Alb Și Speranță

Pruncul Luvrului

           Quentin, Albert și Louise stăteau de ceva timp într-un cabinet alăturat, așteptând ca René să între cu prizonierul. Erau de ceva timp singuri, în camera alăturată, unde René îl adusese pe Philippe  în simțiri și unde era acum ocupat să îi aducă chipul în ordine, spre a-l face posibil de recunoscut. 

          În inimile celor care așteptau pasivi, simțind apropierea unui eveniment teribil, o furtună de emoții le umbrea frunțile. Cine era acest prizonier? De ce chipul său fusese ascuns în dosul acestei măști? De ce nimeni nu știuse de existența acestui prizonier? Cum putea apariția sa să schimbe ceva în treburile politice ale Franței? Cine era omul cu masca de fier?
Într-un târziu, ușa pe care erau țintuite privirile tuturor se dădu în lături, și prizonierul apăru în prag, urmat îndeaproape de René, privirile căruia urmăreau schimbările din ce în ce mai vădite ce se petreceau în inimile prietenilor săi.

          Într-adevăr, chipul prizonierului era acum ușor de cercetat: pe lângă paloarea feței și părul alb, caracteristici care persistau încă, cei patru spectatori fură uluiți de chipul acestui tânăr. Dianne se trase înapoi văzându-l pe Philippe pășind în cameră, și, o clipă după ce îi văzu chipul, strigă uluită:,, Dominique!,, nu doar vocea prizonierului era identică cu cea a regelui Franței, dar și chipul, chu o mică diferență: privirea. Privirea acestui nefericit prizonier era limpede, curată, șastă, lipsită de orice urmă a mândriei, pură și suferindă.

          Philippe se întoarse speriat de reacția Louisei, însă René îi puse o mână pe umăr și îl invită să ia loc. Toate privirile erau îndreptate spre chipul acestui prizonier care, după șase ani de închisoare și suferință, avea chipul atât de viu și firea atât de blândă.
Philippe se așeză lângă Margueritte, care nu îl scăpase pentru nici o clipă din priviri în tot acest timp, și care continua să îl privească acum cu o și mai mare mirare cu cât în fiecare clipă îl recunoștea pe regele Franței în acest prizonier fără trecut.

