I can't help but want you (boyxboy)

38

demult nu ne-am mai văzut, nu?

(...)

— Ce e cu tâmpenia asta? Întreb confuz, iar asistenta mă privi nu foarte impresionată.

— Ne pare rău, politica spitalului.

— Dar până mai ieri m-ați lăsat să-l vizitez, de ce brusc sunt interzise vizitele? Întreb pierdut și îmi las brațele să cadă lângă corp.

Ea oftă scurt și luă o mapă de pe masă, aranjând hârtiile din ea.

— Deoarece s-a ajuns concluzia că spre însănătoșirea lui este mai practic să nu se permită vizite. Medicul a recomandat acest lucru, eu sunt doar o asistentă.

— Păi a recomandat, deci nu este obligatoriu.

Își dă ochii peste cap.

— Christopher, pari om matur, de ce nu îți folosești capul? Sunt interzise vizitele, îmi pare rău, eu aici nu am drept de decizie.

Iau o gură adâncă de aer.

— La naiba, dar măcar să-mi spuneți mai devreme… chiar atât de brusc. S-a întâmplat ceva cu el? Mă întorc repede spre femeie.

— Nu, condiția sa este constantă.

— Nu s-a trezit cumva? 

— Vreți să mă faceți să repet?

Ochii mi se mijesc.

— Nu îmi spuneți că s-a înrăutățit, murmur abătut. 

— Și nu îți spun! Vă rog, nu trageți presupuneri. Am spus deja că starea sa este constantă, pur și simplu medicul a spus să interzicem vizitele. Iar dvs nici măcar nu sunteți rudă, nu aveți permisiune de la început să intrați la el, îmi aruncă o privire scurtă și se întoarce cu spatele la mine.

Mă strâmb nemulțumit.

— Păi înainte ați dat voie. S-a întâmplat ceva rău? Respirația îmi era deja sacadată.

— Domnule, vă rog sa înțelegi. Dacă aveți întrebări, chem doctorul, dar chiar vă doriți să-l deranjați?

Înghit în sec și fac un pas în spate.

— Nu am nevoie, murmur sec.

Poate prea mă stresam eu pentru nimic, dar totul mi se părea dubios. Până acum au permis vizitele la Leo, nu au zis nimic niciodată și deși nu eram rudă, cu o cutie de ciocolată și o sticlă de alcool scăpăm ieftin. Dar acum brusc nu mai dau voie, iar toată situația asta mă punea ușor pe gânduri.

Din păcate, nu aveam de ales. Nu puteam să îi oblig să-mi permită și poate chiar acest era adevărul, iar eu doar mă gândeam mult prea mult, dar îmi era ușor și frică– dacă să fiu sincer. Era și clar că au realizat că pentru mine Leo este o persoană importantă, deci poate s-a întâmplat ceva rău, au făcut ei vreo greșeală pe care încearcă să o ascundă… nu am nici cea mai mică idee, dar speram să nu fie nimic rău. 

Speram să fiu doar eu cel care gândește prea mult.

Dar, la dracu, sper să permită mai repede vizitele. În mai puțin de 2 săptămâni mă căsătoresc și după voi avea prea puțin timp ca să-l mai vizitez atât de des…

(...)

Trecuse săptămâna asta parcă nici nu a fost. Venise ziua asta blestemată pentru care chiar am fost nevoit să mă trezesc la 9 ca să ajung la 10 unde îi trebuia ei. Și anume, la un magazin de rochii de nuntă. Nu și-a luat rochie încă? Mă torturează pe mine să umblu eu după ea.