totul e în regulă deși lumea lui se prăbușea.