,,Secretul existenței umane e să știi cine ești tu defapt,, începu René
,, Dar , mai intâi, dacă voi știti cine sunt eu, ați putea oare să imi spuneți ce s-a întâmplat cu părinții mei?,,intrebă prizonierul, văzând că ora confesiunii venise.
,, Dar tu , tu nu stii nimic despre ei?,, întrebă René
,, Nu stiu cine sunt, nu i-am vazut niciodata, dar mi s-a spus de mai multe ori ca sunt morti amandoi. Sa ma fi inselat oare?,,
,, E pe jumatate adevarat. Tatal tau e mort intradevar.,,
,, Dar mama mea?,, intreba tanarul vadit interesat.
,,Ea  e moarta pentru tine,,
,, Dar ea traieste pentru altii, nu-i asa?,,
,,Da,, raspunse Marrat cu un oftat.
,,Si eu, eu atunci, am fost  sortit sa raman inchis pentru tot restul vietii mele. Si asta pentru ca prezenta mea in lume ar fi servit la revelarea unei mare taine?,,
,,Unei teribile taine, da!,,
,,Atunci, dusmanul meu trebuie sa fie foarte  puternic.,,
,,Da,,
,,Mai puternic chiar decat mama?,,
,,De ce zici asa?,,
,,Pentru ca in caz contrar ea m-ar fi protejat,,
René tacu, si dadu ochii in jos. Un oftat doar îi raspuse.
El  îsi aduna tot curajul. Simtea ca ajunsese la apogeul conversatiei, si ca trebuia sa fie puternica pana la capat. ,, O singura intrebare,, zise aceasta.
,,Ce e? Vorbeste frățioare.,, îi raspunse prizonierul.
,,In casa in care locuiai inainte de a te inchide, în casa în care am copilărit împreună, ții minte că nu  erau oglinzi?,,
,, Nu, nu erau.,,
,, Nici in celula din Bastilia nu sunt asa obiecte. Au luat aceleasi masuri de precautie.,,
,,Cum adica?,,
,,Vei intelege imediat. Acum , Raspunde-mi,nu-i așa că nu ai fost instruit in domeniul istoriei?,,
,, Tutorele imi povestea uneori depre domniile regilor Francisc I si Henri al IV-lea.,,
,, Asta e tot ce ții minte?,,
,,Da,,
,, Tot asta a fost facut intentionat. Te-au lasat ignorant in ce priveste istoria la fel cum te-au lasat fara oglinzi. De cand ai fost intemnitat, te-au lasat fara carti, astfel ca sa nu poti afla mai multe. ,,
,,E adevarat,,
,,Asculta atunci, iti voi povesti pe scurt ce trebuie sa stii din domeniul acesta pe o perioada de douazeci si doi de ani, de la data nasterii tale, adica.,,
,,Ascult,,
,,Stii care a fost fiul regelui Hughenoților ?,,
,, Cu ajutorul unei monede am dedus ca succesorul sau la tron a fost Regele Soarelui,,
,, Stii ca ultimul monarh a fost Regele Soarelui . Foarte bine! Atunci afla ca el era o fiinta plina de idei  nobile si proiecte marete,dar avea un caracter slab, si a murit tanar si nefericit. Mult timp la preocupat problema unui mostenitor, o problema cu care fiecare monarh se vede confruntat. ,,
,,Sa se fi intamplat, oare, ca regele sa fi murit fara sa lase mostenitori?,, intreba tanarul, vadit interesat
,,Nu,, raspunse René zambind,,dar mult timp nu a avut. Pentru mult timp îl manca ideia ca va fi ultimul monarh al dinastiei De France. Aceasta idee îl aduse la disperare, cand intr-un tarziu, sotia sa, Augustina de Brinvilliers... Stiai ca sotia sa se numeaAugustina de Brinvilliers?,, intreba René, vazand ca la auzul numelui, prizonierul se cutremura.
,,Continua,, reusi sa murmure acesta.
,,cand deodata, regina anunta un eveniment care facu mare agitatie la curte. Fericirea domnea peste tot, de la chipul regelui si a reginei-mama pana la cel mai inferior supus al regatului. Franta urma sa aiba un mostenitor. Pe data de 5 septembrie, 1638, regina nascu un fiu. Acest copil avea deja o soră, atunci de doau patru anișori, care, în caz că nu s-ar mai fi născut alți moștenitori pe linie masculină, urma să conducă cu regatul Franței.,,( Observăm cu René sărise peste evenimentele nașterii prințului negru, fără a-i pomeni măcar numele)
Aici, René îsi privi ascultatorul si crezu ca îl observa palind. ,, Esti pe cale sa auzi un secret teribil, pe care toata lumea îl credea uitat si ingropat demult,,
,,Si imi vei spune acest secret?,,o intrerupse tanarul?
,, Regina, dupa cum am zis, dadu nastere unui fiu. Dar in momentul in care regele era la masa cu toti curtenii si multumea cerului pentru aceasta binecuvantare, in timp ce regele arata poporului acel prunc nou nascut, reginei, care statea singura in apartamentele sale, i se facu rau si nascu un al doilea fiu.,,
,,Oh,, nu reusi sa se stapaneasca prizonierul.
René continua:
,,da, regina dadu nastere unui al doilea fiu, pe care l-a primit in bratele sale curteanul Pierre de Lafitte,,
,,Pierre de Lafitte!,, striga tanarul, profund tulburat,,, dar el e cea care...,,
,, cea care te-a crescut, pana a fi murit înjunghiat in ziua in care ai fost adus la Bastilia. Stiu.,, îl ajuta Marrat. Tanarul îl privi cu mirare.