I can't help but want you (boyxboy)

3

absent.

(...)

— Deja trebuie să te respectăm și să-ți spunem "domnule"? întreabă Adrian și își duce doza de suc la gură, privindu-mă curios.

Mă întorc spre el cam încruntat și iau o gură din sticla de suc de mere frustrat. Era deja iritant, de când au aflat de așa zisa mea pedeapsă – nu se mai abțin din a se lega de tema asta. Nici Derek, nici Noah nu erau mai prejos, amândoi pufnind amuzați. Mă simțeam flatat că le plăcea să vorbească despre mine, dar ultimul lucru pe care-l voiam era să mi se aducă aminte constant de suferința prin care treceam.

Acum avea loc o ședință foarte "importantă" și la care mai toți am fost târâți aici ca să le ținem partea părinților noștri să să vedem cum stă treaba, dar am fugit toți la bucătărie și stăm și mâncăm. Tot ce am reușit să bag la stomac azi a fost o sticlă proastă de suc de mere ce mai mult mi-a întors stomacul pe jos. Nu este ca și când o să observe lipsa noastră foarte curând și eu oricum nu o să pricep mare lucru de acolo – nu mă interesează pur și simplu.

— Trebuie să vă puneți în genunchi și să-mi sărutați dosul palmei, îi replic dezinteresat și mușc o gură din măr.

— I-auzi ce profesor cu fițe, să nu ți se urce la cap, îmi atrage atenția Noah amuzat în continuare.

Din fericire bucătăria era goală – deși mai toți angajații erau acum la adunarea aia foarte importantă, puteam vorbi despre orice rahat pe care-l voiam.. Din perspectiva tatei, toate adunările la care se duce el erau importante, însă el abia se ducea la adunări. Se înțelegea, doar nu am făcut rost de personalitatea mea leneșă din pământ.

— Parcă-l și auzi peste câteva luni că o să decidă să devină profesor pe bune, un râs îi scapă buzele lui Derek, în timp ce toți cei 3 băieți aveau privirile pe mine.

— Înțeleg că vă amuză, dar doar tăceți dracu din gură.

Nu mă deranja atât de tare să îi aud glumind. Până la urmă, deja era și evident că nu vor renunța să mă tachineze atât de ușor, deși nu cred că ei vor ajunge să mă înțeleagă atât de ușor. Mă plânsesem aproape mereu că era plictisitor, astfel că nu ar fi ceva foarte neobișnuit să mă plâng că este din nou al naibii de plictisitor, dar adevărul era ca este fix invers. Cumva, ora petrecută la școală era chiar revigorantă și după mult timp nu m-am mai simțit atât de... dezinteresat. Poate pentru că nu am fost la școală publică, ajungând să am tutori privați – precum mai toți prietenii mei – dar totuși fusese o experiență interesantă și pot să zic, unică..

Iar tachinările nu mă mai iritau atât de mult, deoarece scăpasem – chiar dacă pentru o perioadă scurtă – de acel sentiment monoton și anost cu care mă obișnuisem. Și poate este totul deoarece este nou pentru mine, fiind o experiență atât de unică pentru mine și atât de normală pentru orice alt om normal, însă tot fusese diferit pentru mine.

— Fii sigur că nu te lăsăm baltă până nu ne arăți cum ești tu ca profesor.

— Nici mort, îi răspund sec.

— Nu ne este greu să angajăm un detectiv privat, zâmbiră scurt și mă fixă cu privirea.

— Dacă vreți să riscați o viață omenească atât de mult... dau din umeri și mai iau o gură din sucul de mere, privindu-i amuzat pe bărbați.