Jungkook: Nu mai spune toate tâmpeniile astea! Nu te cred, și n-o sa te cred în veci.
Hyeon: Sa n-o faci. Dar asta e adevărul. Sara e la fel ca și maica-ta. O sa profite de tine cât ai bani apoi o sa te arunce ca și pe o cârpă. Exact ca și tine. O folosești pentru corpul ei. Cine naiba ar crede ca chiar va iubiți?
Jungkook: Termina! Zbiară Jungkook exasperat.
Hyeon: Te deranjează adevărul? Exact ca și pe maica-ta! Când am aflat ca e mereu plecata cu toți felul de bărbați mi-am dat seama ce fel de persoana e. Nici măcar nu știu sigur dacă tu și cu Tae sunteți cu adevărat copiii mei! Maica-ta era o destrabalata! După ce i-am spus ca știu despre aventurile ei a început să-mi reproșeze ca nu-i dau suficienta atenție. Apoi ai apărut tu. Alt ghimpe în coaste. După ce s-a născut și Tae, a început sa continue cu porcăriile ei pana când i-am spus sa înceteze ca avem doi copii. Crezi ca a interesat-o? Îți spun eu, nu. Și dacă chiar vrei sa ști, din cauza ta s-a sinucis. Făceai crize din orice, plângeai din orice. Pur și simplu nu te-a mai suportat și și-a pus capăt zilelor. Asa o sa pățești și tu cu Sara. O sa te folosească pana ai bani și faima, apoi o sa te părăsească.
Jungkook nu mai spunea nimic. Era liniște câteva clipe, clipe în care mama apare lângă mine și ma imbrâncește.
Mama: Fii atenta la mine. Dacă îndrăznești sa te mai apropii măcar de casa aia, și tu și ăsta cu care ți-o tragi, ați încurcat-o. Amândoi. Ai înțeles?
O priveam în ochi cu toată ura de care eram dispusa.
Dau buzna în camera când aud un zgomot și îl vad pe Jungkook la podea.
Ma reped spre el, punându-mi mâinile pe umerii lui. Avea lacrimi în ochi și se uita fix într-un punct, cu gura între deschisa însă nu spunea nimic.
Sara: De ce dracu l-ai lovit?!
Hyeon: Asta pățește când nu știe să-și respecte tatăl.
Asta a umplut paharul.
Ma ridic în picioare privindu-i pe amândoi cu toată scârba de care dădeam dovata.
Sara: Cum mama iadului va permiteți, amândoi, sa veniti aici, în apartamentul nostru, și sa țipați în halul asta la noi?! Cum?! Sunteți niște monștrii amândoi. Ma întorc spre Hyeon și continui. Și tu, pe tine te consideram sprijinul meu. Tatăl meu. Credeam ca ești diferit de monstrul care m-a creat. Însă ai reușit să-mi dovedești ca ești exact la fel. Vi aici, împreună cu femeia asta căreia ii spuneam "mama", și spuneti ca nu știm sa va respectam. De unde mama iadului vreți respect când nu dovediți ca meritați asa ceva?! Și cum naiba îți permiți sa dai în el?! Propriul tău copil, sânge din sângele tău! Monstrule, sunteți amândoi niște monștrii fără suflet! Cărați-vă! Cărați-vă pana nu sun la politie!
Zbier la ei, privindu-l cu ochii în lacrimi. Nu, nu plâng pentru ca regret vreun cuvânt. Plâng din cauza nervilor, pentru ca ii urăsc. Pe amândoi.
Cei doi ma privesc fără sa spune ceva, și când vad ca Hyeon vrea sa deschidă gura sa spune ceva ii împing spre ușa de la întrare.
Sara: Nu știu cum ați aflat unde stam, dar sa vă pună dracu sa mai veniți pe aici. Sa nu îndrăzniți cumva sa îndrăzniți. Zic după care le trântesc ușa în nas. Tremur toate de nervi.
Fug înapoi în camera unde îl găsesc pe Jungkook în același loc în care l-am lăsat.
Ma prăbușesc lângă el începând sa plâng.
Sara: Jungkook, Jungkook uită-te la mine. Spun punându-mi palmele pe obrajii lui și încercând să-l fac sa se uite la mine.
Într-un final își ridica privirea plina de lacrimi și ma privește.
Jungkook: Sara..
Sara: Shh. Liniștește-te. Spun trăgându-mi nasul. O sa fie bine, ai, sa vezi.
