Alb Și Speranță

Regele şi prizonierul

          "Prințul meu" începu René" întorcându-se în trăsură, cu fața către însoțitorul său" oricât de slabă făptură aş fi eu, oricât de fără merit ca înțelepciune, oricât de neânsemnat pe treapta ființelor care cugetă, niciodată nu mi s-a întâmplat să stau de vorbă cu un om, fără a-i pătrunde gândurile dincolo de această mască vie care se numeşte chipul omenesc, fără a-i cunoaşte ascunzişurile. Astă seară însă, în întunericul care ne învăluie, în tăcerea în care vă văd, nu pot citi nimic în trăsăturile voastre, şi ceva îmi spune că va fi greu să citesc într-un suflet atât de încețoşat de mister ca al vostru. Vă rog deci, nu din dragoste pentru mine, căci umbrele trecutului nu valorează nimic în balanța pe care o țin în mâna lor prinții, ci din milă pentru voi înşivă, să ascultați fiecare silabă a mea, fiecare inflexiune a glasului meu, căci în împrejurările deosebite în care ne aflăm, ele vor avea un înțeles şi o greutate pe care vorbele unui om nu au avut-o vreodată pe această lume.

          "Ascult" zise tânărul prinț cu hotărâre" Ascult fără să mă las ademenit de nici o ambiție, fără să mă tem de nimic din cele ce urmează să îmi spui, frate" zise Philippe care păstrase cu drag obiceiul de a-l numi pe René fratele său, în ciuda titlului de Majestate Regală pe care acesta îl primise în locul acelui dulce titlu de frate.
Bezna era groasă şi se lăsa, largă şi de nepătruns, din vârfurile copacilor ce înconjurau aleea. Trăsura, cu ferestrele şi uşile închise, n-ar fi îngăduit să se strecoare înăuntru nici cea mai mică rază de lumină, chiar dacă vreun firişor scântietor s-ar fi furişat printre valurile de negură ce învăluiau sombre cărarea pădurii ce ducea spre Luvru.

          "Monseigneur" reluă René" cunoaşteți povestea guvernului ce cârmuieşte astăzi Franța. Regele s-a ridicat dintr-o copilărie captivă, cum a fost şi a voastră, întunecată cum a fost şi a voastră,numai că, în loc să fi cunoscut, ca voi, sclavia închisorii, bezna singurătăţii, apăsarea unei vieţi ascunse, a trebuit să îndure toate mizeriile, toate umilinţele, toate înjosirile la lumina zilei, sub soarele nemilos al regalităţii; aceasta e o poziţie scăldată în strălucire, unde orice pată pare o dâră de noroi, unde orice glorie pare o pată. Regele a suferit mult, urăşte deci mult şi e setos de răzbunare. Va fi un rege rău, e deja un tiran. Va continua să  stoarcă supuşii de bani şi de averi, căci a cunoscut prea mult sărăcia şi lipsa de bani. Îmi pun, deci, de la început, conştiinţa la adăpost judecând pe faţă meritele şi defectele acestui prinţ, şi, dacă-l condamn, o fac cu cugetul împăcat."

          René se opri o clipă. Nu pentru a asculta dacă liniştea pădurii era tot aşa de mare, ci pentru a-şi rândui şi mai bine gândurile în adâncul minţii lui,  pentru a lăsa timp acestor gânduri să se întipărească puternic în mintea ascultătorului său.
" Dumnezeu face bine tot ceea ce face " continuă René" şi de asta sunt atât de pătruns în sinea mea, încât m-am socotit totdeauna fericit că am fost ales de el ca păstrător al tainei pe care v-am ajutat s-o descoperiţi.

          Acestui Dumnezeu al dreptăţii şi al prevederii îi trebuia o unealtă dârză,  stăruitoare, neclintită, pentru a îndeplini o faptă mare. Această unealtă sunt  eu. Am dârzenia, stăruinţa, convingerea de care e nevoie să-i ofer acestui biet popor un nou cârmaci."
Prinţul făcu o mişcare.

          " Văd, monseniore " zise René " că ridicaţi fruntea şi că acest popor pe
care-l conduce fratele vostru vă uimeşte. Oh, monseniore, Dominique e  regele unui popor umil, al unui popor dezmoştenit; umil, fiindcă n-are putere decât târându-se; dezmoştenit, fiindcă totdeauna, aproape totdeauna de când e lumea aceasta, poporul său nu seceră holdele pe care le seamănă şi nu mănâncă fructele pe care le creşte. Munceşte din greu pentru o abstracţie, îşi adună toate moleculele puterii lui pentru a zămisli din ea un om, şi acestui om, cu sudoarea frunţii lui, îi încropeşte un nor din care geniul celui  ales trebuie să facă, la rândul său, un nimb aurit de razele tuturor coroanelor  creştinătăţii. Iată omul pe care-l aveţi ca frate, monseniore. Eu a venit să vă spun că v-am scos din abis cu un scop măreţ şi că, în vederea acestui ţel măreţ,  vreau să vă ridic deasupra puterilor pământeşti, deasupra regelui, deasupra monarhiei."
Prinţul atinse uşor cu mâna braţul lui René, iar acesta din urmă îl simți pe Philippe tremurând.