I can't help but want you (boyxboy)

16

Pisici.

(...)

Îmi plimb privirea peste suprafața lucioasă a geamului, uitându-mă cruciș în interiorul cafenelei. Era o simplă cafenea– nici foarte mică, însă nici mare, deși era suficient pentru numărul destul de mic de clienți. Nu era cel mai popular loc, fiind doar frecventat de persoanele curioase, deoarece rareori găseai pe cineva aici care locuia prin locurile acestea să treacă pe aici.

Însă toate aceste amănunte erau și invizibile pentru mama. Ultima probleme a femeii fiind profitul de pe urma acestei mici afaceri, mai mereu ieșind doar cu câteva sute de dolari, care nu o ajutau deloc– deși pentru ea însuși cheltuia destul de puțin, chiar dacă tata își oferea ajutorul întotdeauna.

Locul ăsta mic era un adevărat rai pentru femeia cu bucle de un blond șters de bătrânețe și cu un zâmbet prietenos schițat pe buze. Avea în privire o sclipire aparte de fiecare dată când intră în interiorul cafenelei, fiind locul pe care l-a decorat și în care și-a pus tot sufletul pe parcursul ultimilor ani.

O cafenea cu pisici poate nu suna chiar ca o idee genială, dar era categoric ceva ce ea adoră să facă, mai ales de când a rămas țintită în scaunul cu rotile. Nu putea să facă chiar mare lucru, însă tata o iubea suficient încât să încerce orice de ce este în stare doar să adune un zâmbet pe buzele ei.

Acum trebuia și eu să-mi joc rolul de fiu perfect și să-i ofer părerea mea despre cum a decorat interiorul. Fusese atât de entuziasmată pe parcursul ultimei săptămâni, iar acum abia a terminat. Ea nu era aici, deși poate este mai bine așa– ea logic că este în continuare la petrecere cu tata, dacă ar afla că am fugit m-ar omorî. 

Deja este noapte afară, dar era aprinsă lumina. 

În momentul în care pășesc în interior, sunt lovit de aerul călduros și de mieunături. Observ mai multe feline care mergeau nonșalant pe lângă mine, îndreptându-se probabil spre bolurile lor de mâncare. 

Un zâmbet mi se arcuiește pe buze, aplecându-mă, luând un pisoi mai leneș de lângă mine. Lui Leo îi plac pisicile, sunt sigur că ar adora locul ăsta. Dacă reușim să ne împăcăm, poate îl aduc și pe el aici, însă nu știu dacă voi găsi o zi în care mama să nu fie aici. Roșcatul nu știe de familia mea și nici mama de relația mea cu el, iar momentan prefer să rămână așa.

— Nu te-am văzut de ceva timp, Christopher, mă salută femeia care avea grijă de acest loc. 

Zâmbesc încordat, dar nu îi răspund.

— Mama ta nu este aici, adăuga după câteva secunde, iar eu aprob scurt.

— Știu, dar am zis să vizitez locurile să văd ce a făcut. Este o problemă?

Își flutură palmele.

— Nu, nu, însă fii atent că abia ce au mâncat.  Comanzi ceva?

Îmi trec degetele prin blana pisicului din brațele mele. Era un dungat destul de cuminte, începând să toarcă. Își îndesa lăbuțele în pielea mea, căscând larg.

— Ceva suc de mere ar fi superb. Câți oameni sunt?

Mi-ar fi plăcut timp singur, însă auzeam voci– categoric nu era gol interiorul. Acum stăteam într-un mic hol, unde se afla și un mic birou, probabil pentru achitare. Stilul decorat aici era destul de rustic.

— Este o seară liniștită, sunt vreo două familii. 

Zâmbesc scurt și dintr-o mișcare pozitivă a bărbiei îi răspund că am înțeles. Mă întorc pe vârfuri calm, având grijă să nu sperii felina din brațele mele. Părea destul de mulțumită, mieunând fericită în momentul în care îi scarpin sub bărbie. Nu sunt chiar cel mai bun cu animalele– în special cu felinele, nu știu cum să mă comport cu ele, dar dacă torcea, presupun că nu fac un lucru atât de rău.