13. Nu Te Întoarce

315 29 5
                                    

Hoseok pov.

De o săptămână și câteva zile, Alexa sta la mine și pot doar sa spun ca e cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. Desi e ciudat modul în care dispare dintr-o data din casa cu orele, când o vad parca mi se înseninează ziua. Am aflat ca e într-un liceu cu noi, însă cu un an mai mica. Dar asta nu e o problema. Ne înțelegem super bine. Totuși nu prea pare sa aibă încredere în mine. Nu știu prea multe lucru despre ea, în afara de faptul ca e a 9-a, are 15 ani și o cheamă Alexa. E foarte retrasa și nu înțeleg de ce, dar nu vreau nici s-o prestez cu întrebările.
Vineri venim împreună de la liceu dar după ce ajungem acasă și luam prânzul dispare, spunându-mi ca are ceva treaba în oras.
Azi fiind sâmbătă, fratele meu sunase ca vine la cina. Chiar dacă e fratele meu mai mare, e de 10 ori mai dificil.
Alexa s-a oferit sa pregătească cina iar eu am ajutat-o fericit.

Nici bine nu terminam de gătit ca cineva suna la sonerie.

Hoseok: Deschid eu.

Când deschid ușa îl vad pe fratele meu în prag.

Roger: Frate, nu te-am văzut de un car de ani! Spune îmbrățișându-mă.

Îl poftesc înăuntru zâmbind și după ce se descalță mergem în bucătărie unde Alexa punea farfuriile și tacâmurile.

Alexa: Buna. Eu sunt Alexa.

Roger: Buna...Roger. Spune dând mana cu Alexa, fiind surprins.

Se uita curios la mine dar ii fac semn din priviri ca ii explic mai târziu.

Începem sa mâncăm, între timp mai vorbind, apoi Alexa spune ca merge sus.

Roger: Nu mi-ai spus ca ți-ai făcut iubita.

Hoseok: Nu e iubita mea. Suntem prieteni.

Roger: A-ha. Si ce cauta la tine acasă atunci?

Hoseok: E o poveste lunga, o să-ți povestesc alta data.

Roger: Avem timp.

Oftez și încep sa ii explic.

Hoseok: Era sa fie violata într-un club iar eu am adus-o aici. Părinții ei au murit, iar casa în care statea cu bunica ei, decedata recent, a fost luata înapoi de proprietar.

Roger: Wow. Asta da poveste. Dar ești sigur ca poți avea încredere în ea? Pana la urma e o străină. Spune mai în șoaptă ca să nu audă Alexa.

Hoseok: Da. Ce ar avea de câștigat dacă m-ar minți?

Roger: Frate, tu ești un om bun. Și îți pasa de ceilalți. Chiar crezi ca nu ar avea nimic de câștigat?

Deja începea sa ma enerveze. Alexa nu e asa. Nu vrea sa profite de bunătatea mea.

Hoseok: Roger, asculta. Alexa e o fata foarte de treaba. Trebuie doar s-o cunoști. Nu e o profitoare cum a fost Claire. Spun enervat.

Roger: Nu amesteca pe Claire în asta. Și mai presus de asta, nu o compara cu ea.

Hoseok: De ce nu vrei sa recunoști ca a profitat de tine?

Roger: Termina. Știi bine ca nu a fost asa.

Hoseok: Atunci încetează sa judeci oamenii pana să-i cunoști.

Roger: Nu judec. Spun doar ca nu trebuie sa ai încredere în ea dintr-o data. Poate e chiar și o stricata.

Asta deja umpluse paharul.

Hoseok: Ce vrei sa insinuezi?

Roger: Știi prea bine.

Hoseok: Știi ceva. Ieși afara.

Roger: Plec, dar sa nu-mi spui ca nu te-am avertizat. Zice ridicându-se de la masa și plecând.

Tocmai spusese ca Alexa ar putea fi vreo prostituata dar îmi spune sa n-o amestec pe Claire. Jalnic.
Încep sa pun farfuriile în chiuveta apoi spăl vasele, sperând să-mi treacă nervii ca să nu mă vadă Alexa asa.

