Dezechilibru [In Curs De Editare]

Capitolul 14

-Da!!! am strigat entuziasmată de fericire când am văzut punctajul pe ecranul laptopului lui Klyde.

De fericire, mă comportam extrem de copilărește: L-am strâns cu putere în brațe pe Klyde, entuziasmată de punctajul obținut.

-9.71, atât de aproape, Emma! exclamă Lucas simțindu-se ușurat.

-Eu 9.48... spuse Klyde dezamăgit. Dar am să-l editez. Nu degeaba am spart site-ul. În loc de 9.48 voi avea 9.84, râse acesta.

Cu toți am stat cu sufletul la gură, când Klyde a deschis fișierul cu tabelul punctajelor obtinute cu cei testați. În ciuda faptului ca au fost 70 de lucrări, profesorii le-au corectat într-un timp record.

Am fost la limită ce e drept, căci punctajul de admitere pornea de la 9.70 în sus.

-Nu-mi vine să cred! am zis simțind cum lacrimile încep să îmi curgă una câte una pe față.

Era un vis împlinit. Îmi atinsesem un scop. Toată viața mea am luptat să ajung aici, și iată-mă!Iată-mă pe tabel!

Aveam o stare de euforie puternică. I-am sărit în spate lui Wolfe, care îmi toleră comportamentul neobișnuit de entuziasmat, pe care îl văsuse pentru prima oară. Nici Klyde nu era aşa obișnuit cu fericirea mea.

Lucas, care înainte era fericit pentru noi, mă lăsă brusc jos și se îndepărtă ca și ars de lângă mine."

"Mai de grabă înghețat..." remarcă Ludo observând jacheta lui Lucas acoperită de un strat subțire de gheață.

-Nu... m-am mințit eu. Nu eu am făcut asta!

Lucas își dădu jos jacheta cu o viteză remarcabilă și o trânti pe jos chiar în momentul în care aceasta îngheță complet.

-Ce naiba a fost asta?! sări Klyde de pe scaun.

Deși Klyde pricepuse totul legat de elemente, era prima oară pentru el, mai bine zis pentru noi, când a văzut manifestarea elementului în exterior.

-Incredibil! exclamă Lucas fascinat dar în același timp îngrijorat. Credeam că elementul se putea manifesta doar la nivel parapsihic.

Acesta înghiți în sec când își văzu jacheta.

Terifiată, am simțit cum elementul pune stăpânire pe mine. Am încercat să ripostez, să-l închid în mine. Energia care se amplifica în corpul meu creștea cu o viteză uimitoare. Îmi era extrem de frig și eram amorțită.

Elementul de care eram legata, care mă reprezenta, pe care eram stăpână mi se opunea. Simțeam cum fiecare celulă din corpul meu se transformă într-un cristal de gheață, până în momentul în care s-ar fi întâmplat inevitabilul.

-Emma, ce ai pățit? se auzi vocea caldă a lui Lucas care părea mult mai departe decât era de fapt.

Vederea mi se încețoșase și am început să tremur. În ciuda a toate astea, nu mă puteam mișca sau vorbi, de parcă picioarele îmi erau înțepenite în pământ.

Elementul pe care eram stăpână mi se opunea. Pierdusem controlul a tot, pierdusem propriul control. Simțeam cum totul din mine se zdrobește, crapă, cum ajung să mă transform în doar niște particule mici, reci, transparente, de gheață. Asta era definiția dezastrului? A te pierde pe tine însăți? Pentru că dacă te pierzi pe tine, pierzi totul.

Mă simțeam pe punctul de a pierde lupta cu viața. Deşi nu simțeam niciun fel de durere, acea senzație era de nesuportat. Simțeam cum viața se estompează în mine până în punctul final: dispariția a tot, lăsând doar o urmă pierdută a trecutului meu care va fi la rândul ei devorată de elementul haotic pe care l-am deținut.