I can't help but want you (boyxboy)

25

POV. Chris

(...)

Ce știe el și ce nu știu eu.

(...)

— Chiar îmi pare rău că nu te-am sunat sau nu ți-am răspuns la mesaje, îngână.

Intrasem în casă, am mai vorbit, iar acum el mi-a făcut o cafea. Poate nu eram fanul numărul unu al cafelei, dar simțeam că adormeam– nu voiam asta.

— Lasă, nu-mi pasă. Nu considera că ești obligat să vorbești cu mine dacă nu poți, eu doar am fost îngrijorat. De la școală nu ar trebui să lipsești.

Înghiți în sec și zâmbește discret.

— Știu, dar simțeam că aveam nevoie de o pauză. Oricum să mă fi dus și să nu fi fost atent, este același lucru, murmură.

— Înțeleg că țineai la tatăl tău, dar–

— Nu. Nu țineam. Sunt doar frustrat pentru că a putut să o părăsească pe Ava. Încă este un copil, nici nu-mi imaginez ce dificil îi este, un oftat îi părăsi buzele. Nici nu poate fi numit om.

Și deși spunea că nu ținea la tatăl său, era și el rănit. Nu putea ascunde asta, privirea îi era fixată spre o poză de pe pereți. Era aceeași fotografie care mi-a atras atenția în momentul în care am intrat prima dată în casă, dar la care se zgâia acum roșcatul de parcă ar fi prima dată când o vede.

Mă ridic de masă și mă apropii de dânsul, încolăcindu-mi brațele în jurul taliei sale, privindu-l direct în ochi.

— Dacă ai nevoie de ajutor, eu sunt aici. 

— Nu, nu, nu, nu vreau milă.

— Nu e milă. Suntem amândoi pe aceeași pagină acum. Pierderea unui părinte e o temă sensibilă, încă nu știu complet cum se simte, dar mă doare în continuare.

Expiră lung.

— Uitasem, scuze, sunt un idiot.

Surâd.

— E okay! Ai problemele tale, nu trebuie să le ții minte pe ale mele. M-ai ajutat oricum suficient, ești genial.

— Nici nu ți-am răspuns la mesaje, nu prea văd cum te-am ajutat.

Îmi trec degetele prin părul său și iau o gură adâncă de aer. Arăta atât de casual, atât de familiar, îmi oferea o impresie de comoditate și confort. Era ușor obosit, dar probabil chiar a fost stresat în ultimul timp. Nu îl judec. Și mie mi-a fost enorm de greu, însă îl mai aveam și pe tata, iar după eu nu trebuia să muncesc ca să întrețin pe altcineva. Ne era la amândoi foarte greu. Eram în situații diferite, însă eram pe aceeași pagină.

Plus că, deși au trecut deja zile bune de când a fost găsit detectivul mort, încă eram confuz. Îmi era frică ca Leo sa nu se apuce de droguri, deși mi-a explicat atât de frustrat și plin de ură cum a găsit seringele pe pat. Nu înțeleg cum cineva ca el– o persoană care urăște atât de tare persoanele care se droghează, ar putea fi arestat pentru posesie și consum de droguri. Pur și simplu nu cred că este adevărat. Chiar cum l-am găsit cu țigara în seara asta demonstra acest lucru. Era ceva la spate.

Oh, Leo, ce n-aș da ca să te înțeleg.

— Nici nu-ți imaginezi cât m-ai ajutat, chiar dacă nu mi-ai răspuns. Oricât de puțin timp am petrecut împreună, îmi este suficient.