Playing dirty

Capitolul 49.

Ești o supraviețuitoare, Avril.
★

   –Iertați-mă că am întârziat! Dau buzna grăbită în sala de teatru.

–Nu este nici o problemă, Avril! Vino, tocmai puneam la punct ultimele detalii legate de piesă. Mă anunță profesoara, făcându-mi semn să mă apropii de scenă.

Lângă aceasta mai văd câțiva studenți, inclusiv pe Sofia —care îmi zâmbește prietenoasă. Nu sunt și nici nu vreau să fiu genul de iubită care exagerează din cauza unei prostii, dar nu-mi doresc să devin cea mai bună prietenă cu una dintre aventurile iubitului meu.

–Repetițiile o să înceapă de luni. O serie de oftaturi răsună în sală. Știu că este prea din scurt, dar suntem în urmă, iar piesa o să aibă loc în 3 săptămâni.

Stai! 3 săptămâni?

–Avril, Sofia face parte din consiliu și ea o să te ajute cu orice problemă pe care o întâlnești, așa că nu ezita să o contactezi. Iar acesta este scenariul! Îmi înmânează profesoara ceva ce se aseamănă cu o carte nu foarte groasă.

Pe coperă era scris mare titlul piesei: –"Ziua în care am suferit". Foarte poetic!

–Sper să reușești să-ți reții o parte din replici până luni!

–Stați! Replici? Eu fac parte din figurație. Mă încrunt confuză.

–Avril, scumpo, despre ce vorbești? Ai dat audiție pentru rolul principal!

–Cum? Dar eu nu sunt studentă la teatru, nu am nici o treabă cu actoria!

–Asta nu va fi o problemă. Nu am căutat pe cineva de la teatru pentru personajul principal, ci de la dans. Poate totul a fost mult prea din scurt, iar acum te simți puțin copleșită sau chiar speriată. Ce spui dacă citești scenariul și luni îmi vei da un raspuns?

Simțeam calmul și înțelegerea din cuvintele sale, iar asta era tot ce aveam nevoie acum. Aprob, zâmbind timid din cap și profesoara îmi întoarce gestul.

–Sunteți liberi! Ne anunță și involuntar, răsuflu ușurată.

Pornesc spre ieșire cu gândul de-a merge să-mi iau o cafea și să răsfoiesc scenariul, pentru că n-am nici o șansă să o fac diseară.

Așezată la masă, îmi aprind o țigară, în timp ce scot scenariul din ghiozdan. Acum e acum!

Oftez frustrată și închid cartea, lăsându-mă pe spătarul scunului. Nu sunt mult replici, dar piesa e mult mai complexă de cât m-aș fi așteptat! Și indiferent de ce mi-ar fi spus profesoara, simt că am nevoie de un întreg doctorat în actorie!

–Hei, Av!

Îmi ridic privirea spre persoana care m-a salutat și dau de un roșcovan ce mă privește zâmbind, ținând în mâna sa un pahar de cafea.

–Oh! Hei, Mark!

–Ce-i cu fața asta lungă? Mă întreabă, în timp ce se așează pe scaunul din fața mea.

–Ei bine, am luat audiția, dar ce nu știam eu, e că am luat rolul principal.

–Dar asta e uimitor! Felicitări! Sare acesta zâmbitor, dar eu îl dezaprob din cap.

–Nu știu nimic despre actorie, Mark. Dacă o dau în bară?

–Și? Orice student o dă în bară măcar odată!

Cumva, cuvintele sale reușeau să mă mai liniștească doar pe jumătate. Pentru că toată viața mea, nu am făcut decât s-o dau în bară.

–Iar dacă mă întrebi pe mine, cred că o să reușești. Ai fost în stare să pui la pământ doi tipi de două ori mai mari ca tine, să-i ți piept lui Klaus și să-l îmblânzești pe Xander. O piesă de teatru ar trebui să fie un fleac!