I can't help but want you (boyxboy)

26

Obsesie.

(...)

— Vrei să-mi cunoști părinții? Îi pun întrebarea, iar roșcatul îmi aruncă o privire scurtă.

Râse inconfortabil.

— Să-ți cunosc părinții? Repetă întrebarea neconvins.

— Da.

— De ce? 

Trecuseră deja săptămâni de când am aflat de tatăl său și aș vrea să asum că se simte mai bine, dar adevărul era că nu aveam idee. Nu îmi spunea nimic și zâmbea des, însă atunci când era vorba de el, știam că nu puteam presupune doar după aparențe. 

Îmi zicea că se simte mai bine și mi-ar plăcea să-l cred, însă se putea citi pe chipul său cât de epuizat emoțional era. Îl durea în continuare– nu a trecut atât de mult timp încât să se obișnuiască deja, iar faptul că se și mințea singur că nu-l afecta, îi era și mai dificil.

— Nu vreau ca mama să moară fără să te cunoască. Vreau să cunoască toate persoanele importante pentru mine.

Privirile ni se încrucișează, un zâmbet discret apărând pe buzele sale. Mă bucuram să îl văd așa. Preferam cu mult un zâmbet micuț, delicat, deoarece cel puțin știam că era adevărat în comparație cu unul larg și de fațadă.

Îl invitasem la o plimbare, ceva ce nu am mai făcut până acum cu el, dar care chiar merita fiecare moment. Vremea era bună, poate puțin răcoare, însă nu era rău. Și Leo părea că se mai relaxează, mai ales că fusese destul de tensionat în ultimul timp.

— Oh, atunci sună interesant. Deja tu decizi data, să-mi spui.

— Oricând ai tu timp.

Râse.

— Nu cred că orarul meu este mai important decât orarul mamei tale, în caz de ceva cred că pot să-mi iau pauză de la lucru.

— Mama a spus că este deschisă să te întâlnească, îi plac prietenii mei. Dar dacă este vorba despre tine, sunt sigur că nu doar o să te placă, o să te iubească.

Vorbisem deja cu părinții mei despre acest subiect, iar mama era foarte entuziasmată. Tatei îi era indiferent, el era în stare să accepte orice pentru mama, deși după expresia sa de pe chip– avea habar despre cine vorbesc. Nu îl știa pe Leo, însă știa de un oarecare bărbat cu care eu mă culcam– probabil a și realizat, dar nu a spus nimic. Au fost și de acord să pară mai modești. La cum este tata, nu m-ar fi mirat să vină la întâlnire cu un helicopter.

— Deja ai vorbit cu ei? Întreabă uimit. Atunci nu pot refuza.

— Voiai să refuzi?

— Nu, dar este bine să iei toate opțiunile în calcul. Chiar îți dorești să ne faci cunoștință? Este un lucru… drăguț. Ciudat de drăguț din partea mea, atât de important sunt?

Surâd.

— Nu-ți imaginezi, Leo, îmi ridic privirea spre cer. Deci când dorești?

— Nu mă pune să iau eu decizii… nu sunt bun. Am tot timpul liber.

— Tu te mai duci la școală?

— Încerc, surâse încordat. Am fost săptămâna asta aproape.

— Aproape? Îmi arcuiesc o sprânceană.

— Am lipsit 2 zile, murmură. Uneori sunt zile în care mă simt prea copleșit de tot ce se întâmplă în jurul meu.

— Mă bucur că eu nu mai umblu la școală, nu cred că aș mai putea ține pasul.