Artiști Pierduți

Sentimente Dezgolite

Trag aer in piept si ma indrept cu tata spre canapea, cand am inceput toata nebunia asta nici nu m-am mai gandit la scoala,la studiile mele.Simteam nevoia sa respir si am plecat fara sa ma gandesc la ceea ce lasam in spate.

Si pentru prima oara dupa mult timp gandurile despre Jo,Dominico si Oh! William,imi reveneau in minte ca un val puternic  ce ma izbea cu forta .Insa vocea tatalui meu ma trezi din starea mea de visare.

-Deci acum ca ai decis sa te muti cu noi, trebuie sa iti continui studiile Federico,spune tata serios cat Meliva se aseaza zambitoare langa el.

-Ar putea sa isi continuie studiile la scoala unde se duc Ruth si Cyrus,ma inteleg bine cu directorul deci nu cred ca va fi o problema transferul,zice Meliva zambind .

-Mhm ,daca e asa facem,zic eu simplu ,chiar daca doar la scoala nu imi era mie gandul.Altceva mai e de rezolvat ?intreb eu curios .

-Sincer nu , doar sa te decizi cand vrei sa mergi la cumparaturi pentru garderoba ta,spune tata relaxat.In rest ne vom ocupa noi,adauga zambind iar eu dau din cap.

-Va trebui sa imi iau si un telefon,zic gandindu-ma cum l-am distrus pe celalat iar tata da aprobator din cap.

-Vrei sa vorbesti cu prieteni tai??intreaba el curios iar cand aduce vorba de ei eu simt un fior rece pe sira spinari.

-Nu ,spun clar si raspicat.Nu vreau ,nu am nevoie,continui eu. Am nevoie de telefon ca sa am cum sa tin legatura cu voi, zic nedorind sa le confirm spusele.

Simteam nevoia sa vorbesc cu Jo sau Dominico. Simteam nevoia sa cant si sa compun poezii si versuri insa nu mai eram capabil. Federico ce facea aceste  era mort, era distrus si facut bucatele.

Iar gandul ca am ajuns sa fiu distrus asa ma durea. Iar cand mama ma renegase, efectiv a rupt si ultima bucățică intreaga din mine, m-a distrus complet.

-Altceva? Intreb simtind nevoia sa ma retrag in camera mea.

-Nu, esti bine Fede? Ma intreaba Meliva, iar eu dau din cap simtind ca mi s-a taiat de dimineata cheful de viata.

-Da sunt bine, nu va faceti griji. Nu m-am odihnit cel mai bine atat, ma retrag putin in camera mea, spun simplu nedorind sa mai fiu in atentia tatalui meu ce  parca dorea sa se uite in sufletul meu sa vadă ce am.

El era obișnuit cu Federico ce spunea tot, cel care isi descarca suferințele sufletești părinților, insa de cand au plecat ei si autodistrugerea mea a inceput încet am învățat sa tin totul in mine si sa nu mai vorbesc.

Si chiar daca devenise un mod toxic de viata nu mai stiam cum sa scap de el.

-Wow, dar asta da schimbare, zice Ruth cand intra in sufragerie.

Avea o pereche de short pe ea si o bustiere si parul roscat in toate direcțiile, si era clar ca abia se trezise si eu mi - am dat seama ca nu eram pregătit sa stau cu toata familia tatalui meu.

Toata aceea adunatura de oameni fericiti si pozitivi ce se numeau o familie. Eu eram efectiv in plus, un om plin doar de suferință si durere.

-Mersi, cred, zic usor jenat acum de alegerea mea impulsiva.

Si pana sa mai spuna ceva imi tarasc existenta incet in camera mea si ma uit la locul dezordonat precum viata mea, si simt ca fara sa vreau mi-am lăsat totuși putin aprenta pe el, iar asta ma facea sa ma simt puțin mai bine.

-Ce ai Federico? Se aude vocea roșcatei ce era mai nou sora mea.

-Nimic, ce sa am? Întreb eu neștiind cum sa răspund altfel, ma tot minteam ca daca ziceam asta avea sa fie mai bine.