Playing dirty

Capitolul 5.

  Alice nu e iubita mea.
★

–Starr! Dă Xander buzna în cameră.

–Ce vrei? 

   –Ce te-a apucat?

   –Poftim?

–Știi despre ce vorbesc! Ce te-a apucat de ai sărit pe ea așa?

–Fantastic! Exclam revoltată, întorcându-mă spre el.

–Ușor, pisicuțo, nu-ți scoate ghearele la mine! Vine răspunsul lui, iar eu pufnesc iritată, dându-mi ochii peste cap.

–Iubita ta are mare noroc, Black. Spune-i că data viitoare lucrurile nu vor mai fi la fel!

–Poftim? Alice nu e iubita mea. Râde amuzat, lucru ce mă face să-i arunc o privire criminală.

   Eram mult prea furioasă ca să-mi ardă de glume cu el!

–Atunci orice ar fi ea, iubită sau nu, spune-i să stea departe de mine!

–Mă rog! Renunță și fără să mai spună ceva, pleacă în baie.

Pufnesc iritată și decid să merg în sala de dans. Surprinzător a devenit singurul loc în care mă simt în largul meu și cred că singurul care mă poate ajuta în momentul asta.

                       ***

Opresc muzica ce răsuna puternic în boxe, încercând să-mi recapăt suflul. În sfârșit am terminat de pus la punct ultimele detalii pentru coregrafia pe care o pregătesc pentru audiții.

Sunt scoasă din gândurile mele de niște aplauze puternice, ce mă fac să tresar. Mă întorc cu gândul ca profesorul Christopher iar își pierde veacul pe aici, dar mare îmi e uimirea când îl văd pe Xander cum stă rezemat de perete, rânjind.

   Perfect! Ce-o mai vrea și idiotul asta?!

–Ce cauți aici?

–Am venit ca să mă revanșez față de tine!

–Nu-mi spune că îți e rău!

–Am fost un idiot că te-am acuzat pe nedrept și îmi pare rău pentru asta! Mărturisește, făcând câțiva pași spre de mine.

–Și ce te-a făcut să te răzgândești, mă rog? Întreb suspicioasă, în timp ce-mi adun lucrurile.

–Am stat și m-am gândit mai bine!

–Pf! Da, cum să nu!

–Fie! Zayn v-a văzut pe hol. Admite, dar fără să mă privească.

Am observat că face asta destul de des. Îmi evită privirea, evită să mă privească, de parcă ar fi ceva în neregulă cu mine. Lucru care nu face altceva, decât să mă înfurie. Ce? Nu sunt suficient de vrednică ca Xander Black să mă privească?

–Ce te face să crezi că am nevoie de ceva de la tine? Poți să-ți bagi scuzele în fund, Black, tot un idiot rămâi! Răbufnesc furioasă, în timp ce dau să ies, dar mă prinde de mână, oprindu-mă pe loc.

–Uite, îmi pare rău, bine? Am fost un idiot și nu ar fi trebuit să te acuz pe nedrept!

–Ok. Răspund în cele din urmă.

   Nu știu dacă merită să-i ofer o șansă, dar vreau să văd ce are de gând.

–Și ce-ai de gând să faci ca să te "revanșezi"?

–Te duc la o petrecere.

–O petrecere? Serios? Îl întreb, privindu-l plictisită. Credeam că poți mai mult de-atât!

–Oh, haide! O să-ți placă, crede-mă! Acum să mergem, Bree e deja la noi în cameră și ne așteaptă!

Am pornit spre dormitoare împreună, fără ca vreunul dintre noi să spună ceva sau să încerce să înceapă o conversație.

–Poți măcar să pari puțin fericită? Sau măcar să nu te comporți de parcă te-aș duce undeva ca să te omor!? Îmi atrage atenția și își așează brațul pe umerii mei.

–Sunt obosită, Black. Și în al doilea rând, am văzut căței mai înfiorători ca tine! Răspund și îi dau mână jos, continuându-mi drumul mai departe.

–Tocmai m-ai comparat cu o potaie?

–Asta e tot ce ai înțeles din ce ți-am spus?

–În marea majoritate! Uite cum facem, dacă poți să mă pui la pământ, o să-ți fac cinste cu cina o săptămână, dar dacă tu pierzi, o să-mi speli rufele timp de o săptămână. Propune și strâmb din nas.

–Nu sunt un caz de caritate, Xander, nu am nevoie de nimic, mai ales de la tine! Răspund cu venin în glas.

–Nu a spus nimeni că ai fii un caz de caritate, e doar o simplă provocare, dar dacă nu-i poți face față, înțeleg!

–Fie! Răspund nonșalantă și dau drumul genții de pe umăr, aruncând-o cu neglijență pe jos.

   Nu aveam de gând să-l mai las să se creadă atât de superior și în plus, în Miami puneam la pământ oameni mai mari ca el. Cât de greu putea să fie?

–Stai! Aici? Acum?

–Nu-mi spune că îți e frică?

–Nici o șansă!

–Atunci s-o facem! I-o întorc, fiind mai sigură pe mine ca niciodată.

Brunetul se oprește pe loc,
privindu-mă îndoielnic câteva secunde, ca mai apoi să se apropie de mine încet.

Era oarecum amuzantă toată situația asta. De când ne-am cunoscut, ne-am aruncat fel și fel de cuvinte unul altuia și nu pot să nu recunosc că nu mi-am imaginat mâinile în jurul gâtului său de câteva ori.

Îl priveam vigilentă, dorindu-mi cu ardoare ca el să facă primul pas, ceea ce se și întâmplă, dar îi anticipez la timp mișcarea, chiar înainte să-și pună mâinile pe umerii mei. Ajungând, astfel, să-i prind mâna dreaptă cu ambele mâini și să i-o duc la spate. O mișcare de amatori, dar extrem de eficientă.

–Știi cât de ușor îmi e acum să te pun jos? Întreb rânjind și primesc de la el un scrâșnet de durere.

–Nu prea cred!

Mă încrunt, neînțelegând la ce se referă și în următoarea secundă își împinge bazinul cu putere în mine, luată prin surprindere, mă dezechilibrez și cad pe jos cu el de-asupra mea. Își eliberează brațul din mâinile mele, întorcându-se cu fața spre mine.

–Nu mă subestima, pisicuțo!

–Nu, tu nu mă subestima pe mine, îngâmfatule! Rânjesc, împingându-l de pe mine, dar nu am de gând să mă dau bătută, așa că mă urc peste el, ținându-l pe loc.

–Hm, începe să-mi placă jocul asta din ce în ce mai mult! Mârâie apreciativ, în timp ce-și menține privirea în decolteul meu.

–Nu cred că o să-ți mai placă!

Gestul pe care îl fac îl determina să privească șocat lama briceagului ce stă îndreptată spre gâtul său. Scrâșnește din dinți și mârâie nervos, lucru ce-mi creează o satisfacție și mai mare.

–Joci murdar!

–Specialitatea mea.

Ascund briceagul la spate, în betelia pantalonilor și îmi scutur hainele. Îl privesc de sus cu superioritate,
rânjind malițios. În sfârșit!

–Ai pierdut, Alexander! Aștept să-mi primesc recompensa. Îi spun, continuându-mi drumul spre dormitor, lăsându-l în urmă.