Intalniri neprevazute

114 17 0
                                    

Când m-am trezit, îmi simțeam buzele ușor uscate și crăpate, ochii îmi erau umflați și cel mai probabil roșîi de la plâns.

A fost o noapte grea pentru mine, una în care eu am stat pe deoparte a uși iar mama pe cealaltă rugându-mă să vorbim,însă eu nu puteam să mai am încredere în ea.Mă simtream trădat din cauza că doreau să mă excludă din viață lor, sau cel puțîn așa simțeam eu eram încurcat și confuz.

Și când într-un final nu mai aud niciun pas îmi ridic iar telefonul observând că aveam niște mesaje noi, de la Jo,de la Dominic și de la..de la William...,simțeam un fel de fior în burtă mea când am văzut că m-a contactat el.Îmi dădea niște fiori necunoscuți mie, ce îmi încălzeau sufletul rece și obosit

Așa că mă uit imediat la mesajul lui William și îi răspund la salut acesta întrebându-mă apoi ce planuri am azi, și la ultima verificare aveam ziua liberă, în fine ar fi trebuit să mi-o petrec cu maică mea însă doar chef de ea nu mai aveam, așa că îi răspund că sunt liber acesta sugerându-mi apoi să ne vedem la cafenea .

Surprinzător simțeam că îmi seninase puțîn ziua așa că zâmbesc ușor la gândul că îl voi vedea și mă ridic din pat lăsându-mi hainele de cu o zi în urmă aruncate pe pat iar apoi trec prin haosul ce l-am provocat cu o searain urmă reușind să găsesc un tricou decent și niște blugi, iar apoi mă confrunt cu momentul final , să dau ochii în ochi cu mama ori să trec pe lângă ea.

Așa că cobor rapid scările sperând să nu o văd și spre surprinderea mea nu este nicăieri, însă când ies pe ușa o văd cum stă în grădina și sapă pământul fiind probabil preocupată cu grijile ei, și trec pe lângă ea în fugă ignorând strigătele ei.Diseară oricum nu aveam cum să o evit ,așa că măcar ziua mi-o puteam petrece liniștit.

Așa că încercăm să mă bucur de gândurile mele până să ajung la Will, însă timpul cum nu era niciodată de partea mea și trece pe lângă mine ,iar acum paraca am ajuns în câteva momente la cafeneaua ,nu în 15 minute cum ar fi normal.Iar prințul pe cal alb era acolo,era cu acel par negru că smoală, dezordonat,însă parcă atent aranjat.Acei pistrui ce erau mici puncte perfecte pe pielea lui și ochii aia verzi,acel verde crud ,care te vrăjește.

Însă până să apuc să mă dezmeticesc dintr-o vraja în care am căzut fără să vreau Will,mă văzuse și a venit spre mine zâmbitor ,ranjind de parcă era un vânător mulțumit ce și-a prins pradă cu succes.

-Salutare Fede,zise acesta zâmbind însă zâmbetul îi dispăru la fel de rapid cum apăruse când m-am uitat spre el .Ce ai pățit?spuse imediat serios,iar tot amuzamentul din el dispăru

-Nu cred că e treaba ta William!îi zic destul de serios având în vedere că subiectul era încă unul sensibil pentru mine și nu mă simțeam okey să vorbesc ,însă tonul meu probabil fusese prea aspru că el se da în spate și mă privește rănit

-Okey atunci, haide să întrăm,spune pe un ton ușor mai rece iar acum era rândul meu să mă simt rănit

Roggerr, când ne-a văzut că am intrat ,aa venit spre noi dardupa o privire scurtă la cum arătăm acesta pur și simplu dădu din cap și îi lua comandă lui Will iar apoi pleca lăsându-mă pe mine și brunet într-o atmosfera jenantă și tăcută până când acesta se decise să rupă liniștea

-Deci aș putea află de ce acum câteva zile efectiv ne-ai lăsat cu ochi în soare?îmi zice pe un ton ofensat.Sau ai de gând să mă ataci și acum?întreabă dur și mie îmi vine să îi urlu în față că nu știe nimic însă înghit în sec și îl privesc rece

-De ce dracu ai dorit să ne vedem?îl întreb scurt.Că în mometul de față văd că doar te iei de mine?îi spun și eu pe un ton mai ridicat dorind să îl pun la locul lui că până la urmă cine era el să mă învinuiască de ceva.

Artiști PierduțiOpowieści tętniące życiem. Odkryj je teraz