Jungkook: Eu am..omorât-o... Eu am omorât-o pe mama. Spune după care izbucnește în plâns.
Îl țin strâns în bratele mele.
Sara: Nu e adevărat Jungkook. Nu ai omorât pe nimeni. Mama ta te iubea foarte mult, Jungkook. În niciun caz nu s-a sinucis din cauza ta. Înțelegi? Nu e vina ta, iubitule. Nu asculta ce ți-a spus monstrul acela. Te rog. Tu ești copilul lui chiar dacă nu te merita. Pe niciunul dintre voi. Mama ta, chiar dacă nu am cunoscut-o, pun pariu ca era o femeie care și-ar fi dat viata pentru voi. Nu din cauza vostra. Și nu te-a părăsit. E doar într-un loc mai bun. Un loc în care e protejata de cuvintele tatălui tău. Jungkook, uită-te la mine. Spun luându-i fața în palme. Sa nu-ți închipui c-o sa te pararesc vreodată, sau ca stau cu tine doar pentru banii tai. Te Iubesc Jungkook și nu as face asta pentru nimic în lume. Și mama ta te iubește mai mult decât îți imaginezi.
Spun toate astea încercând să-mi opresc lacrimile măcar pentru el. Însă eșuez când ma îmbrățișează din nou, plângând.
Jungkook: Te rog nu ma părăsi și tu, Sara. Nu vreau sa rămân singur.
Dumnezeule, cât de mult au putut să-l raneasca vorbele monstrului ăluia. Vocea ii tremura și, începe sa tremure pana și el însuși.
Sara: Îți jur ca nu o sa te părăsesc vreodată. Nu o sa ramai singur. Sunt aici iubitule.
Plangeam amândoi, îmbrățișați pe podeaua rece din dormitorul nostru, exact ca niște copii. Niște copii răniți din cauza vorbelor părinților lor. Niște copii cu traume încă din copilărie.
Nu știu cât timp a trecut de când stam aici. Însă cert e ca niciunul nu vrea sa plece. Nu vrea sa se desprindă de celalalt. Și din fericire, nici nu e nevoie.
Deși ne-am mai calmat puțin amândoi, eram în continuare unul în brațele celuilalt.
Jungkook: Sara..?
Sara: Da...?
Jungkook: Chiar nu o sa ma părăsești..? Șoptește cu vocea tremurândă, în timp ce-și ridica capul de pe umărul meu.
Sara: Bineînțeles ca nu. Spun privindu-i ochii îndurerați.
Jungkook: P-promiți...?
Sara: Îți jur. Spun ștergându-i lacrimile ce ii cădeau din nou pe obraji.
Sara: Tatăl tău ți-a spus toate alea ca să te enerveze. Ca să te facă sa suferi. Știm cu toții ca nu e adevărat nimic. Mama ta va iubea. Pe toți trei. Dacă ar trebui sa ghicesc motivul pentru care s-a sinucis as spune ca tatăl tău o termina psihic. Asta dacă s-a sinucis.
Jungkook: Nu mai e tatăl meu. Dar.. Ce vrei sa spui?
Sara: Ah, nimic. Îmi pare rău. Aberez doar.
Jungkook: Ba nu aberezi. La ce te referi?
Sara: Vreau sa spun ca...poate nu s-a sinucis. Poate a murit din alta cauza.
Jungkook: Ce alta cauza? Spune nedumerit.
Sara: Poate un accindet.
Jungkook: Nu la asta te gândești așa-i? Nu te gândești la un posibil accident.
Sara: Nu știu. Adevărul e ca dacă tatăl tău a putut sa te lovească încât sa cazi la pământ...zic lăsând propoziția în aer pentru ca deja e logic ce vreau sa spun.
Jungkook: Vrei sa spui ca...s-ar putea ca tata so fi omorât pe mama? Spune uimit.
Sara: Da. Nu. Las-o balta. E o aberație. Îmi pare rău.
Nu spune nimic doar sta pe gânduri.
Bravo Sara, tocmai l-ai făcut pe taică-su criminal. Felicitări.
Jungkook: Nu. Poate ca ai dreptate. Poate mama chiar nu s-a sinucis. Și poate ca chiar tata a omorât-o.. sopteste cutremurându-se.
Sara: Crezi?
Jungkook: Nu știu...dar trebuie sa aflu.