Alexa: De ce nu m-ai chemat pe mine? Le spălam eu. Spune apărând în bucătărie.

Hoseok: Nu e nevoie, ma descurc.

Alexa: Bine. Deja a plecat Roger?

Hoseok: Din fericire.

Alexa: S-a întâmplat ceva?

Hoseok: Nu.

Alexa: Poți avea încredere în mine. Dacă vrei sa te descarci sunt ai-

Hoseok: Nu s-a întâmplat nimic. Spun ridicând tonul.

Însă regret imediat.

Hoseok: Îmi pare rău. Doar ca...m-a enervat. Spun privind-o.

Alexa: Scuze..nu trebuia sa ma amestec...

Hoseok: Nu e vorba de asta.

Zâmbește slab apoi pleacă înapoi sus. Las un oftat să-mi părăsească buzele apoi termin vasele de spălat și merg la Alexa.

Stătea în camera mea întinsă în pat, cu spatele la ușa. Dumnezeule sper ca nu plânge.

Hoseok: Alexa..?

Se întoarce spre mine, privindu-ma. Nu plângea. Resprin ușurat și continui.

Hoseok: Vrei sa ieșim sa ne plimbam?

Alexa: Dar e întuneric.

Hoseok: Și?

Sta puțin pe gânduri apoi răspunde.

Alexa: Sunt gata imediat.

Ii zâmbesc și ies din camera ei. Care pana acum o săptămână era a mea.
Merg în camera mea și ma schimb în ceva mai gros.
În zece minute fusese și Alexa gata și am ieșit din casa. Ne îndreptam în liniște spre parc, privindu-ne din când în când.
Când un grup de baieti trece pe lângă noi, o vad pe Alexa apropiindu-se de mine. Tresare când îmi împletesc degetele cu ale ei, dar nu se retrage.
Zâmbesc, continuând sa merg.

Alexa: Obisnuiam sa vin aici cu părinții mei când eram mica. Spune referindu-se la locul de joaca pentru copii.

Alexa: Ma jucam de-a v-ați ascunselea împreună cu mama, sau tata se juca cu mine fotbal. Spunea ca poate o sa ajung în echipa de fotbal feminin. Desi eu ma jucam fotbal doar ca să petrec timpul cu el. Apoi..cand au murit, bunica îmi spusese ca sunt într-un loc mai bun și ca nu m-au părăsit. Pana la vârsta de zece ani nu am înțeles ca de fapt au murit. Ii spuneam și bunicii ca se vor întoarce într-o zi și-o sa fim din nou o familie fericita. Apoi m-a abandonat și ea...

Când o privesc vad ca zâmbea vag dar ochii ii erau plini de lacrimi. Câtă durere a putut indura copilul asta.
Fără se se aștepte, o iau în brate ținând-o strâns la pieptul meu. Începea sa suspină ceea ce-mi dădea de înțeles ca plângea. Ma îndepărtez câțiva centimetri de ea, ridicându-i privirea și privind-o în ochi. Îmi pun mana pe obrazul ei, ștergându-i lacrimile.

Hoseok: De acum înaite eu o sa fiu familia ta.

Vad o sclipire în ochii ei. O privesc în timp ce-și muta privirea de la ochii mei pe buze și apoi iar la privirea mea. Vrea sa o sărut.
Defapt și eu vreau asta. Și nu e doar de acum.

Îmi apropii fața de a ei, plimbându-mi privirea de la ochii ei pana la buze, și înapoi. Când sa îmi lipesc buzele de ale ei o simt îndepărtându-se și îmi deschid ochii. O vad uitându-se la ceva în spatele meu. Era speriata. Când sa ma întorc sa vad ce e, ma ia de mana.

Alexa: Hai sa plecam acasă.

Hoseok: Ce s-a întâmplat?

Alexa: Cred ca suntem urmăriți.

Dau sa ma întorc dar ma oprește.

Alexa: Nu te întoarce. Haide doar. Te rog. Ma roagă pana și din priviri.










Ce credeți ca s-a întâmplat? 🤭

𝗦𝘁𝗲𝗽 𝗕𝗿𝗼𝘁𝗵𝗲𝗿𝘀 𝗜𝗜Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum