Alexa: Hai sa plecam acasă.
Hoseok: Ce s-a întâmplat?
Alexa: Cred ca suntem urmăriți.
Dau sa ma întorc dar ma oprește.
Alexa: Nu te întoarce. Haide doar. Te rog. Ma roagă pana și din priviri.
Nu mai stau pe gânduri ca o iau de mana și mergem spre casa. Când întram înăuntru o vad respirând ușurată.
Hoseok: Cine ne urmarea?
Alexa: Nu știu...dar mi se părea ca se uitau foarte insistent la noi..sopteste.
Hoseok: Ei?
Da aprobator din cap, apoi se duce în camera. Raman nedumerit câteva secunde, apoi decid ca nu ar trebui sa o stresez cu întrebările pentru ca poate o să-mi spună ea pana la urma ce se întâmplă.
Probabil au marcat incidentele din seara aceea când am fost în club.
După ce-mi las geaca, urc și eu la etaj și intru în camera mea. Ma îmbrac în pijamale si ma așez în pat, uitându-ma la tv.
Deja e trecut de ora 00 dar eu tot nu pot sa dorm.
Zgomotul ușii îmi atrage atenția, și când ma uit o vad pe Alexa în pragul ușii cu privirea în pământ.
Hoseok: Ce s-a întâmplat? Spun ridicându-se în șezut.
Când da sa spună ceva, ii scăpa un suspin printre buze. Plânge?!
Ma ridic din pat și merg spre ea.
Alexa: E-eu..
Nu reușește sa termine ce voia sa zica pentru ca ajung lângă ea și ii ridic ușor privirea, văzându-i ochii înlăcrimați.
Hoseok: De ce plângi iubito?
Izbucnește în plâns, speriindu-ma. E din cauza ca am folosit apelativul "iubito"?
Sau a avut un coșmar?
Dumnezeule, în momentul asta as vrea sapt citi mințile oamenilor.
Hoseok: Alexa, ce s-a întâmplat?
Spun îmbrățișând-o. Îmi răspunde imediat, strângându-ma cu toată puterea ei. Ii sărut creștetul capului și ii mângâi încet parul.
Hoseok: Gata, liniștește-te.
După câteva minute în care încercam s-o liniștesc cu vorbe dulci, s-a calmat puțin.
Hoseok: Ești bine? Ce s-a întâmplat? E din cauza ca ți-ai spus "iubito"..? Îmi fac puțin curaj s-o întreb pentru ca îmi era frica sa nu înceapă iar sa plângă.
Alexa: Nu...eu doar..am auzit ceva venind de jos..
Când sa spun ceva aud și eu ceva zgomot, și când ma uit la Alexa vad ca e îngrozită.
Hoseok: Shh. Ramai aici.
Alexa: Nu te duce! Poate e un criminal sau mai rău.
Hoseok: N-o sa mi se întâmple nimic. Ramai aici și încearcă sa te liniștești, bine? Vin imediat.
Deschid încet ușa pășind pe hol. Cobor scările în liniște și încep sa verific parterul. Dintr-o data aud un sunet de geam spart, apoi țipătul Alexei. În cinci secunde sunt la etaj, intrând val-vârtej în camera în care am lăsat-o.
Primul lucru pe care îl vad e geamul spart, și pe Alexa plângând în ultimul hal.
Merg cu pași mari spre ea, luând-o imediat în brate.
Hoseok: Gata, nu mai plânge. Sunt aici. Liniștește-te frumoaso.
Ma ținea strâns în brate. Dumnezeule cred ca s-a speriat îngrozitor.
După zece minute se calmează și încerc sa aflu de la ea ce s-a întâmplat.
Alexa: Așteptam să vii înapoi și cineva a dat cu o pietra în geam. Spune arătându-mi piatra de mărimea unui pumn. Vad ca are o ață de ea și un bilețel. Cine a făcut asta clar a făcut-o cu un motiv.
Iau bilețelul și îl citesc.
"Ăsta e doar începutul, așteptați-vă la ce e mai rău.
S."
Ce naiba?
Hoseok: Știi cine ar putea fi?
Alexa: N-am nicio idee. Dar clar nu are de gând sa se oprească aici.
Îmi caut telefonul și dau sa sun la politie dar Alexa ma oprește speriata.
Hoseok: Ce e?
Alexa: Ce faci?
Hoseok: Vreau sa sun la politie. Individul asta trebuie sa plătească.
Alexa: Te rog nu face asta. Dacă nu o să-l găsească și o sa ne omoare pentru ca am sunat la politie?
Hoseok: O să-l găsească. L-au găsit și pe nenorocitul care a sechestrat-o pe Sara vara trecuta în subsolul acela din mijlocul pădurii. Crezi ca nu l-ar găsi pe ăsta în oraș?
Alexa: Nu avem nici dovezi. Te rog mai gândește-te.
Hoseok: Geamul spart și bilețelul sunt dovezi clare.
Alexa: Dar..
Hoseok: Nu încerca să mă oprești. Nu trebuie să-ți fie frica, nu cât ești cu mine. Bine? Spun mângâidu-i obrazul și stergându-i lacrimile de pe acesta.
Alexa: Hai macar sa sunam mâine. Te rog. Sunt obosita și o sa dureze pana o sa ia amprente și toate alea.
Hoseok: Bine. Dar va trebui sa dorm cu tine. Geamul asta e spart și nu îmi face placere sa dorm aici având un vedere ca suntem în februarie.
Alexa nu spune nimic doar iese din camera și întra în a mea.
Se așază în pat și așteaptă sa fac și eu același lucru. Asa ca sting lumina și ma așez lângă ea. Vad ca încearcă sa se apropie încet asa ca o întreb:
Hoseok: Pot sa te țin în brate?
Alexa: Da.
Ma apropii puțin de ea, ea făcând la fel. Își pune timid capul pe pieptul meu și mana peste abdomen, oftând.
In mai puțin de cinci minute începe sa respire regulat și liniștit. Si ei ii place asta.
Adorm și eu în câteva minute, cu gândul la ce s-a întâmplat în seara asta.
A doua zi de dimineață, după ce luam micul dejun încep să-mi caut telefonul ca să pot suna la politie.
Hoseok: Alexa, nu știi unde mi-am pus aseară telefonul?
Alexa: Nu l-ai lăsat în camera?
Hoseok: Nu știu. Merg sa verific și îl găsesc pe dulapul de lângă ușa.
Sun la politie în timp ce cobor scările și aceștia îmi spun ca o sa vina în câteva minute.
Alexa: Chiar e o idee buna..?
Hoseok: Este. Ai încredere în mine, bine?
Alexa da ușor din cap, deși știu ca nu am prea convins-o.
Heloo
Vreau păreri despre noua coperta❤️
