Eu nu am fost în stare sa ii ofer asta. A spus ca sunt prea mica pentru pasul asta. Iar eu am fost de acord. Poate ca trebuia sa insist. Poate ca trebuia să-l conving s-o facem. Poate ar fi schimbat ceva...de fapt, nu ar schimba cu nimic faptul ca l-am mințit și ca singurul lucru pe care-l mai simte pentru mine în momentul asta e ura.
Cât ma mai urăsc! Ma schimb de zdrențele acelea, îmi iau rucsacul și ies din vestiar încă având lacrimi în ochi. Nu-mi mai pasa ca tata cel mai probabil o sa ma omoare în seara asta. Nu-mi mai pasa ca o sa ma prindă nenorocitii ăștia de aici. Nu-mi mai pasa ca nu o sa mai am unde sa dorm sau ceva sa mănânc. Nu-mi mai pasa de absolut nimic. Vreau doar sa termin cu toate astea.
Asa ca, după ce ies din club, arunc zdrențele acelea în primul cos de gunoi pe care-l vad, împreună cu tricoul pe care îl aveam de la Hoseok. Nu-l mai vreau. Vreau să-l uit.
Poate ca mâine o sa regret toate astea. Dar acum nu o fac.
Merg pe strada plângând, cel mai probabil din cauza nervilor. Tarfa aia a câștigat. Acum Hoseok e al ei..
Suspin la gândul asta.
Habar nu am încotro merg. Totuși ajung într-un parc. Nu știu dacă am mai fost aici înaite. În mijloc era un lac împreună cu un pod. Ma așez pe marginea lacului privindu-mi reflexia în apă. Arat groaznic. Dau cu o piatra astfel ca reflexia mea devine neclara și apa face mici valuri.
*
Nu știu de cât timp stau aici. Dar îmi place și nu ma grăbesc sa ajung, oricum, undeva. Nu mai am unde.
Privesc stelele și luna de pe iarba rece în timp ce prin cam îmi trec milioane de gânduri. Ce-o sa fac de acum încolo? Unde o sa duc? Unde o sa dorm? Ce-o sa mănânc? Ce face Hoseok? Astea sunt doar o parte din ele. Dar da, continui sa ma gândesc la Hoseok în ciuda faptului ca m-a rănit a mia oara.
Aud un zgomot în spatele meu și ma ridic în șezut. Brusc mi-e frica.
Încep sa realizez ce tocmai făcusem și panica pune stăpânire pe mine în timp ce priveam disperata în toate direcțiile așteptându-ma ca în orice moment cineva sa apară de undeva.
Dar simt ceva la gura și înaite sa pot protesta, amețesc și ma prăbușesc la pământ.
*
Când ma trezesc, realizez ca sunt acasă. Tata m-a găsit. M-a adus aici. Probabil ca acum e undeva jos, căutând cel mai ascuțit cuțit cu care o să-mi curme viata.
Doamne, ce naiba am făcut?
Dar înaite să-mi răspund la întrebare, tata întra pe ușa furios ca naiba și gata să-mi facă rău.
Hoseok pov.
De când am aflat ce face Alexa, am mers aproape în fiecare seara în clubul acela, doar s-o vad. Nu știu dacă voiam să-i fac rău cu prezenta mea sau voiam să-mi fac mie bine văzând-o doar, și știind ca e bine.
Totuși de doua zile mi-am găsit companie. În lunile astea am incercat s-o uit. S-o fac sa sufere asa cum am suferit și eu. A doua parte mi-a reușit, în schimb prima nu.
Am făcut lucruri de care nu ma vedeam în stare și de care nu sunt mândru. Dar nu pot schimba trecutul.
Totuși după "cearta" de ieri dintre Karla și Alexa azi cred ca am mers prea departe.
Alexa era încordată când m-am așezat pe canapea, având-o pe Karla în brate. Însă când aceasta s-a mutat în poala mea și a început sa ma sărute Alexa s-a oprit din dansat. Ne privea pur și simplu încremenită. Totuși o parte din mine ii plăcea s-o vadă asa. Mâinile mele umblau pe spatele Karlei și când ma ridic în picioare ca să dau impresia ca urmează sa merg cu ea undeva și sa facem lucruri neortodoxe, Alexa coboară de pe scena furioasa, cu lacrimi în ochi și dispare, cel mai probabil, în vestiarul în care am găsit-o prima data.
Ma desprind de Karla, uitându-ma după Alexa deși nu o mai vedeam.
Hoseok: Mersi ca m-ai ajutat.
Karla zâmbește.
Karla: N-ai pentru ce. Dacă mai ai nevoie de mine, sună-mă.
Și cu asta pleacă. Eu în schimb încep sa ma îndrept spre vestiare ca s-o găsesc pe Alexa.
Ascultam cum plângea în vestiar, și acum pot spune ca sunt 100% sigur de ce voiam sa aflu.
Dispar de acolo ca să nu mă găsească și după ce iese din vestiar, cu ochii roșii și având în mâini unul dintre tricourile mele și costumul care era pe ea adineauri, iese din club. Nu știu cât de grav e ceea ce a făcut. Faptul ca a plecat de aici în timpul orei de munca și din câte mi-a povestit ea când am vorbit ultima data, tipii ăștia nu-s prea prietenoși. Nici taică-su de altfel.
Presupun ca s-a saturat sa îndure atâtea. Și o înțeleg.
Ma surprinde puțin când o va dca arunca costumul acela împreună cu tricoul meu într-un cos de gunoi, apoi pleacă cu pași mici. Nu știu unde merge, probabil ca nici ea nu știe, dar totuși o urmez.
*
Un moment am dispărut de lângă ea, iar ea a dispărut întru totul. Unde a plecat? Ce a pățit?
Intuiția îmi spune ca nu e o coincidenta. Asa ca pornesc cu pași grăbiți spre casa ei. Da, am aflat unde sta. Nu e prima data când o urmăresc.
Ajung în 30 de minute și vad o singura lumina aprinsa. Cea din camera ei. Sa se fi întors de buna voie? Având în vedere ca nu are bani la ea, nu as prea crede. Ajuns în curtea din spate, ma cațăr în copacul care da spre camera ei și privesc înăuntru. Era legata de naiba știe ce, avându-l pe monstrul acela peste ea. Dumnezeule, îl omor!
Ajung jos în câteva secunde și fug spre întrare. Spre surprinderea mea e deschis. Fug pe scări pana în camera ei auzind-o pe Alexa cum urla la el și, probabil, plângea.
Dau buzna în camera și nenorocitul se oprește din ce făcea, uitându-se uimit la mine.
Hoseok: Da-te jos de pe ea!
