I can't help but want you (boyxboy)

12

Plictisit?

(...)

Clasa se terminase atât de încet încât simțeam cum fiecare mușchi din mine striga efectiv de durere. Eram ostenit – ultimul lucru de care mai eram în stare nu era și școala. Mai aveam și de făcut un test afurisit, stelele nu s-au aliniat în ajutorul meu astăzi.

Mă simțeam puțin prost, îl părăsisem ieri fără a ezita pe Derek și nici nu i-am mai răspuns la mesaje. Până la urmă am reușit să terminăm eu cu Leo din a ne prosti înainte să ne prindă colega de lucru a roșcatului, însă acest lucru nu însemna că am avut de gând să mă întorc la Derek. L-am evitat și nu i-am răspuns la mesaje, dar asta nu o făcusem în special. Fusesem obosit și chiar nu voiam să caut o scuză de ce să îl evit.

După ce a terminat Leo la lucru, a venit la mine și am mai servit puțin, am discutat lucruri la întâmplare și a plecat acasă. N-am făcut nimic în plus, dar chiar a fost un timp petrecut destul de bun împreună cu el. 

Deși, al dracului să fiu, sentimentul de vinovăție era tot mai puternic. Trebuia să vorbesc cu prietenul meu, dar naiba știe când o să prind tupeu.

— Leo, poți sta puțin? Îi fac semn, în timp ce el își arunca lucrurile în ghiozdan.

Îmi zâmbește scurt și își trece privirea prin clasă, observând cum majoritatea elevilor au ieșit deja.

— Da, domn profesor, zice ultima parte pe un ton sarcastic și se apropie cu pași vioi de banca mea.

Mă strâmb și îmi dau ochii peste cap. Deja îmi joacă pe nervi când cineva mă numește așa, iar Leonardo nu este o excepție.

— Ești liber azi? Pun întrebarea și îmi rezem obrazul în palmă.

Ezită câteva secunde.

— Pentru tine sunt mereu liber, chicoti scurt, iar un zâmbet mi se arcuiește pe buze.

Se pare că roșcatul era astăzi într-o dispoziție bună, deși probabil expectațiile sale erau diferite de ceea pentru ce aveam nevoie de la el.

— Vorbesc serios, îngân. 

— Nu am nimic de făcut până la 5, dar nu mă deranjează. Ce vrei să facem, dragul meu profesor? Murmură ultima propoziție, în timp ce își coboară privirea unde nu ar trebui.

— Urmează-mă și o să-ți arăt.

Mă ridic de la catedră și împing cărțile ușor mai încolo. Cam știu ce este un test – doar nu sunt un idiot, însă nu am habar cam ce ar trebui să includă unul pentru clasa lor la engleză. Având în vedere că eu avusem tutori, ei înțelegeau și fără teste cam la ce nivel sunt la materia lor. Tot ce știu despre aceste evaluări este din filme, dar nu sunt sigur că este neapărat corect.

— Ai mai vorbit cu prietenul tău? Mă întreabă pe un ton degajat, în timp ce părăsim sala de clasă.

— De-ar fi atât de ușor, oftez. Mă simt prostesc că nu sunt în stare să îl plac înapoi, dar nici nu vreau să distrug prietenia noastre.

Dă din umeri.

— Nu cred ca ar trebui să te simți vinovat pentru asta, e doar ceva firește să nu îl vezi pe el mai mult ca un prieten. Se mai întâmplă, ar trebui să-i zici direct. 

Îmi trec degetele prin păr, urmărind cu privirea cum un elev trece grăbit pe lângă noi.

— Țin la el și știu că dacă îi spun adevărul, aici ar fi sfârșitul prieteniei noastre.