Sara pov.
A doua zi, ma trezesc din cauza razelor soarelui care dansau pe fața mea. Ma strâmb puțin apoi îmi deschid ochii. Jungkook dormea liniștit lângă mine, având pieptul dezgolit. Când ma uit la mine, realizez ca nici eu nu sunt mai prejos. Încep sa roșesc, bucurându-mă ca doarme și ca nu ma vede. Când privesc ceasul de pe noptiera, realizez ca e abia 8:55, asa ca îmi așez capul pe umărul lui iar mana dreapta peste pieptul sau.
Singurul lucru care ne mai acoperea corpurile dezgolite era plapuma de un alb imaculat.
Încep să-mi amintesc ce s-a întâmplat aseară. În special momentul în care am vrut să-mi pun capăt vieții. Dar acum ca ma gândesc, cred ca as fi făcut o mare prostie. Dacă m-aș fi sinucis, nu as mai fi acum aici cu Jungkook. Nu as mai sta în bratele lui bucurându-mă de dimineața asta.
As fi pur și simplu moartă.
Ii sunt recunoscătoare lui Jungkook. Pentru ca dacă nu ar fi fost el sa ma oprească, nici eu nu as mai fi fost.
Revin cu picioarele pe pământ când Jungkook da semne ca începe sa se trezească. Îmi ridic privirea, uitându-mă la el.
Mârâie somnoros când deschide ochii și clipește de câteva ori ca să se acomodeze cu lumina.
Jungkook: Buna dimineața, iubito. Spune zâmbind, după care ma săruta.
Sara: Buna dimineața. Zic, zâmbind la rândul meu.
Ne privim câteva momente fără sa spunem ceva, apoi Jungkook se răsucește astfel încât ajunge sa stea cu capul pe pieptul meu. Problema era ca eram total dezbrăcată. Iar el stătea pe sânii mei. Singurul lucru care ii despărțea fata de pieptul meu, era plapuma.
Mâinile lui erau acum pe spatele meu, începând sa facă cerculețe cu degetul pe el.
Roșesc mai rău ca și o roșie și încep sa ma gândesc la o soluție.
Sara: Ce faci?
Jungkook: Stăteam incomod, dar acum sunt bine. Ma asigura zâmbind șiret când vede cât de imbujorata sunt. De ce te-ai înroșit asa?
Sara: Jungkook! Țip la el, din cauza rușinii care puse stăpânire pe mine.
El chicotește apoi, trage dintr-o data plapuma pana pe burta mea și îmi saruta pielea de deasupra sânului drept. Apoi își pune din nou capul pe mine. Fac ochii mari când văzusem ce făcuse.
Nici nu știam ce as putea spune. Sau măcar dacă ar trebui sa spun ceva.
Când aud bătăi în ușa, ma simt ca și cum mi-ar cădea cerul în cap. E mama lui! Iar noi suntem...cum suntem. Și-o sa între în orice moment!
Ma alarmează conștiința mea, ca și cum eu nu as ști asta. Încerc sa ma acopăr, însă Jungkook nu părea ca se grăbește să-și ia capul de pe mine.
Adda: V-ați trezit dragilor? Pot sa intru?
Nu, nu, nu! La naiba, nu!
Jungkook: Da, mama!
Îl privesc disperata pe Jungkook iar el doar îmi zâmbea. Las' ca vezi tu.
Înaite ca ușa sa se deschidă, reușesc sa trag plapuma peste mine, lăsându-mi doar capul la suprafață. Desi, cred ca la cât sunt de roșie la fața, ar fi trebuit sa ma ascund cu totul sub plapuma.
Jungkook era acoperit cu plapuma doar de la jumătate în jos. Pieptul ii era la vedere. Tipului ăstuia nu ii e jenă? Defapt ce ma mira, pana la urma e mama lui.
Adda: Neața dragilor! Spune intrând zâmbind în camera.
Jungkook: Buna dimineața, mama! Spune el numai zâmbet.
Sara: Neața..mormăi eu.
Adda: Am venit sa va spun ca micul dejun e gata. Spune trăgând draperiile și deschizând geamul pentru a aerisi camera.
Jungkook: Coboram imediat.
Adda: Bine.
Iese zâmbind din camera, și spre fericirea mea, închide ușa.
De cum iese pe ușa, iau o perna în mana și i-o arunc lui Jungkook în fața cu toată puterea de care dau dovada.
Sara: Te-ai țăcănit?
Jungkook: Ce e? Întreabă chicotind.
Sara: Chiar nimic. Spun ironica în timp ce ma încrunt.
Jungkook: Oh haide, iubito. Crezi ca mama nu știe ce înseamnă să te trezești cu asa frumusețe în pat?
Mai dau cu o perna în el.
Jungkook: Bine, bine. Zice deja râzând. Oricum, nu trebuie să-ți fie jenă de mama.
Sara: Nu mi-ar fi dacă ți-ai fi ținut gura. De ce i-ai spus ca poate intra când amândoi suntem asa? Spun făcând referire la faptul ca suntem dezbrăcați.
Jungkook: Pentru ca nu e nimic anormal în asta. Crezi ca mama nu și-a dat seama ce am făcut noi aseară? Ai uitat ca dormea la o camera distanta? Rânjește.
Dumnezeule, îmi vine sa intru în pământ de rușine. Uitasem de asta azi-noapte...
Imi mut privirea pe altceva, ca să nu vadă cât de prost ma simt acum, și, din nou, încerc sa găsesc o soluție ca să scap din situația asta stânjenitoare.
Jungkook: Haide. Mama ne așteaptă jos.
Ma gândesc foarte serios sa nu cobor la micul dejun. Dar asta ar însemna să mă ia ca pe un sac de cartofi și sa ma care pana în bucătărie. Asa ca în niciuna dintre variante nu as scăpa fără sa ajung acolo și sa dau ochii cu Adda.
Oftez și ma uit lângă pat, unde vad câteva dintre hainele noastre împrăștiate. Probabil și mama lui le văzuse, dar ii sunt recunoscătoare ca nu a spus nimic despre asta.
Iau tricoul lui Jungkook și îl îmbrac. Abia apoi cobor din pat.
Jungkook: Pe bune?
Sara: Ce? Ma întorc spre el.
Jungkook: Când o sa scapi de inhibițiile astea?
Preț de o clipa credeam ca s-a încruntat pentru ca purtam tricoul lui. Dar de fapt s-a încruntat pentru ca port ceva pe mine.
Sara: Ce vrei sa spui? Întreb făcând pe proasta.
Jungkook: Ști bine ce vreau sa spun. Credeam ca ai trecut peste faza când îți era frica sa fii dezbrăcată în fața mea. Însă se pare ca m-am înșelat. De ce nu ai încredere în mine?
Sara: Ți-am mai spus ca nu e vorba de asta. Am încredere în tine. Dar pur și simplu nu îmi place sa umblu dezbrăcată. Nu cred ca e nimic anormal în asta. Ce ai vrea? Sa merg în pielea goala pe aici ca și cum doamna Adda nu ar putea veni în orice moment aici?
Își da ochii peste cap apoi se duce la baie.
