Artiști Pierduți

Aburi De Cafea

Cum spuneam o luasem cu Jo în fata ca să ma poată tachina pe treaba cu William, când deodată simt ca nu mai fac contact cu pământul și încep să mă zbat ca un pește până când observ doua brațe puternice ce ma țin și un râs angelic.

-Calmează-te piticule, spune și recunosc aceea voce angelica din prima, aceea vocea ce parcă mă fermecase, de parcă era cântecul unei sirene ce mă atrăgea sprea moartea sigura, era Will și mă rugam la toți sfinți sa nu fi auzit discuția mea cu Jo.

-Lasă-l jos Will, spune Dominico râzând când îmi vede reacția de copil, eu stând și dând din picioare.

-OK ok, zice acesta și mă lasă jos eu simțindu-mă mai rosu ca racul din cauza contactului de scurtă durata ce l-am avut cu el. HOHO, despre ce vorbeați de erai așa rosu? Zice râzând iar eu ma uit ucigător la Jo ca să își țină gura iar ea zâmbește viclean.

-Nimic ce sa va intereseze pe voi, zice simplu Jo iar eu mulțumesc sfinților ca și-a ținut gura, pentru prima dată în viața ei.

După ce băieți se uita unul la altul și fac un schimb de priviri nedumerite, dau simplu din umeri arătând ca nu le pasă, dar eu știam prea bine că Dom o va lua la interogatoriu pe Jo și speram că nu va dezvălui nimic ca până acum.

Deși am avut curajul să-i spun acest detaliu despre mine lui Jo încă doream sa rămână doar între noi, o simteam ca pe o rușine și îmi era frică să afle prea multa lume, era micul meu secret negru ce îl ascundeam de toți.

Însă după asta am intrat în cafenea cu toti.Imediat l.am salutat Roger, barmanul nostru preferat ce ne cunoaște de când suntem aici și cel care ne - a facut de multe ori zilele mai frumoase cu poveștile lui.

-Comanda zilnica la voi? Urla Roger zâmbind.

-DA, ii zic eu înapoi iar apoi acesta l-a observat pe Will imediat, adică un stâlp de telegraf totuși nu putea trece neobservat.

-Tipului nou ce? Întreabă iar Dominico se uita la el cu o sprânceană ridicată indicând nedumerirea lui și așteptând sa își dea comanda singur.

-Un latte machiato simplu, zice zâmbind politicos, iar acel zâmbet, doamne pe toți sfinți era superb, și parcă lumina încăperea zici ca era un înger ce le zâmbea oamenilor și le oferea bunătatea lui.

-A ca și poetul, spune Roger și își vede iar de treaba pregătindu ne cafele iar eu ma înroșesc puțin când îl aud cum mi se adresate.

-Hmm poetul sa bănuiesc ca ești tu? Zice Will iar eu merg spre locul nostru ca să nu mă uit la fata lui, nedorind să dau prea multe informați despre persoana mea.

-Mdea, zic eu încercând sa tai atenția din jurul meu, adică atenția ce mi-o oferă el și chiar nu doream sa o primesc.

-Da să știi, e un poet foarte bun, dar idiotul nu vrea sa își publice munca, se trezește Jo sa vorbească ca întotdeauna.

În acel moment, chiar dacă era prietena mea cea mai bună, aproape geamăna mea, jur ca aș fi strâns-o de gât ca să nu mai vorbească. Și chiar dacă o luasem în față, m.am întors spre ei și am fixat-o cu privirea, privirea cea îi arată că o înjuram de toți morti și sfinți, iar ea ridica mâinile în aer în semn de predare, ceea ce mă făcu să zâmbesc puțin.Insă vocea caldă a lui Domico ne trezi pe amândoi din conversația noastră vizuală.

-Dacă ați terminat să vă înjurați, zise râzând scurt. Ar fi bine să ne alegem și o masă, spuse zâmbind spre Jo. Ar trebui să fie una de 4, totuși să nu ocupăm prea mult loc, zise și fixă deja cu privirea o masă lângă fereastră, și se îndreaptă cu Jo după el și mie în acel moment îmi pică fisa și mai ca îmi venea sa imi iau zborul pe ușa.