I can't help but want you (boyxboy)

29

De n-aș fi iubit.

(...)

— Ați aflat ce trebuie să faceți? Îi pun întrebarea managerului.

Din fericire tata nu m-a bătut prea mult la cap cu un motiv de ce vreau asta, dar cred că are o idee. Îmi aruncase o privire suspicioasă înainte să vin aici, dar nu a spus nimic. E și cam evident… la ce mă aștept? Cel puțin a acceptat rapid ceea ce-mi doream, iar acum mai rămânea să verific dacă totul este pe placul meu aici.

Nu era un loc rău, însă nu aveam în plan să trec atunci când ar fi Leo pe aici, dar cel puțin să-l ajut în mod indirect și să aflu dacă este bine. Dacă trece pe la lucru, rezultă că este bine – îmi place măcar să cred asta.

Speram din tot sufletul meu să fie bine.

— Nu…? Zâmbește politicos și trage de gulerul cămășii de parcă voia mai mult aer.

— O mână de idioți, răsuflu lung și îmi dau ochii peste cap. Unu la mână, nici Dumnezeu nu trebuie să afle că am cumpărat locul acesta. Consideră-te special, este secretul nostru, bine? În caz de întreabă cineva, este același proprietar, în rest nu contează.

Dă din cap pozitiv în semn că m-a înțeles, iar eu continui:

—Totul este normal, cum era și înainte, însă dublați salariile și vă asigurați că Leonardo primește în fiecare lună un bonus. Și nu îi dați nimic complicat de făcut, doar ceva să facă de fațadă. Dacă pune întrebări poți să zici că nu este mult de muncă, sper sa nu fie încăpățânat.

Mă privește ușor cam confuz.

— Leonardo ăla roșcat?

— Da, îmi dau ochii peste cap.

— Păi nu mai bine nu vine deloc la lucru? L-am auzit deja de câteva ori că are orarul mult prea plin.

Mă întreb cu ce. Nu puteam să-l ajut cu asta, ar fi fost prea evident, iar el nu-mi vrea ajutorul.

— Ești smintit? Tu ai auzit ce am spus? Nu trebuie să afle că fac asta. Zi și tu că-ți place cum lucrează, inventează ceva, folosește-ți creierul. 

— Ah, să nu afle… bine, gata am înțeles, zâmbi la fel de încordat.

— Și să nu-ți fie frică, nu mușc. Să-mi zici când lipsește vreo zi, iar în caz de știi de ce o faci, mă anunți de asemenea. Uiți o singură zi și ești mort.

— Am înțeles, voi nota.

— Notează acum.

— Fac asta, murmură scoțându-și telefonul din buzunar.

— Și când e următoarea lui tură?

Nu prea părea foarte inteligent. Îi era frică de mine pentru un oarecare motiv, de parcă eu chiar aș sta să îl concediez – nu am timp să caut pe altcineva și nici dacă aș avea timp, nu prea cred că aș avea foarte mare cheful să o fac. 

Se gândi puțin.

— Păi este acum pe foaie de boală, deci peste o săptămână. Să vă sun când vine?

— Foaie de boală? Cum adică?

— Adică e bolnav, mi-a spus că este răcit.

— Ce? Tu chiar ești idiot? DE CE ABIA ACUM ÎMI SPUI CA EL E BOLNAV?

— Ați zis că nu mușcați, dar tot îmi este frică, murmură mai mult pentru el. 

— Pentru că o să te bag în mormânt de viu, de aia!