Artiști Pierduți

Certuri Cu Foc

Era în fața mea, femeia la care săream în brate când eram trist, femeia ce mă ajuta sa zâmbesc în cele mai grele momente din viata mea acum mă făcea cel mai trist.

-Fede, ai venit acasă, spune ea zâmbind iar eu mă uit la trist si supărat

-Mai e casa mea? Sau acum e și a acelui bărbat? Îi zic nervos nereușind sa o privesc in ochi.

-Jo ne-ai putea lăsa singuri? O intreaba mama iar blonda încearcă sa se eschiveaze dar eu o prind de mână

-Nu! Orice imi zici mie poti sa ii zic si lui Jo, zic eu pe un ton ridicat iar mama se uita rănită la mine.

-Fede, cred ca ar trebui sa plec, ne vedem maine, imi zice ea zâmbind si ma saruta pe frunte iar apoi pleacă imediat pe alee.

-Vin o in casa, zice ea si încearcă sa ma prinda pe dupa umeri dar eu ma dau la o parte..

Nu doream sa simt atingerea ei, nu puteam, nu imi permiteam. Ma ranea, ma ranea tot ce facea iar ea nici nu era conștientă de asta. Da poate eram egoist, însă odata in viata ma gandeam doar la mine, oare era asa greșit?

Când am intrat spre usurarea mea am observat ca bărbatul misterios nu se mutase inca cu noi. Inca eram doar noi acasa asa ca ma duc tinta in sufragerie punandu ma pe fotoliu ca sa înțeleagă ca nu doream sa stau langa ea, cand ea veni cu doua cafele aburinde.

-Fede, trebuie sa înțelegi, zice mama pe un ton calm încercând probabil sa discute ca un adult cu mine.

-Ce trebuie sa înțeleg?! Ii zic eu complet revoltat. Ca ma trădezi si tu cum a facut o tata, ca vrei sa iti refaci viata uitand de mine cum a facut o si el?ca vrei sa ma părăsești! Ii zic urland reprosand totul asupra ei.

Simteam o durere în sufletul meu una mare, aprinsa si profunda. Erau atatea rani ce nu se putea vindeca prea curând iar mama imi facea altele noi si mai adanci.

Tatal meu ma tradase, ma distrusese iar ea facea acum exact acelasi lucru, acelasi lucru ce l-a facut si el.

-Fede trebuie sa intelegi, ca încerc sa imi refac viata, sa trec la următorul capirol! Zice ea nervoasa ridicând tonul. Il iubesc! E asa rau ca intr un final iubesc pe cineva?! Zice încercând sa ma faca sa ma simt vinovat dar eu ma enervam mai tare. Daca trec mai departe nu inseamna ca uit de tine puiul meu, imi spune ea plangand deja insa pentru prima oara lacrimile ei nu ma mai afectau.

-Vrei sa treci mai departe?! Ii zic nervos. Foarte bine, treci mai departe insa fara mine! Ii zic nervos...

Si vad ca cucintele mele au ranit o ca doua lame ascutite ce s-au infipt in carnea adversarului însă daca asta este decizia ei asta era a mea.

Nu am lasat o sa se mai apere si fara sa imi pese urc in secunda doi la mine in camera si trantesc usa si o inchid apoi ma proptesc de ea lasandu ma sa alunec pana cad pe jos in fund si ma gândesc cum parca totul se repeta.

"Era o zi superba, soarele strălucea pe cer, abia  îmi luam afio de la Dominico si Jo care m-au condus spre casa si cand intru pe alee aud o liniște înmormântală dinspre casa mea, iar acasa mereu cânta muzica si era veselie asa ca deschid usa incet si ma descalt mergand tiptil in sufragerie.

-Trebuie sa ii spunem Samantha, zice vocea tatalui meu. Trebuie sa știe si el ca divorțăm este destul de mare, continuă el iar eu când il aud cât de lejer vorbește de divorț simt cum sufletul meu este ranit si ochii mi se umezesc încet

-Ce faceți?!zic eu revoltat intrând in sufragerie iar mama avea fața roșie de la cat a plâns iar Suferința ei parcă devenea a mea si simteam cum sunt si eu ranit.

