Artiști Pierduți

Povești Ireale

Noaptea trecuse prin picături și mi-am simțit inima mai grea ca niciodată.

De fiecare dată când îmi închideam ochii vedeam imagini, ale vieți mele. O vedeam pe Jo și îmi aminteam momentele frumoase petrecute alături de ea. Apoi cum cu grupul de artiști stăteam și cântam până nu mai ne ținea vocea și acele clipe alături de ei îmi alinau sufletul și il făceau să plângă.

Însă William, el mă făcea să plâng de durere și fericire că am renunțat la el. Încă îi simteam buzele moi și îmbrățișarea caldă și în acel moment le doream mai mult decât orice dar nu le puteam avea și asta mă durea.

Aveam nevoie de ei, aveam nevoie să îi am lângă mine, dar mama mea se pusese în fața lor și se transformase într-un zid ce mă despărțea de ei.

Si astfel sufletul meu plângea mai tare si se rupea in mii de bucăți.

Si cu gânduri negre, noaptea a trecut pe lângă mine încât nu am simțit când soarele a răsărit din cauza draperilor trase, doar bătaia în ușă mă ajutase să-mi dau seama ca noaptea trecuse pe lângă mine.

-Pot intra? Se auzi vocea caldă a lui Meliva.

-Ighhu, scot eu un sunet carait de parca corzil mele vocale nu mai doreau să funcționeze.

-Vai dar ai murit peste noapte aici? Întreabă aceasta amuzata și se apucă sa deschidă draperiile și apoi geamul, iar când s-a întors spre mine zambetul îi pieri.

-Așa rău arat? Ii zic surzand incet cat ma asez in cur si imi sterg usor ochi.

-Arati ca un mort, îmi zicea ea sincer. Du-te si împrospăteaza-te puțin, zice zambimd apoi usor cat imi arunca un prosop in fata. Te așteptăm in bucătărie, continua ea usor mai vioaie iar eu oftez dramatic nedorind sa ies din camera.

Dar apoi ma gândesc la tata si mă ridic din pat luand niste haine la nimereala din rucsac si prosopul dupa mine si intru in baie spalandu-ma rapid, iar pentru cateva minute am reusit sa ma pierd printre picăturile de apa si aburi, dar momentul a fost prea scurt.

Asa ca închid apa si ma sterg apoi ma spal pe dinți rapid si ma uit in oglinsa vazandu-mi ochii parca bagati in orbite , si aceea lumina a lor parca se pierduse undeva in neant. Parul meu odata aranjat acum statea deranjat si suvitele roscate stateau complet in voia lor si nici ca imi mai pasa.

Chiar daca nu doream, sentimentele mele se vedeau si nici zâmbetele mele false nu mai reuseau sa acopere tristețea ce ma definea in ultimele luni de zile.

Si dupa ce am tras hainele pe mine, mi-am bagat picioarele in papuci si m-am tarat pana in sufragerie unde pentru cateva momente nu am fost observat.

Am putut sa observ totul de la distanta. Cum Ruth si Tiana vorbeau in spaniola, cum Cyrus se certa cu ei, sa vorbească pe limba comuna si, tata si Meliva stateau îmbrățișați privindu-i pe toți zâmbind.

Erau o familie, o familie intregita si cumva ma simteam in plus si nelalocul meu, cumva imi lipseau aceste momente alaturi de tata si mama, alaturi de prieteni mei, insa eu nu mai aveam nimic, doar amintiri si fragmente la ce am fost noi odată si acest gand ma durea.

-Neața Fede! Spuse Cyrus deodată si ma trezi din meditația mea si astfel toata atenția a fost ațintița asupra mea.

-Salutare roșcatule, zice tata zâmbind apoi analizându-ma încruntat. Daca eu încercam sa ies asa din casa, ma băteai, dar sa iesi tu e foarte bine, din cate vad, zise el in gluma si eu am surâs ușor.

-Ce vrei sa iti fac, eu arat bine in orice, zic amuzat cat ma indrept spre el uitamdu-ma curios dupa licoarea magica ce mi-a fost promisa.

-Ai cafeaua pe masa, imi zice Meliva zambimd indicând locul si eu ma duc spre cana si o iau apoi dand sa ies din sufragerie.

-Poti sa stai cu noi, zise tata si cand m-am intors spre el l-am vazut cum ma cerceta îngrijorat.

-Uneori, zic usor jenat, imi place sa imi beau cafeau singur cu gândurile mele cat admir natura, si voi aveți un peisaj superb, spun zambind.

-Dar.. Inceatca tata

-Lasa-l, spune Ruth simplu si eu ii arunc o privire plina de mulțumire.

Iar la primul contact cu soarele mi-am minjit ochii si apoi m-am așezat pe primul scaun ce l-am gasit privind in jurul meu cum natura incepea sa îmbătrânească încet iar frunzele sa isi piarda culoare.

Cum totul murea, insa era asa frumos si magic, iar eu muream incet insa o faceam dezastruos si oribil.

Simteam nevoia sa vorbesc cu Jo, insa ea ma ducea cu gandul la tot ce am lasat in pace. Iar daca as fi sunat-o, mama ar fi instant sa afle. Sunt sigur ca ea deja a încercat sa scoata orice informație posibila de la saraca mea blonda si ma durea sufletul cand ma gandeam la asta.

-Sunt un esec, zic oftand si luand o gura din cafea cand aud un sunet de indignare iar cand ma intorc observ o roșcată masurandu-ma din priviri.

-Toti ajungem odata si odata sa ne simțim asa, iar daca vei vorbi despre asta fii sigur ca te vei simti mai bine, imi zice Ruth iar eu o privesc obosit.

-Cum zici tu, zic simplu.

-Hmm esti in faza de negare, spune simplu Ruth. Vezi ca tatal tau isi face griji pentru tine, continua ea.

-De ce? Întreb eu curios.

-Pai a zis ca tu mereu ai avut gust la haine, nu ieseai din casa nearanjat, iar acum arati, zice ea măsurându-ma cu privirea precum mama ei,asa.

-Aha, spun scurt. Pai unii oameni se mai schimba, zic dand din umeri luand iar apoi o gura de cafea.

-Da, dar bunul gust la haine nu se pierde, zice ea amuzata.

-Mai stii? Zic ranjind incet.

-Stiu, esti ranit Frederico, suferă, urla, exprima ceea ce simti, si treci peste, spune serioasa. Nu mai ține toate aceste sentimente in tine, exprima ceea ce simti, si te vei simti mai bine, asculta la mine, spune dând apoi din umeri.

Dar nu apuc sa mai zic ceva ca vad cum o masina vine in viteza spre casa tatalui meu. O masina ce imi era cunoscuta, insa era prea departe. O masina ce nu ar avea ce sa caute aici.

Imi era frica sa imi dau cu presupusul cine ar fi in masina aia. Insa cand a oprit si au coborât acele persoane am simtit cum totul se rupe in mine pentru a mia oara