Dezechilibru [In Curs De Editare]

Capitolul 4

I

Cu fiecare cuvânt pe care-l zicea, Emma Forest mă făcea din ce în ce mai captivat de ea.

"Nu uita pentru ce te-ai întalnit cu ea!" A urlat Blaze în mintea mea cât de puternic a putut. Între timp am observat că Emma se uita la mine de parca se pregătea să îmi spună ceva.

-Deci, ce ai să îmi spui despre Kent? m-a întrebat Emma privindu-mă cu o sclipire de gheaţă în ochi.

-Kent mi-a oferit un articol despre criminalii în serie, am spus în timp ce scot o foaie din jacheta mea. Am făcut o copie special pentru întâlnirea asta, iar data viitoare aş vrea să îmi spui părerea ta despre acesta. Kent mi-a pus câteva întrebări pe pagina anterioară la care mi-aş dori să poţi răspunde şi tu la ele.

La auzirea acestor cuvinte, pe chipul Emmei se putea citi fericirea în stare pură consolidată cu un zâmbet sincer.

-Minunat. Am să pun asta în portofoliu imediat, a spus Emma apucând foaia pe care i-am întins-o.

Ea îşi scoase o mapă din ghiozdan probabil pentru a-şi pune documentul pe care i l-am dat, în siguranţă, dar deodată am observat ca îi zburaseră din mapa câteva foi.

-Hai să te ajut, am spus.

Printre acele foi, se afla şi o poză. M-am aplecat ca să o ajut, iar cu cât ma apropiam mai mult, cu atât poza îmi era mai clară. Ceea ce am vazut, m-a şocat...

"... În poza aceea sunt urme de sânge şi cadavre. Emma este mult mai misterioasă decât crezi, Lucas Wolfe." reacţionase Blaze.

În ciuda acestui fapt, am ales să nu o iau de pe jos fiindcă deja ştiam ce este. Aia e o poză, acolo e sânge!

-Nu, ţi s-a părut! a răstit Emma la mine în timp ce îşi strângea mapa în ghiozdan.

Eram nedumerit. Cum de a răspuns la ceea ce am gândit? Totuşi, trebuia să mă gândesc cum să echilibrez situaţia încercând să îi zic că nu are de ce să îşi faca griji.

-De ce nu ai încredere în mine? eu sunt diferit!

-Păi asta e şi problema... esti diferit. Cred că ajunge, a spus asta îndepărtându-se de masă.

După ce s-a închis uşa în urma ei, am încercat să mă relaxez fiindcă eram destul de stresat în urma celor întâmplate. Am sorbit ultima guriţă de cafea şi cum nu mai am avut rost să rămân la cafenea, am achitat nota şi am plecat.

"Ai eşuat, Lucas Wolfe." mi-a spus Blaze pe un ton iritat.

Blaze este vocea mea interioară care m-a urmat de când m-am născut si până acum. El este vocea ce m-a ajutat să trec peste multe probleme , făcându-mă să intru într-o stare de apatie. El are elementul gheaţă. El este reprezentat în mintea mea ca un lup alb ca neaua cu rare urme de albastru deschis. Avea ochii albaştrii sticloşi ca două mărgele de gheaţă, botul scurt care lăsa la vedere o pereche de colţi mari si puternici, urechile ascuţite şi scurte atente la fiecare sunet din împrejur, iar din cauza elementului său, picioarele îi sunt îngheţate şi pe blana sa dar mai ales în coadă erau ţurţuri mici şi evidenţi.

"Nu e momentul acum Blaze!" m-am răstit la el pe un ton ameninţător. Încă încerc să-mi dau seama cum de mi-a citit acel gând.

"E simplu, din cauza gardianului ei de foc si a celui de aer." Mi-a spus Blaze pe un ton de parcă deja trebuia să ştiu asta.

O amintire îmi sustrăgea atenţia de la realitate: eram eu şi cu Emma în pădure, iar eu voiam să o ajut să se ridice de pe jos. La atingerea mâinii ei reci, îmi apăruse o viziune. Era ea stând pe o bancă în parc împreună cu o persoană. Am presupus că îi era prieten, căci în prezenţa lui, Emma părea foarte fericită. Deodată, imaginea devenea din ce în ce mai înceţoșată până la un punct în care era aproape imposibil să mai vezi, ca după aceea, o lumină roşie puternic strălucitoare să se apropie de mine şi mă facă să simt că ard.

Mă trezesc la realitate brusc şi mă văd cu capul lipit de asfalt.

"Ți-am reamintit de asta ca să îţi spun ceva important. Se pare că Emma Forest nu are doar un gardian aşa cum am crezut la început, ci doi." îmi explică Blaze.

M-am mirat. Cum era posibil? Cum de un om poate deţine 2 gardieni, parcă ziceai că mi-ai povestit totul despre gardieni?

"Da, ţi-am spus totul. Se pare că această domnişoară, Emma Forest, are un gardian de foc şi unul de aer. Momentan nu ştiu cum de a fost posibil, ceva asemănător nu am mai vazut sau auzit, dar sper să aflu cât mai curând posibil." îmi spuse Blaze.

Of... ok, o problemă am discutat-o, a doua problemă: De ce simt ceva ciudat când sunt în preajma Emmei?

Am întrebat asta deoarece la fiecare atingere a mainii ei reci, simţeam uşori fiori de gheaţă ce îmi provocau o senzaţie plăcută, o senzatie de calm, de linişte, ceva ce mă făcea să nu mai fiu aşa de stresat.

"Pai, se pare că Emma îţi transmite energie de element opus, sau ca sa întelegi, din directia opusă. Ea are energia gheţii şi tu cea a focului. Totuşi, ce crezi despre ea?"

În acel moment, o a doua amintire îmi trecu prin minte: era momentul în care m-am întâlnit prima dată cu ea. Emma Forest era o fată care avea aproximativ un metru şaptezeci. Era slăbuţă, dar totuşi nu atât de tare încât oasele ei să iasă puternic în evidenţă, având o talie mică cu şoldurile destul de mari, continuând cu picioarele ei drepte. Ea avea ochii negri ca noaptea şi foarte pătrunzători, sub genele ei lungi de aceeaşi culoare. Avea pielea feţei foarte fină, iar nasul îi era la rândul lui, fin şi delicat. Buzele sale erau umede şi schiţau o expresie neutră. Felul în care mergea, felul în care se mişca era pur şi simplu magic, denotând eleganţă şi rafinament. Şi încă îmi amintesc cum privirea ei mă făcea să simt o uşoară răcoare. Era îmbrăcată într-un tricou cu formaţia Three Days Grace, iar vantul îi bătea exact în faţă şi parul în zbura în bataia vântului într-un mod în care pur şi simplu mă vrăjea. Se uita împrăştiat, când în stânga, când în dreapta, acest lucru dând impresia ca nu știa ce se întâmplă.

Nu ştiu, pe chipul ei poti vedea frumuseţea şi inocenţa. În ochii ei negri sticloşi ca gheaţa se citea misterul, pasiunea, inteligenţa,, iubirea şi perfectiunea. Ea era un echilibru perfect între trăsăturile fizice şi cele psihologice, i-am spus lui Blaize.

"Iar tu eşti cel mai haotic dezechilibru." Afirmase Blaze, punând accent ce ultima parte a propoziţiei.

La un moment dat, simt o puternica lovitura în zona frontala a craniului, lucru care ma facut să ridic privirea.

Era poarta casei mele.

"Ai ajuns acasă, se pare că eşti orb, şi la propiu, şi la figurat." comentă Blaze.