-Te rog sa te așezi Federico, zice tatăl meu calm însă eu ma simteam ranit, nervos supărat, cum putea naiba sa fie calm?

-Nu ma voi aseza! Ii zic enrvos ridicând tonul. De ce naiba vreți sa divorțați?! Continui nervos. Sunteți fericiți împreună, avem o viata perfecta?! De ce vreti sa distrugetitoate astea? De ce îmi faceti asta! Zic eu supărat iar tata ma priveste simplu.

-A fost o decizie de comun acord, fiule, uneori nu mai merge, zice el iar in acel moment mama trece de la Suferința la furie.

-Nu mai merge Matthias? Urla ea. Sau ti-ai gaist pe altcineva care sa iti încălzească patul! Urla ea nervoasă iar tata ma privește calm.

-Ai înșelat-o? Îl intreb complet revoltat si ma las sa cad in fotoliu.

-E mai complicat decât pare zice el, lasă-mă si pe mine sa vorbesc, zice tata.

-Nu vreau sa te aud, ii zic. Ieși din casa, ieși pleaca la curva ta! Urlu la el. Si nu ne mai intoarce! Ii zic lăsând ca lacrimile sa imi curga pe obraji.

Viata mea era perfecta era superba iar acum se desteama, primeam câte o mica lovitura mereu de la viata, insa ii aveam pe părinți mei ce ma ajutau. Erau acolo si ma înțelegeau iar ei acum distrugea locul unde ma simțeam cel mai sigur.

Tata era clar ranit de cuvintele mele aspre, si ma privește trist insa se apropie de mine si ma saruta pe frunte si pentru prima oara mi se pare gestul lui atat de rece si distant.

-Daca asta e dorinta ta copile, voi pleca,imi spune calm. Iar tu Samatha completează actele, dupa ai scăpat de mine, zice acesta iar eu observ răceală din vocea lui tata.

Iar eu nu stiu de ce eram mai ranit, ca tata ne înșelase? Ne părăsise fara sa privească înapoi?  Ca familia mea s-a distrus? Sau ca a renunțat la mine asa usor? "

Iar acum eram in camera mea gandindu ma la aceea zi neagra din viata mea si eram asa furios ca se repeta iar ca in secunda doi incep sa urlu si arunc toate pozele pe jos, arunc asternuturile prin camera si cand aud vocea mamei dau muzica mai tare si inceo sa urlu cat sparg tot ce vad, cadourile primite de la ei, pozele cu noi. Pozele cu prieteni mei, sparg tot ce imi iese in cale si ma simt ca un mic urgan distrugător ce vrea sa faca praf tot ce ii iese in cale.

Continui asa pana când imi simt furia cum dispare, tristete ma copleșește iar lacrimile încep sa curgă de parca ar fi un izvor, si ma pun in genunchi uitandu ma la o poza cu mine si familia mea. Tata plecase acum se pare ca si mama facea la fel, iar eu rămâneam aici al nimănui, cine mai rămânea cu mine daca toti plecau?

Ma simțeam ca un mic copil ce se pierduse de mami si tati in parc iar acum nu stia la cine sa ceara ajutor din moment ce nu avea voie sa vorbească cu străini. Ce puteam face?

Doream sa il sun pe tatal meu sa ii zic ca mie dor de el, insa el ma parasise. Iar la cererea mea el nu ma mai cautase insa asta ma ranea mai tare de cat credeam.
Si pentru a mia oara ma uitam la telefon la contactul intitulat "Mi papa' iar pentru a mia oara stau si ma gandesc daca sa il sun sau nu.

Insa nu imi gasesc curajul si închid telefonul strângând poza la piept gandindu-ma la clipele frumoase din viata noastră si fara sa vreau stau iar si plang sapatamana asta. Iar simt cum inima mi se frânge si nu stiu cat voi mai putea suporta asta..