34

662 70 42
                                    


Pe Leo al meu.


(...)

Nu îmi păsa de nici o secretară, de nici o angajată care încerca să-mi spună că Derek a cerut să fie singur, de nici un idiot care încerca să mă oprească. Deschid ambele uși de la biroul său și cu pași apăsați intru în birou: furios, frustrat și nervos din cap până-n picioare. Nu îmi puteam imagina ce este în mintea sa, dar nu îl puteam lăsa să scape cu una doua.

Nu-mi mai păsa de nimic. Nu mă interesa nici un cuvânt din cele pe care le avea idiotul ăsta de spus. Mă interesa doar ce naiba știe el, dar nu știu eu? I-am răbdat toanele atât de mult timp, am încercat chiar să nu mă comport prea dur cu dânsul în caz că-i rănesc sentimentele, dar totul are un final.

Simțeam cum sângele îmi fierbea în vene, iar pumnii mi-i țineam încleștați. Eram până peste cap sătul. Cu ce drept angajează pe cineva să mă urmărească? Care este toată legătura cu tatuajul dubios de pe mâna roșcatului și ce morții mă-tii mai vrea el de la mine? Încerca în mod special să mă facă să-l urăsc? Pentru că reușea perfect!

— Tu chiar ești idiot, mârâi nervos și îmi lovesc palmele de biroul său, privindu-l în ochi.

Părea ușor luat prin surprindere de comportamentul meu, dar doar zâmbi ușor drept răspuns. Își aranjează cravata inconfortabil și se împinge ușor mai în spate, mărind distanța dintre noi. Luă doar o gură adâncă de aer, parcă încercând să unească fiecare gând.

— Nu sunt neapărat sigur dacă este o întrebare retorică, încearcă să o facă pe prostul.

Expir scurt și iau o gură adâncă de aer. 

— Oh, dragule, dar nu a fost o întrebare, ci o afirmație. Ce este în capul tău? 

Schimbarea mea de ton părea că-l nelămurește și mai mult, dar pur și simplu eram confuz și nervos. Bărbatul din fața mea se schimbase atât de mult încât acum nu știam ce să mai cred despre el. Nici nu mai eram sigur dacă era el. Părea că mă ascultă cuminte, iar înainte să-și deschidă gura, ezită puțin.

— Dacă mi-ai explica, poate aș înțelege, îmi răspunde simplu.

Vocea îi era calmă, iar expresia feței liniștită. Nici corpul său nu reacționa mai diferit, de parcă se așteptase la o astfel de răbufnire din partea mea. De parcă deja se pregătise. 

Toată situația îmi trezea fiori pe șira spinării. Nu înțelegeam scopul din spatele acțiunilor sale, iar modul în care reacționa era și mai traumatizant. Nici privirea sa nu trăda nimic, buzele îi erau lipite într-o linie dreaptă, iar brațele îi atârnau fără vreun scop anume pe lângă corp.

— Oh, desigur, fă-o pe idiotul. A apărut un detectiv care să mă urmărească din nori, nu?

Buzele i se întredeschid în jurul literei o.

— Ah, asta? 

— Da, asta. Mai este ceva? 

— Mda, trebuia să mă aștept că se va da de gol rapid, dar nu eram sigur cum vei reacționa dacă vei afla și nu prea voiam să pun în pericol oameni importanți. Este doar un novice.

Îmi dau ochii peste cap, nu foarte impresionat de atitudinea sa. Aveam să scot totul de la el. Nu îmi păsa de nemernicul ăla de detectiv, dar Derek o să-mi spună tot. Orice ce se întâmplă.

Nu știam că are legătură cu întreaga situație. O secundă nu mi-a apărut în minte ideea că poate are și el o influență în toate acestea, dar se pare că la ce te așteptai mai puțin, acel lucru devenea realitate. 

I can't help but want you (boyxboy)Where stories live. Discover now