I can't help but want you (boyxboy)

36

Crăciun Fericit!

(...)

Plăcerea de a iubi.

(...)

— Huh, vrei să stai cu noi? De ce? Întreabă mama confuză, servind o ceașcă de ceai de levănțică. 

Privirea nu îi era fixată spre mine, ci mai degrabă spre ceașca fierbinte din palma ei. Suflă ușor, ia o gură și după zâmbește scurt. 

— Un prieten… un prieten de-al meu este băgat în spital și nu știu cât de mari sunt șansele să mai iasă viu. Doctorii nu spun nimic. Nu vreau să o stresez pe Alysha cu toată această zarvă fix înainte de nuntă.

Mă privi suspicioasă, dar doar dă din umeri, privindu-l pe tata de parcă și-ar dori o explicație din partea lui. Însă el doar surâse scurt și își întinde degetele spre părul ei, ceea ce o face să se întoarcă nemulțumită spre mine.

— Te-ai certat cu ea? Este viitoarea ta soție, problemele tale sunt și ale ei.

— Nu, râd inconfortabil. Mă înțeleg de minune, dar am nevoie de timp singur. Plus că sora prietenului meu are doar 14 ani, iar singur nu pot avea grijă de ea și nici pe Alysha nu îmi doresc să o stresez.

În privirea sa încă puteam citi incertitudine, dar palmele i se relaxară. Nu cred că înghițea nimic din ce spuneam eu, fiind deja destul de evident după expresia chipului său, dar în momentul când auzi de fată: de parcă un întrerupător a fost apăsat, zâmbi larg.

— Serios? Ador copii! Îmi pare rău de prietenul tău și de săraca fată, nu au părinți?

— Nu, mama lor a murit acum câțiva ani din cauza unei probleme la inimă.

De mama lui știam deja că nu se va simți prost ca lumea să știe asta, însă de tatăl lui nu sunt sigur. A plâns prea mult încât să fie acum doar o situație despre care să poată vorbi cu gura deschisă. Deși nu putea să se supere în momentul acesta pe mine, nu voiam să fiu nerespectuos. Nu conta că putea să mă judece sau nu.

— Ohhh! Săracii. Desigur că puteți veni, de ce mi-aș opri propriul fiu din a veni la mine? Te primesc cu brațele deschise mereu, doar să nu se supere Alysha. E puțin cam răutăcios.

— Cred că o să înțeleagă. Prea multă energie negativă în jurul meu, ultimul lucru pe care mi-l doresc este să o afecteze. 

Dă din umeri.

— Înainte de nuntă… nu știu, Chris, dar eu nu te opresc. Faci după cum ți se cuvine.

Zâmbesc.

— Nu te îngrijora, totul o să fie bine, mamă.

(...)

Intru reticent înăuntru, examinând încăperea cu privirea. Am evitat-o pe Alysha câteva zile, tot ce știa era de la părinții mei… astfel că-mi imaginez că este supărată pe mine. I-am rugat pe părinții mei să nu îi spună chiar tot, deoarece cumva preferam să-i spun singur, deși sunt convins că o voi supăra și mai mult. Nu îmi doresc să anulez nunta, dar dacă mai stau cu ea, simt că mor. 

Alysha era… Alysha. O fată de treabă, cu zâmbetul larg și cu o privire călduroasă. Încerca atât de mult să facă din relația aceasta ceva care chiar are un viitor, își punea atât de mult suflet, încât chiar îmi părea rău că nu eram în stare să o iubesc.