Marko

Capitolul 15

,,Ai fost o rază de soare și apoi m-ai lovit ca un fulger"

Dau să fac primul pas în baie însă mă lovesc de corpul tare al bărbatului care tocmai se întorcea.

—Ce faci, iubito? Am crezut că dormi, mă sărută tandru pe frunte.

Nu pare agitat, iar după timpul scurt pe care l-a petrecut în baie, țin să cred că nu a fost nimic important. Dar oare de ce a trebuit să vină până aici, nu putea pur și simplu să răspundă la mesaje din pat?

—Adormisem, dar te-am simțit cum ai plecat de lângă mine atunci când ai primit acele notificări. S-a întâmplat ceva? Cine era? îl întreb curioasă.

—Era Edward, mi-a spus că vrea să vorbim ceva înainte să plecăm în vacanță, nimic important.

Își aruncă telefonul pe pat și mă îmbrățișează strâns așezându-și bărbia pe umărul meu, îngândurat.

Oare ce se petrece?

—Pot să văd?

—Hm, vrei să mă controlezi? De când facem asta? mă întreabă destul de mirat.

Nu obișnuim să ne controlăm în telefon și nici măcar să ne invadăm intimitatea, dar uneori simt că îmi ascunde lucruri și nu pot lăsa așa. De cele mai multe ori, chiar asta face.

Nu vreau să par exagerată și sunt conștientă că ar trebui să dau dovadă de maturitate, să am încredere în el și să îl las în pace, dar nu pot uita că e capul unei mafii și mă poate juca pe degete dacă asta vrea.

—Vreau doar să verific că nu mă minți, atât, zâmbesc scurt.

—Nu ai încredere în mine deloc, concluzionează oftând.

—Marko, după câte s-au întâmplat, vreau doar să mă asigur că nu îmi mai ascunzi lucruri.

—Fie, te înțeleg! Poftim, îmi întinde telefonul deschis în conversația cu Edward.

Da, se pare că este totul în regulă. Sunt mesaje de acum cinci minute. M-am înșelat crezând prostii. În momentul acesta îmi este foarte rușine fiindcă nu am avut încredere în el. Mai bine o lăsam baltă. Mă simt atât de prost în momentul acesta.

—Ești fericită acum? mă întreabă vizibil deranjat de gestul meu.

—Da, îmi pare rău că nu te-am crezut!

—Și mie îmi pare rău! Mi-aș fi dorit să ai mai multă încredere în mine, Stormy! Trecutul este trecut!

Da... trecutul este trecut, dar doar atunci când treci peste și nu arunci din când în când câte o privire înapoi, ca în cazul meu. Trecutul este întotdeauna cu noi, indiferent cât de mult am încerca să-l dăm uitării. Știu că nu pot schimba trecutul, dar pot învăța din el.

—Hai mai bine să ne culcam, spun dorindu-mi să termin mai repede această scenă de gelozie din care, sincer, am ieșit să mă simt foarte rău.

Ce stupidă sunt, cum am putut să îi cer telefonul!

Ne așezăm în pat, Marko luându-mă în brațe. După zeci de minute în care nu mi-am găsit locul în pat și m-am foit într-una, deranjându-l și pe el, îmi găsesc loc pe pieptul lui. M-am jucat cu degetele de-a lungul gâtului său până când am adormit.