I can't help but want you (boyxboy)

10

Secret.

(...)

— Poți sta cu mine, nu mă deranjezi, îi spun roșcatului, care stătea întins în brațele mele, fiind pe cale să ațipească.

— Trebuie să mă duc acasă, vor fi iarăși îngrijorați dacă nu dorm acasă și mă enervează să tot caut scuze.

Îmi arcuiesc o sprânceană.

— Des nu dormi nopțile pe acasă?

— Se mai întâmplă câteodată. Probabil după ce termin liceul o să mă mut singur și o să scap de tot stresul ăsta, îmi răspunde și își trece degetele prin păr. 

Se ridică puțin, dar îmi întind palma după degetele sale și îl trag mai aproape. Eram de fel mai lipicios, astfel că nu mă prea încânta că el voia să plece. 

— Eh, este abia ora 8 seara. Le spui că ai avut meditații la engleză, zâmbesc scurt și îmi preling degetul arătător pe pielea gâtului său.

Se întoarce spre mine.

— O să mă și creadă, își dă ochii peste cap. 

— De ce nu ar face-o?

— Tata îmi știe notele. Ai văzut notele mele? 

Îmi urc degetul ușor pe linia maxilarului său. Leo pufnește scurt și ia o gură adâncă de aer.

— Sincer, nici nu îți știu numele de familie. Nu m-am uitat prin registru cine știe ce.

— Clar. Eu o să plec atunci. Ultima mea problemă este să caut vreo scuza verosimilă.

Se ridică, lăsându-mă cu degetele în aer. Poate eram de moda veche, dar preferam ceva îmbrățișări, atingeri discrete – tot setul după sex. 

Pufnesc nemulțumit și mă arunc înapoi printre plapume, urmarindu-i conturul corpului în timp ce el își aduna hainele. Scrâșnește ușor din dinți, în timp ce își mângâia spatele.

— Te doare?

— Puțin, dar e și normal.

— Ți-am zis că mai bine să rămâi la mine. Poți să le spui că te-am pus să faci un proiect și s-a ajuns foarte târziu și ai adormit. 

Își întoarce privirea spre mine.

— Și ce ai vrea să facem în timpul ăsta?

— Habar nu am, să privim un film?

— Tentant, dar eu tot mă întorc acasă. Nu te supăra, bine? Cred că înțelegi. Va începe imediat să plouă, constată în timp ce privirea îi era fixată spre geam.

Îmi lipesc palma de frunte, deși nu îmi mișc atenția de pe el. De ce era atât de încăpățânat? Nu îmi plăcea că pleca, însă știam că nu-l puteam opri. 

— Și cum o mai duci cu tipii ăia dubioși? Parcă eviți subiectul atunci când vorbim despre ceva asemănător, surâd amuzat scurt și strâng perna în brațe.

Mă privi scurt și își mută rapid privirea. Nu voia sa vorbească, pf! Clar, situația nu este prea bună.

— Bine, răspunde sec.

Plesnesc zgomotos din buze și mă ridic pe marginea patului. Eram dezbrăcat, ceea ce observă și el după la cum i se prelingea privirea pe pieptul meu, dar nu spunea nimic. Nu îmi plăcea sa nu știu ceva, dar de asemenea – nici nu am fost învățat să fiu refuzat, astfel ca nu prea aveam habar cum să obțin ceea ce îmi place: anume ce fel de probleme are roșcatul.