I can't help but want you (boyxboy)

7

de-a fiul bun.

(...)

Dimineața sosi mai rapid decât m-am așteptat, trezindu-mă în momentul în care telefonul îmi mai sună o dată. Frustrat, îmi ciufulesc părul de dimineață și mă întind după telefon, neoferindu-i nici o șansă persoanei de partea cealaltă și închizându-i în nas. Oricine a fost, să mă sune la 8 dimineața nu a fost o decizie foarte înțeleaptă. Eu abia răspund ziua, darămite atât de devreme.

Leo dormea calm lângă mine, nefiind deloc deranjat de sunetul strident al soneriei. N-a mai folosit camera pentru oaspeți. Chipul îi era liniștit, deși pe obrajii săi se mai regăseau urme de zgârieturi. Părul roșcat îi era un haos, iar pielea îi era plină de urme – de la vânătăi, până la urme ce mă făceau să mă întreb dacă nu eram cumva vreun câine turbat de l-am mușcat atât de des. Nu că el ar fi fost foarte modest la capitolul ăsta.

Iar apoi îmi răsare în minte întrebarea: de când știa?

Îmi întind palma, parcurgând cu buricul degetelor linia obrazului său, în timp ce-i admiram chipul în somn. Avea niște caracteristici destul de dominante, frumos sculptate, oferindu-i chiar o înfățișare inocentă – ceva ce nu se potrivea deloc cu personalitatea haotică de care am avut eu parte până acum.

Eram atât de bulversat, amestecat în ceață mai mult – cum dracu a realizat că sunt eu? Nu m-am forțat prea mult să ascund acest fapt, dar totul era atât de sceptic și chiar incredibil, păreau niște baliverne. Știa și cine sunt eu cu adevărat sau doar că eu și profesorul suntem aceiași persoană? Nu mi-a oferit ieri ocazia nici să-l întreb asta, dar nici să mă gândesc la asta.

Iar dacă el știa, ce aveam să fac acum? Să-i mai hrănesc pe gât încă o minciună ieftină pentru a scăpa sau să-i spun adevărul?

— Mă intimidezi, îi aud glasul răgușit, iar în momentul următor sunt captivat de perechea sa de ochi metalici.

— Te-ai trezit? mă scufund înapoi printre plapume, puțin stânjenit de situația de aseară.

— M-aș putea preface că dorm în continuare dacă te simți prost, îmi răspunde pe același ton sincer, făcându-mă să chicotesc scurt. Dar da, de câteva minute deja.

— Sincer să fiu, Leo, nu mai folosi sarcasmul cu mine. Nu înțeleg absolut deloc când ești serios sau nu.

— Bine atunci, la ce te gândești? Mă examinezi atât de curios cu privirea.

Surâd scurt, întorcându-mi privirea spre el.

— Nu e evident? șuier întrebarea.

Își trece degetele prin păr, clipind încă de câteva ori până privirea i se făcu mai clară. Își umezește buzele și cască larg, întinzându-și mușchii.

— La sex sau la toată faza cu dubla ta identitate?

— La ambele sincer, dar mai mult la cum ți-ai dat seama.

— Eu aș vrea să aflu de ce faci asta. Mă interesează mai mult.

Înghit în sec și-mi îndrept privirea spre el. Ochii îi erau fixați spre mine, părul fiindu-i răsfirat pe frunte, iar buzele unite într-o linie dreaptă. Expresia sa seacă de pe chip chiar îmi oferea fiori pe șira spinării, de parcă nu era un om, ci un robot.