Dau aprobator din cam și plec din bucătărie. Urc scările încă cu gândul la conversația pe care am avut-o cu mama, și apoi intru în dormitor.
Sara era în pat, ghemuita cu genunchii la piept și plângând.
Jungkook: Sara? Ce s-a întâmplat? Întreb îngrijorat închizând ușa în urma mea și apropiindu-ma de ea.
Realizez ca nu mi-a sesizat prezenta pana am început sa vorbesc pentru ca a tresărit.
Din privirea ei agitata descopăr ca nu am nimerit tocmai într-un moment bun. Nu cred ca ii face placere s-o vad ca plânge.
Cei drept, nici mie nu-mi place s-o vad asa.
Așezându-mă lângă ea, îmi pun mana pe genunchiul ei privind-o îngrijorat.
Sara: Ah, eu..doar mi-a întrat ceva în ochi. Răspunde ștergându-și lacrimile și încercând sa zâmbească.
Jungkook: Ști ca nu ma poți minți. Spun calm privind-o în continuare.
Sara: Nu te mint. Am văzut ca ai vorbit cu Tae azi, ce-a spus? Zice schimbând subiectul.
Jungkook: Sara, nu schimba subiectul. De ce plângi?
Sara: Ți-am spus, Jungkook. Doar mi-a intrat ceva în ochi.
Oftez, știind ca nu prea am șanse s-o scot la capăt cu ea.
Jungkook: Cina e gata. Vino sa mâncăm.
Da aprobator din cap încă zâmbind, însă bineînțeles, fals, apoi se da jos din pat și înaite sa coboare merge la baie. În doua minute iese, și îmi dau seama ca doar s-a dat cu apa rece pe fața ca să ii mai treacă din roșeața de la ochi.
Coboram scările împreună și mama când ne vede ne zâmbește. În timp ce Sara se așază la masa, îmi arunca o privire încurajatoare, apoi se așază și ea.
Mâncăm în liniște iar când terminam Sara pleacă din nou sus.
Mama: Ce s-a întâmplat din nou?
Jungkook: Habar nu am..
Mama oftează, apoi își pune mana pe umărul meu, pentru incurajare.
Mama: O sa fie bine, fiule.
Zâmbesc pentru ca nu știu ce sa cred. Sau sa răspund.
Mama: Poți sa iei mașina mea diseară cand o sa mergi după Tae. E în garaj.
Jungkook: Bine mama. Merg sa ma intind puțin pana sa plec.
Aceasta sa aprobator din cap iar eu urc scările spre camera pe care o împart cu Sara. O găsesc în pat cu o pereche de pijamale foarte ciudate. Un maieu scurt care, în loc să-i acopere sânii, ii scoate mai mult în evidenta, și-o pereche de pantaloni scurți care, din nou, ii scoteau fundul în evidență.
Nu spun că-mi displace, dar nu înțeleg ce-a apucat-o.
Jungkook: Ce faci?
Când ii întâlnesc privirea, observ panica din ochii ei și teama cu care ma privește. Ce naiba? Acum ii e frica de mine?
Sara: Destul de bine.
Jungkook: Ți-e cald? Întreb confuz.
Sara: Nu. De ce?
Jungkook: Atunci de ce te-ai îmbrăcat asa?
Înghite în sec apoi imi evita privirea în timp ce-mi răspunde.
Sara: Pur și simplu. Nu-ți place? Întreabă încercând să-și ascundă teama din voce.
Jungkook: N-am spus asta. Însă nu înțeleg ce te-a apucat.
Sara: Nimic. Ce sa ma apuce?
Dau din umeri. Îmi iau pijamalele din dulap și merg în baie, unde fac un dus și ma îmbrac.
Când intru din nou în camera Sara e în același loc însă acoperita cu plapuma pana la umeri.
Jungkook: Acum ți-e frig?
Ma privește agitata încercând sa găsească un răspuns.
Sara: Puțin.
Jungkook: Și-atunci de ce nu-ți iei pijamale mai lungi?
Ridica din umeri, lăsându-mă și mai nedumerit.
Având în vedere ca mai am sase ore pana sa ma trezesc și sa merg după Tae, ma așez în pat lângă ea, stingând lumina.
În minte îmi revine discuția pe care am avut-o cu mama. Ma tot gândesc: oare are dreptate? Oare chiar o sa-și revină? O sa fie bine?
Însă șirul de întrebări îmi este întrerupt de niște suspine.
Aprind lumina și ma întorc spre Sara, care ers cu spatele la mine.
Jungkook: Sara?
Sara: Da? Spune cu vocea tremurândă, neîntorcându-se la mine.
Jungkook: Uită-te la mine.
Sara: Ce s-a întâmplat? Intreaba rămânând în același loc.
O întorc spre mine, vânzându-i lacrimile din ochi și de pe obraji.
O privesc câteva clipe, clipe în care încerca să-și șteargă lacrimile și sa se comporte normal, însă nici una nu i-a reușit.
Jungkook: Ce s-a întâmplat, iubito? De ce plângi iar?
Nu știu ce am spus atât de rău, dar cert e ca izbucnește iar în plâns. O trag la pieptul meu sperând c-o sa se simtă mai bine, însă în momentul în care e lipita de mine bratele ei îmi înconjoară gatul și în câteva clipe e în poala mea, cu capul în scobitura gatului meu plângând în continuare.
Dumnezeule, ce se întâmplă cu ea?
Bratele mele ii înconjoară talia, și încep sa ii mângâi spatele.
Sara: T-te rog..nu m-ma părăsi...sopteste plângând în continuare și agațăndu-se mai bine de gatul meu.
Rămân uimit de ce-mi spune. De ce s-o părăsesc? Cum s-o părăsesc?
Jungkook: Ce tot spui, iubito? Cum sa te părăsesc?
Nu îmi răspunde, ci doar plânge. Am răbdare pana se mai liniștește, apoi îmi răspunde.
Sara: Te-am auzit când vorbeai cu mama ta...ai spus ca poate ar trebui sa luam o pauza..spune suspinând.
Doamne, nu m-am gândit ca ar putea asculta ce vorbeam cu mama. Nu m-am gândit ca ar afecta-o atât de mult ceea ce am spus.
Jungkook: Doamne Sara. Cum să-ți închipui ca as face asa ceva?
Suspina, însă nu-mi răspunde.
Jungkook: De ce te ascundeai acolo? De ce nu ai venit sa stai cu noi?
Sara: ...
Jungkook: Haide, spune-mi.
Oftează după care începe sa vorbească.
Sara: Am mers sa o ajut pe Adda cu gătitul dar te-am auzit vorbind cu ea despre faptul ca nu-mi place sa ma dezbrac în fața ta, si când ai spus ca ar trebui sa luam o pauza..
Jungkook: Atât?
Sara: Da. Nu am vrut sa aud mai multe...
Incep iar sa ii mângâi spatele apoi își ridica capul privindu-mă în ochi.
Sara: Chiar nu vrei sa ma părăsești..? Întreaba cu teama în glas făcându-mă să-mi las privirea în pământ și sa oftez.
