Alexa: Lasă-ma te rog sa ma schimb..Înaite...Urăsc și mi-e rușine sa stau asa în fața ta. Șoptește în timp ce plângea, având mâinile pe fața.
Hobi: Urăști sa stai asa în fața mea?! Și în fața masculilor ălora nu ți-a fost rușine?! Tip la ea simțind cum îmi pierd tot mai tare controlul. Ai ajuns în ultimul-
Alexa: Te implor.. Șoptește de zici ca mai are puțin și mi se pune în genunchi.
Din nou, inspir și expir de câteva ori apoi ii răspund:
Hobi: Bine. Mișcă-te.
Spun întorcându-ma cu spatele la ea.
Alexa: N-nu pleci..?
Hobi: Nu. Zi mersi ca m-am întors cu spatele.
Nu mai spune nimic. O auzeam cum plânge în timp ce se schimba, însă în momentul asta nu mai am dram de milă. Cu toate ca, cel mai probabil, mâine o sa regret tot ce am spus și ce urmează sa mai spun.
Alexa: S-sunt gata..
Cand ma întorc o vad într-o pereche de pantaloni lungi și largi, și un tricoul negru de-al meu. Avea obrajii roșii și mâinile ii tremurau pe draciile acelea pe care încerca să le ascundă într-un dulap.
Alexa pov.
Hobi: Ce cauti aici? E prima întrebare pe care mi-o pune după ce se întoarce.
Alexa: Aici lucrez...
Hobi: Ce faci?! Țipă uluit.
Alexa: L-lucrez..șoptesc începând iar sa tremur.
Hobi: Alexa, ce naiba, ai 15 ani, ești minora, cum dracu sa lucrezi? Și mai ales aici?!
Alexa: Chiar din cauza ca am 15 ani nu ma angajează nimeni...si aici am găsit doar post..
Hobi: Si de ce dracu muncești?
Tac. Ca să ii răspund la întrebarea asta trebuie sa ii spun tot adevărul. Și m-ar urî și mai mult dacă ar afla...desi..nu cred ca mai am vreo șansă să repar ce-am stricat...
Hobi: Aștept. Zice încercând sa nu-și piardă calmul.
Alexa: P-părinții mei..incep eu cu vocea tremurândă, nu sunt morți...in schimb sunt niște monștrii..mama m-a abandonat în urma cu cinci ani din cauza ca tata e alcoolist...iar tata..de atunci ma abuzează încontinuu.. M-mă bate de fiecare data când da pe acasă, ma face în toate felurile și îmi reproșează și lucruri de care nu sunt vinovata...ma opresc din cauza nodului câte mi se formase în gât.
E prima data când vorbesc despre problemele mele de acasă. E prima data când spun lucrurile astea cu voce tare și dor ca naiba.
Nu am curaj să-l privesc asa ca îmi țin privirea pe tenișii negri și puțin prăfuiți.
Deși vede ca ma chinui sa vorbesc, nu scoate un sunet.
Alexa: A-anul trecut.. După ce am împlinit 14 ani a zis ca deja ma ține în puf și trebuie sa fac și eu ceva dacă vreau sa mai am unde dormi...si m- a trimis aici pentru ca știa ca nimeni nu m-ar angaja din cauza ca sunt mica...insa patronul de aici e prieten cu el și m-a luat.. De atunci am început sa fac ceea ce fac...
Termin de vorbit și îmi șterg lacrimile de pe obraji și din ochi cu mâneca de la bluza de trening pe care am luat-o adineauri pe mine.
Alexa: Înaite cu doua luni de a ma găsi tu aici mă certasem cu tata, de fapt, el a țipat la mine și a început sa ma lovească când i-am spus ca nu vreau sa mai fac asta. Pana atunci nu am avut curajul sa-i spun. Însă știam ca nu mai puteam continua asa... Iar el m-a dus la orfelinat..
Ma opresc din nou. Am început sa respir sacadat doar aducându-mi aminte de ce am trăit si acolo. Ma așez pe banca din mijlocul camerei și încerc sa ma liniștesc. Dumnezeule, urăsc sa fiu asa. Slaba, proasta și mai presus de orice..urasc sa vorbesc despre trecutul meu.
Alexa: Acolo a fost la fel ca și acasă, doar ca nu era doar un dement care ma abuza..e-erau m-ai mulți. Nu a fost unul care sa ma ajute. Nici măcar unul...
Într-o noapte m-am gândit sa fug de acolo. Și asta am făcut. Dar după câteva ore m-au găsit cei pentru care lucrez și m-au adus aici. Atunci m-ai găsit tu...
Nici acum nu-l priveam. Mi-e frica, rușine, nici eu nu știu. Probabil amândouă.
În seara asta, când l-am văzut acolo privindu-ma am știut ca aici o sa se ajungă. Tremuram pe scena însă din fericire nimeni nu și-a dat seama de asta..
Îmi șterg iar lacrimile de pe față cu toate ca au fost înlocuite de altele.
Hobi: De ce?
Îmi ridic privirea nedumerita și îl privesc. Nu mai era atât de furios, însă nici calm 100% nu era.
Alexa: De ce, ce?
Hobi: De ce te-am găsit aici în seara asfa? De ce continui sa faci asta chiar dacă tac-tu nu mai reprezinta niciun motiv pentru care sa te temi având în vedere ca erai cu mine? De ce m-ai mințit? De ce nu mi-ai spus lucrurile astea de la început? Crezi ca te-aș fi judecat?
Vocea ii era calma și blândă, și doare mai tare decât dacă ar fi țipat la mine. Doare de un milion de ori mai tare.
Ochii ma înțepau iar, asa ca îmi las din nou privirea în pământ.
Alexa: Ți minte în seara aia când cineva a spart geamul de la camera părinților tai..?
Hobi: Da.
Alexa: Asta e motivul pentru care m-ai găsit aici. Mă amenință..a spus ca nu-l interesează cu cine și ce fac atâta timp cât ii aduc banii pe care ii vrea...tata la fel. A trebuit sa ma întorc. Altfel ți-ar fi făcut și ție rău, nu doar mie.
Hobi: Repet, de ce nu mi-ai spus?
Alexa: Ca să te protejez...
Hoseok pufnește.
Hobi: Sa ma protejezi? Cum naiba sa ma protejezi? M-ai mințit! Ti-ai bătut joc de sentimentele mele! Iar eu ca prostul, îți înghițeam fiecare minciuna!
Alexa: Eu..
Hobi: La naiba, am început sa am sentimente pentru tine!
