Alb Și Speranță

Epilogul ploii

,, Place de Grève se lumină orbitor,, murmură Dianne cu ochii închiși și cu capul clătinându-se pe pernă.
,,Margot, Margot!,, murmură Robert de Vaudemont luând mâinile surorii sale într-ale sale și plângând,,Nu, taci, Mrgot, te rog, revino-ți!,,
,,Artificii. Foc peste tot. Mon Dieu! Trăsurile îmbrâncesc oamenii. Măcel. Sânge.,, continua dauphina în delir.
,,Unde e Rene? Când va veni Philippe. E insuportabil, Margot!,, exclamă Louis sculându-se brusc în picioare și prăbușindu-se din nou în scaun, la picioarele patului surorii sale bolnave.
,,Jean...din Calais a căzut în mijlocul mulțimii, căpătând o rană adâncă la picior. Mă vei găsi... îngenuncheat în sânge.Duel. Cardinaliști. Bearn? Bearn! Robert!,,
,,Aici! Sunt aici, surioară,, murmură prințul negru printre lacrimi,,aici,Margot!,,

          Dauphina zâmbi la auzul acestei voci, dar nu deschise ochii, ci continuă:,, Rana ta...nu te lupta. Lasă-l pe Amaury să te răzbune,,
,,Margot!,,gemu Louis ascunzându-și capul în palme,, Amaury e mort.,,
,,Jos masca! Lacrimi, sânge, mască din nou! Mască! Havres! Magnetism! Reflexia din oglindă! Dominique!,, murmură ea apucându-se cu o mână crispată de umărul stâng, gol acum de masca care fusese acolo cândva.
,,Francois l-a asasinat pe Rene! Noapte! Întuneric! Vânătoarea! Oh, masca! Masca de fier! Iarăși masca! Luna! Luna plină!,,

          Lacrimi mute curgeau în josul obrajolor săi, ochii săi rămânând închiși, mâinile strângând convulsiv perna pe care i se odihnea capul.
,,Cardinalul? Regele! Regina? Otravă! Gabrielle de Myotte! Asasina!,,

          Louis gemu și își scutură capul în disperare:,,Margotta!,,
,,Vaticanul! Florentinul! Cripta? Trădare! Sânge! oh, Francois! Prințul negru! Som-nifere? Nu! oh, asasina! Devonshire! Otravă. Mănăstirea capucinilor.,,
Ușa se deschise și rene intră în cameră, urmat de Philippe și de un chirurg. La zgomotul făcut de ușă când aceasta se izbi de perete, Louis sări în picioare și scoase spada din teacă, sărind la amicii săi.
,,Dianne,, strigă rene îngenunchind la picioarele patului dauphinei și cufundându-și capul în palme, ignorând spada înnebunită a prințului negru.
,,Sora mea!,, murmură și Philippe apropiindu-se de patul bolnavei și căzând în genunchi.
,,Anglia? Anglia! Glugi de ceață. Vontoudour. Moarte. Infanta...,,

          Ușa se redeschise și în prag intră regele Franței. Îmbrăcat în costumul său de vânătoare, cu hainele ude și plouate, acesta păși înainte. Privirea sa păstra încă acea doză de mândrie pe care el o primise din naștere. Cei trei chevalieri se sculară și se înclinară în fața regelui.
,,Plecați! Lăsați-mă singur cu sora mea. Ieșiți cu toții.,, porunci el cu o voce neasemuit de rece, și cu o privire la fel de rece.

          Când ușa se închise în urma lor, Dominique se așeză lângă pat, pe scaunul pe care stătuse clipe în urmă Louis.dianne însă nu încetase să murmure în delirul său. Dominique ascultă cu atenție.
,, Prințul negru trăieşte şi a fost dureros trădat de amor şi dragostea filială, milord,,
,,Prințul negru? Despre ce tot vorbești, Louise?,,întrebă regele mirat.
,,Louis e mai mult decât atât, milord. E fiul vostru,,zise Dianne luându-l pe Dominique drept Devonshire.
,,Ah, Louis deci?,,murmură regele printre dinți, scăpărând din priviri.
,,Da, Louis e prințul Robert de Vaudemond,,acceptă Louise în delir, fără să-și dea seama că pronunțând aceste cuvinte netezea cu propriile mâini calea spre pierzanie a fratelui său mai mare.

          Se lăsă o liniște grea, pe care Margueritte o întrerupse din nou, delirând:
,,  Străzile Parisului se pavează cu cadavrele celor morți de foame pe străzi, inundându-se cu lacrimile celor care mai au forță să plângă.Și toate astea, din cauza tiraniei unui despot, unui rege nemilos, mândru și fățarnic.,, Dominique ridică capul:,, ,, Care e propunerea ta, Rene? Îl vom detrona pe rege,, răspunse ea după o clipă,, Ce nu ai face, oriunde nu te-ai duce, eu te urmez.,,

          Regele se sculă în picioare și părăsi camera, trântind ușa în urma sa. Acest sunet: ușa trântindu-se și închizându-se, păru ciudat de asemănătoare Diannei ca sunetul lamei ghilotinei căzând peste capul său. Dianne tresări la auzul acestui sunet, dar nici nu deschise ochii.
,,Destinul nu deschide o ușă fără a închide alta în spate. Asta până în momentul în care destinul nu trântește deasupra ființei tale capacul sicriului.,, murmură ea, după care tăcerea coborî din nou asupra încăperii.