Artiști Pierduți

O A Doua Poveste

Dimineața trecuse rapid pe lângă mine. Imediat după ce mi-am făcut toaletă de dimineața am tăiat-o fără să mă uit la restul membrilor din casa mea.

O uram că i-a adus să stea cu noi, o uram ca i-a adus în viața mea și avea să îmi suporte starea, însă ce mă tulbura era întâlnirea programată cu tatăl meu.

Sa ii vad iar fata, sa ii aud iar vocea, nu știam dacă eram pregătit, dar mergeam înainte.

Si după ce m-a dus Jo la școală, împreună cu ea, Will și Dom toate orele au trecut așa ușor, nici nu mi-am dat seama că au zburat, doar în acel moment când am observat că era ora 14 și eu în jumătate de oră trebuia sa mă văd cu tatăl meu, am înghețat.

Mii de stări mă traversau, creierul meu concepea mii de povești, nu știam cum sa reacționez. Sa urlu la el ca m-a părăsit? Sa plâng ca îl revăd? Sa ii sar în brate? Sa tip și sa ii zic lucruri oribile? Nu știam și mai că doream sa plec spre casa când Jo m-a luat de mână.

Iar când am privit acei doi ochii albaștri precum niște ghețari ce ma priveau  ferm am reușit sa ma calmez.

-Vom merge , îl vom aștepta pe tatăl tău, vei vorbi cu ei și după îmi vei da raportul, îmi zise zâmbind ușor la final iar eu am mulțumit toți zeilor și sfinților ca ea era prietena mea.

-Bine, Jo, asa vom face zic înghițind în sec.

Norocul meu era ca Will și Dominic terminau mai târziu decât noi, și după ce aveam sa ma vad cu tata ma puteam întâlni cu ei sa ma liniștesc.

Dar în acest moment cu fiecare pas ajungeam mai aproape de cafenea, cu fiecare pas mai aproape de întâlnirea cu tatăl meu, iar cu fiecare pas inima mea bătea mai repede, cu fiecare pas simțeam ca îmi pierdeam curajul încet și îmi venea sa fug și doar mana lui Jo ce ma ținea pe loc era ancora mea ce mă făcea sa nu plec.

Chiar după ce am ajuns la cafenea, locul unde ma simțeam cel mai bine, parca nu eram la locul meu. Nu eram în stare sa beau nimic, în același timp doream sa treacă timpul mai repede ca să îl văd pe tata, și de asemena parca doream sa treacă timpul mai încet și sa nu vina momentul întâlniri.

Eram derutat, plin de sentimente contradictorii, și fiecare secunde trecea mai greu de parca timpul era împotriva mea, și îmi lasă mai mult timp de gândire ca să găsesc o mie și una de povesti și perspective asupra întalniri.

Ma tot uitam la ceas și parca timpul trecea mai greu, Jo vorbea însă totul trecea pe lângă mine. Ma uitasem de o mie și una de ori la mesaj sa fiu sigur ca nu aveam halucinații, ca el chiar venea azi. Chiar am pus-o și pe blonda sa îmi afirme, însă când se făcuse timpul el nu era acolo, nici după 5 minute, nici după 10 și el nu era genul care sa întârzie prea mult.

Și chiar dacă am fost speriat, faptul ca nu venise, ca nu era aici ma lovise tare
Zici ca a fost o lovitura în stomac, un pumn dar cu toată forță  de adversar ca să ma scoată din joc. Și pana și atingerea lui Jo parca ma zgâria, ambii mei părinți ma dezamăgeau constant.

-Va veni Fede, hai să mai așteptăm puțin, spune Jo privindu-mă blând, ca pe un animal rănit.

-Nu va veni Jo, zic eu dezamăgit iar sufletul meu parca era omorât încet, dar în acel moment am simțit o mână pe umăr meu și am văzut cum ochii lui Jo sau mărit, iar eu am înghițit în sec instant simțind un gol în stomac.

-Cine nu va veni Fede? Întreabă o voce masculină, caldă și cunoscută mie din spate iar când m-am întors l-am văzut pe omul ce m-a învățat cum sa merg pe o bicicleta, pe omul ce a ras și plâns alături de mine, pe cel care m-a crescut și m-a frânt, pe tatăl meu.