Jungkook: Nu. Poate ca ai dreptate. Poate mama chiar nu s-a sinucis. Și poate ca chiar tata a omorât-o.. sopteste cutremurându-se.
Sara: Crezi?
Jungkook: Nu știu...dar trebuie sa aflu.
Doua zile mai târziu, mai exact vinerea, am început sa punem în aplicare planul pe care l-am făcut de miercuri pana acum.
Vineri după școală am mers acasă și după ce am mâncat a trebuit sa așteptam pana se întunecă puțin. Apoi am plecat spre casa celor doi.
Jungkook: Trebuie sa întram prin spate dacă nu vrem sa fim prinși.
Dau aprobator din cap aștept sa parcheze mașina la o strada distanta. Apoi o luam pe alee pana lângă casa.
Sara: Cred ca sunt plecați. Conștientizez când vad ca nu e nicio lumina în casa.
Jungkook: Avantajul nostru atunci. Îmi răspunde zâmbind.
O luam prin curtea din spate și întram în bucătărie. Apoi urcam scările spre biroul lui Hyeon.
Întram înăuntru și aprindem blițurile de la telefoane începând sa cautam orice indiciu care ne-ar putea duce la moartea Addei.
Iau un dulap la rand și încep sa scotocesc prin el. Nu era nimic în afara de cărți, dosare de la firma și câteva scrisori.
Dau de una pe care era numele mamei, însă nu ma mir prea mult pentru ca e normal, cred, sa aibe asa ceva aici. Desi nu prea se mai trimit scrisori în ziua de azi. Decid totuși s-o iau cu mine și o pun în micul rucsac din spatele meu.
Jungkook: Ai găsit ceva?
Sara: O scrisoare de la mama. Știu ca nu e prea importanta in cazul nostru dar m-am gândit totuși s-o iau.
Jungkook: Bine.
Sara: Tu ai găsit ceva?
Jungkook: Nimic. Doar, probabil răspunsul de la scrisoarea ta.
Sara: O luam?
Jungkook: Da. Poate e totuși ceva important de își trimiteau scrisori și nu mesaje.
Dau din umeri și o pun lângă cealaltă.
Continuam sa cautam însă nu am mai găsit nimic util.
Cautam într-un dulăpior de lângă geam când vad farurile unei mașini.
Sara: S-au întors!
Jungkook tocmai găsise niște scrisori de prin 2016 și 2018 și le-a pus în rucsac, ca mai apoi sa ma ia de mana și sa ma târască după el.
Când sa coboram ultimele trepti auzim ușa de la întrare, semn ca nu mai aveam timp sa ieșim prin spate.
Îl trag înapoi și mergem în fosta camera în care dormeam eu.
Jungkook: Ce vrei sa faci? Suntem blocați aici.
Sara: Taci.
Deschid geamul și ma uit cât e pana jos.
Jungkook: O sa murim dacă sărim.
Privesc copacul de lângă și ma gândesc ca poate reușim ne cățărăm în el.
Sara: Ști sa te cațeri?
Jungkook: De ce? Vrei sa faci escaladări? Sa știi ca nu e momentul.
Sara: Trebuie sa ieșim pe aici. Altfel nu avem nicio șansă să ieșim nedescoperiti.
Ies pe geam și încerc sa ajung la copac însă sunt prea mica.
Jungkook: Hai sus. Trebuie sa găsim altceva.
Ma ajuta sa ajung înapoi în camera și apoi ne gândim câteva clipe.
Jungkook: O sa încerc eu sa ajung la copac iar tu o sa sari.
Sara: Vrei sa mor?
Jungkook: Nu sari jos. Sari în copac iar eu te prind.
Inghit in sec. Îmi e frica. Dar O să-mi fie mai frica dacă rămânem aici. Practic e ilegal ce facem noi aici.
Sara: Bine. Ii răspund oftând.
Jungkook iese pe geam și ajunge la copac mult mai ușor decât încercam eu.
Jungkook: Haide, sari. Te prind eu.
Ma poziționez pe pervaz și într-un moment în care adrenalina mi s-a eliberat în sânge, sar.
Tresar când aterizez în bratele lui Jungkook.
Jungkook: Ești bine. Nu ai căzut. Poți deschide ochii. Spune chicotind.
Când mi-i deschid, realizez ca sunt de-a dreptul peste el.
Sara: Ar trebui sa plecam. Pana nu ne observa cineva.
Jungkook aproba dând din cap apoi coboară din copac și ma ajuta și pe mine.
Când ajungem acasă primul lucru pe care îl facem e sa deschidem scrisorile.
Primele pe care le-am deschis au fost cele pe care le-am găsit ultimele.
Sara: "Știu ca nu vrei sa auzi de mine. Știu ca ma urăști. Știu toate lucrurile astea. Dar, te rog, lasă-mă să-i vad pe băieți. Nu le-am văzut chipurile și nu le-am auzit vocile de când aveau 13 și 14 ani. Te implor. Vreau doar sa ii vad. Nu trebuie sa le spui cine sunt. Pot minți. Pot spune ce vrei tu doar sa ii pot vedea. Și împotriva procesului, nu o sa depun mărturie. Îti jur. Fac orice doar sa ma lași să-mi vad copiii."
Adda, 17 ianuarie 2016
Sunt foarte tulburata. Când îl privesc pe Jungkook vad ca e încremenit.
Sara: Jungkook...
Jungkook: Mama...mama nu e moarta...?
Sara: Nu știu..
Ochii ii erau umpluți de lacrimi mai se uita în gol cateva clipe apoi a început sa desfacă cealaltă scrisoare.
Jungkook: " Au trecut mai bine de doua luni de la ultima scrisoare pe care ți-am trimis-o. Nici nu știu a câte e asta. Nici nu știu de ce îți scriu scrisorile astea. Ar trebui sa merg în Seul să-mi caut fiii. Dar nu pot. Ști de ce? Din cauza ta.
De ce nu ma lași sa-i vad? Ți-am jurat ca nu o sa le spun nimic despre ce faci tu cu Karen. Ți-am spus ca nu-mi pasa ce faceți atâta timp cât băieții mei sunt în siguranta. Cât mai ai de gând sa ii ascunzi de mine? Nu te gândești ca odată și-odata tot o sa afle adevărul? Nu te gândești cât o sa te urască atunci? Poate ca e ultima scrisoare pe care ți-o trimit. Poate ca e ultima data când te implor sa ma lași sa-i vad, sa ii strâng în brate. Dar sa nu uiți ca, pana la urma sunt și băieții mei. Iar ei au tot dreptul să-și cunoască mama. "
Adda, 23 iulie 2018
