Epilog

109 15 0
                                    

Dupa 6 ani

-Esti sigur ca mergi doar cu tatal tau? Ma intreaba logodnicul meu si eu ii zâmbesc si il strang d emana.

-Da iubire, voi fi bine, nu mori 5 minute fara mine, merg sa imi vad mama, zic zâmbind si el pune bitic si apoi ma saruta scurt.

-Haide ca aveti timp sa va pupati mai incolo, zice tata amuzat tinand un buchet de flori in mana.

Si eu rad alaturi de tata in timpe ce Will se face usor rosu si urca iar in masina sa se duca sa o parcheze cat eu si tata întram in cimitr mergand spre mormântul mamei mele.

Trecusera 6 ani de cand ea a murit si eu am început sa traiesc iar. 6 ani in care o vizitez  an de an si simt nevoia sa ii zic ce realizari am mai făcut.

Iar acum mergeam in tacere alaturi de tata si odata ajunsi la mormântul ei ii punem florile  pe ei si merg sa ii sarut poza ce o infatisa zâmbind.

-Salut mama, zic eu. A mai trecut un an peste mine, zic amuzat. M-am logodit cu William, in curand ne vom casatori, am terminat facultatea si o sa imi incep cariera, zic razand incet. Viata mea decurge asa perfect, aproape perfect, daca ai fi fost si tu alaturi de mine as fi avut viata perfecta, spun si simt cum o lacrima imi curge pe obraz. As fi vrut sa fi in ziua nunti mele acolo si sa zâmbești sa te bucuri alături de mine, as dori sa  alegem impreuna cu ce ma voi îmbrăca sau ce decorațiuni voi alege, mi-as fi dorit sa iei parte la atatea lucruri insa nu se poate, zic si imi sterg lacrimile. Asaca tot ce vreau sa iti zic este ca te iubesc si mulțumesc ca ma veghezi, esti lumina din întunericul meu, mami, te iubesc, spun iar apoi ma intorc spre tatal meu.Plecam? Zic incet iar el da din cap.

De fiecare data ma insotea la mormânt dar niciodată nu a putut sa zica ceva, pur si simplu statea si ma privea cum vorbeam cu mama.

-Esti bine? Intreaba el simplu iar eu ma uit iar in spate si mi spareca o vadpe mama ce sta si zâmbește spre mine si eu pur simplu zâmbesc.

-Da, zic. Sunt bine si voi fi bine cat va am alaturi de mine, zic si il strâng in brate.

Înțelegând ca asta era sensul vieti, sa iubești, sa fii iubit, si sa dăruiești si mai multa iubire fiindca doar asa vei fi fericit si împlinit.

Trebuie sa lasi ura, trebui sa nu urăști, trebuie sa nu jignești sau sa te iei de oameni fiindca aceste lucruri doar iti împovărează sufletul.

Iubirea e calea spre o lume mai buna, iubirea si acceptarea si din fericire pentru mine le aveam pe ambele.

-Sfârșit-

Artiști PierduțiUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum