Măresc pasul, și sincer nici eu nu știu încotro ma îndreptam. Traversez strada grăbită ne mai ținând cont de mașini și aud dintr-o data un claxon lung apoi simt cum sunt aruncata undeva pe sosea și aud vag sirenele politiei. Sau o fi a ambulantei? Habar nu am pentru ca totul în jurul meu se făcuse negru.
Jungkook pov.
Ies în ploaie după ea, și primul lucru pe care îl vad e o mașină aruncand-o la cam 6-7 metri, punând o frână brsca care făcuse ca rotile sa scârțâie.
Raman împietrit.
In spatele meu apare Karen urmata de Hyeon. Au aceeași reacție însă eu reușesc sa ma dezmeticesc și alerg spre ea începând să-i țip numele. Cu toate ca era în zadar.
Ma arunc în genunchi lângă ea punându-i capul în poala mea.
Jungkook: Sara. Sara deschide ochi. Uită-te la mine! Zbier disperat.
Încep sa aud sirelene ambulantei, împreună cu cele ale politiei. În jurul noștri s-au adunat mai multe persoane, iar Karen era acum lângă mine plângând. Hyeon încercând s-o calmeze.
Tae era la fel de agitat și speriat la și mine și când sa țip după ambulanța aia nenorocita, acesta apare.
Persoanele acelea o pun pe Sara pe o targa apoi o duc în ambulanță.
Ma așez pe un scaun lângă ea, pentru ca n-am acceptat sa merg cu tata și Karen la spital, și ii iau mana întra mea încercând să-mi abțin lacrimile.
***
Orele treceau și secundele mi se păreau din ce în ce mai lungi. Sara e în operație de patru ore și jumătate și medicii nu ne-au spus încă nimic. Simt că-mi pier mințile, la naiba!
Ma plimb de colo colo ca un disperat și într-un final îmi descarc o parte din nervi dând cu pumnul într-un perete.
Yoongi: Calmează-te frate. N-o o ajuți cu nimic asa. Spune Yoongi punându-si mana pe umărul meu.
Acesta a apărut acum trei ore împreună cu restul, după ce au văzut la știri despre accident.
Oftez sprijinindu-mi capul de perete. Când aud sunetul unei uși îmi ridic capul în mai puțin de o secunda și privesc medicul ce tocmai a ieșit din sala de operație. Simt cum inima mi se face cât un purice și înaintez spre ceilalți.
Jungkook: Cum e? E bine, nu-i asa?
Doctorul: E bine acum, dar...
Dar. Nenorocitul "dar". Cum naiba sa fi lipsit cuvântul asta?
Tae: Dar ce?
Doctorul: A rămas paralizata de la bazin în jos.
Când aud ce-mi spune ma albesc la fața. Nu se poate. E Imposibil.
Jungkook: Cum adica e paralizata? Tu te auzi ce spui?! Spun prinzandu-l de guler.
Tae își așază mana pe umărul meu trăgându-ma înapoi și făcându-ma să-i dau drumul medicului.
Karen: Dar nu e permanent, nu?
Doctorul: Nu se știe. Totuși sunt mari șanse sa nu-și mai revină. A Fost un accident grav pana la urma și ar trebui sa fim recunoscători ca e în viata..
Simt că-mi pierd mințile. Dacă îl mai aud o singura data spunând asta îl omor cu mana mea.
Sara o să-și revină. Nu are cum sa rămână asa!
Inspir și expir de câteva ori ca să ma calmez apoi spun.
Jungkook: Vreau s-o vad.
Doctorul: Îmi pare rău dar nu se poate. Nici nu și-a revenit încă din anestezie și-
Jungkook: Nu era o întrebare. Spun cu ura în glas, apoi întru în salon.
Închid ușa în urma mea și când o vad pe Sara inconștiență în patul acela, conectata la o grămadă de aparate las câteva lacrimi să-mi părăsească ochii.
Și nu știu dacă plângeam de nervi sau din cauza ca se poate ca doctorul acela nenorocit sa aibă dreptate.
Nu. Nu are dreptate! O sa se facă bine.
Trebuie sa am încredere în ea.
Ma apropii de pat, și ma așez pe un fotoliu. Ii iau mana întra mea și surprinzător e calda.
Jungkook: O sa te faci bine iubito. Ai sa vezi. Medicul acela aberează. Nu ai cum sa ramai asa. Tu ești puternica și-o sa lupți, nu-i asa? O sa vii acasă în scurt timp și-o sa fim fericiți din nou. Bine? Spun parca încercând sa ma conving pana și pe mine.
Vreau să-mi răspundă. Vreau sa vorbească cu mine. Vreau sa zâmbească și sa ma sărute pana când rămânem fără aer. Vreau sa...
Gândurile îmi sunt întrerupte de ușa care se deschide. Îmi șterg ochii și privesc spre acesta. Taehyung. Închide ușa în urma lui și vine spre mine.
Jungkook: Dacă nenorocitul ăla a vorbit serios..? Spun simțind cum vocea începe sa ma lase.
Tae: Sara e puternica. A indurat atâtea în ultimii ani..chiar crezi ca o sa se dea bătută?
Jungkook: Nu..
Tae: Ai încredere în ea.
Oftez lăsându-mi privirea în pământ.
Jungkook: Cum o să-i explic? Cum o să-i spun ca sunt șanse foarte mari sa nu mai poata merge vreodată? Cum o s-o privesc în ochi când o să-i spun toate astea?
Ii spun fratelui meu, lăsând câteva lacrimi să-mi ude obraji. Însă nu ma ascund de el. Nu am de ce.
Taehyung: Explică-i cu calm. Încearcă sa nu o speri pentru ca s-ar putea sa fie și mai rău. Spune-i ca ai încredere în ea si ca o să-i fi mereu alături..
Oftez din nou. Îmi e atât de frica sa nu o speri. Trebuie sa ma pregătesc psihic s-o vad iar plângând.
Dar cum a spus și Tae, trebuie sa gândesc pozitiv. Pana la urma doar asta mi-a mai rămas.
Jungkook: Ceilalți ce fac? Spun schimbând subiectul.
Taehyung: Tata încearcă s-o liniștească pe Karen care plânge. Iar restul-
Jungkook: Poate sa plângă acum ca fiica ei e într-un pat de spital și sunt șanse sa nu mai poate merge vreodată pe picioarele ei, doar pentru ca avea chef de cearta și nu avea la cine sa țipe. Zic scârbit de atitudinea ei.
Tae: Aici îți dau dreptate. Dar trebuie s-o înțelegem.
Jungkook: De ce ar trebui s-o înțeleg?
Tae: Pana la urma e mama ei. E normal să-și facă griji în privința ei.
Jungkook: Adică ce vrei sa spui? Ca sunt o influenta proasta?
Tae: Nu. Vreau sa spun ca s-a speriat. Poate doar i s-a părut ciudat pe moment și nu a știut cum să-și exprime emoțiile.
Jungkook: Vezi sa nu.
Acesta oftează apoi își pune mana pe umărul meu.
Tae: Du-te acasă și ați un dus, dormi un pic dacă poți apoi vino înapoi. Arăți ca si o mumie.
Jungkook: Mersi de compliment dar nu plec nicăieri.
Tae: Ascultă-mă. E spre binele tău. În plus, nu cred ca Sara ar vrea sa te vadă asa.
Jungkook: Ăsta deja e șantaj.
Tae: Spune-i cum vrei.
Jungkook: Încep sa cred ca am inversat rolurile.
Tae: La ce te referi?
Jungkook: La faptul ca faci pe fratele mai mare.
Tae chicoteste iar eu zâmbesc.
Tae: Haide du-te.
Jungkook: Nu. Raman aici cu Sara pana se trezește.
Tae: Doctorul a spus ca pana după miezul nopți nu are cum sa se trezească pentru ca anestezia a fost destul de puternica. Și e abia 21. Ai timp.
Oftez știind ca nu am cum s-o scot la capăt cu el.
Jungkook: Bine. Dar nu părăsești salonul asta pana ma întorc și în afara de baieti nu lași pe nimeni sa între. Și ma rog fetele.
Tae: Bine du-te.
Îmi dau ochii peste cap și ies din salon. Iar pe hol se pare ca ma așteapta o surpriza.
Hi guys!! Ce faceți? Uite ca am publicat și volumul doi din acesta carte și pot sa spun ca sunt foarte fericita pentru ca am inspirația sa pot continua cartea! 🤗
Vreau sa aflu părerile voastre despre primul capitol asa ca scrieți-mi-le în comentarii! ❤️🩹🤗
