31

678 76 11
                                    


Coșmar.






(...)


Își întinde degetele lungi peste pielea mea, privirea sa urmărindu-mi fiecare mișcare. Buricele degetelor sale formau linii invizibile pe pielea dezgolită, fiorul lor întorcându-mi stomacul pe dos. Mă urăsc. Își trece cu vârful limbii peste buze, întinzându-și bărbia, sărutându-mi scurt pielea gâtului, parcă impunându-mă la mai multe.  Vedea cum reacționez. Vedea cum corpul meu se comportă sub atingerea sa. Vedea cum voiam doar să mor, decât să fiu atins de el… dar o făcea special. Îi plăcea să-mi facă asta. Îi plăcea să mă vadă fără de o alegere. Îi plăcea să mă vadă răpus.

— Ești mai frumos când zâmbești, de ce nu o faci? Îmi șoptește în ureche și deși nu îi vedeam chipul, știam că zâmbește. 

Iar el era mai frumos cu nasul spart, dar de ce nu-l avea?

Fusese o noapte… lungă. Dacă aș putea să uit ceva, aș da orice să uit noaptea aceasta. 

Iar ca să-mi facă mie viața un coșmar mai mare, a zis că vrea să vină la mine acasă. Nu am avut de ales, nu mi-a oferit acest drept, și a trebuit să-l aduc acasă… unde este și Ava. Nu e proastă, va realiza că este ceva mai dubios, chiar dacă îl știe pe Dylon de ceva timp deja. Ea nu îl suporta de la început, iar eu abia acum am realizat cât de multă dreptate a avut.

— Sunt obosit, înghit în sec și mă retrag din brațele sale, stând pe marginea patului.

Își întinde degetele, conturând ușor forme pe pielea spatelui meu. Niciodată nu m-am ridicat mai repede în picioare, dorindu-mi doar să scap de atingerea sa.

— De ce obosit? Când îți place, nu trebuie să fie obositor.

Știa foarte bine ce face. Știa că nu mi-a plăcut. Știa prea bine cât de mult îl urăsc după noaptea aceasta. Știa mult prea bine cât mi-aș dori în momentul acesta să-l omor.

Dar asta îi și plăcea. Faptul că eu nu puteam face nimic. Știa că sunt neputincios, știa că nu am absolut deloc putere asupra sa. Deoarece el are atâția oameni de partea sa, iar eu nu am pe nimeni. Și a avut dreptate Chris când a spus că singur nu voi reuși. Însă cu cine să reușesc, dacă nu am pe nimeni?

Dylon iubea puterea pe care o avea asupra mea. Iubea modul în care tot corpul îmi tremura la atingerea sa. Iubea modul în care privirea mea reflecta imaginea sa. Iubea că-l uram.

Iar prin toate aceste lucruri, mă iubea și el pe mine. Într-un mod mai ciudat, dar o făcea – iar eu uram acest lucru.

— Ce vrei să faci? Pune întrebarea plictisit.

— Vreau să verific dacă Ava s-a trezit, murmur în timp ce mă îmbrac.

Deși acesta era adevărul, de fapt căutam și o scuză ca să plec de aici. Înainte credeam că-l urăsc, dar abia era începutul. Acum îl urăsc cu tot sufletul meu, aș fi dat orice ca să nu-l fi întâlnit vreodată. Aș da absolut tot ce am doar ca să nu fiu nevoit să mă fi îndrăgostit de un astfel de monstru. De un nemernic fără scrupule.

Ies din cameră, iar spre surprinderea mea– el nu mai spune nimic. Raiul pentru urechile mele, nu voiam să-i aud vocea. Nu-mi păsa cât îmi spunea că mă iubește, nu mai pot înghiți toate minciunile sale. Nu cred că omul ăsta poate iubi cu adevărat, iar dacă chiar o face, o face în cea mai proastă modalitate.

Ava era în living, aruncându-și lucrurile în ghiozdan. Privirea i se luminează când mă văzu și fugi spre mine, îmbrățișându-mă.

— Unde ai fost toată noaptea? Am vrut să te întreb, dar ai ajuns abia spre dimineață… zice îngrijorată.

I can't help but want you (boyxboy)Where stories live. Discover now