Marko

Capitolul 7

,,Când nu ai lângă tine pe cine îți dorești, instinctiv nu mai vrei pe nimeni''

Este dimineață, lumina îmi invadează camera prin perdele argintii. Nu am putut dormi toată noaptea, gândindu-mă la Marko. Acum dacă mă gândesc mai bine, nu cred că este o idee bună să mă duc la el acasă. Aseară cred că băusem cam mult și de aceea i-am acceptat propunere. Totuși... parcă aș vrea să îl cunosc, să văd ce fel de persoană este. Poate nu e atât de rău. 

V-ați gândit vreodată dacă v-ați întoarce în timp să reparați ceva, ați lua tot aceeași decizie?

Call out my name when i kiss you, so gently. I want  you tu stay—

Tonul apelului mă trezește la realitate, punându-mă să mă ridic după telefon.

—Da, răspund somnoroasă, strângând din ochi în încercarea de a citi pe ecranul luminos al telefonului apelantul.

—Bună dimineața, te-ai trezit? Vocea duioasă a brunetului se auzi din partea cealaltă a telefonului.

—Da. S-a întâmplat ceva? Îl întreb curioasă când văd că ceasul arată doar 9:20.

—Da. Pot să vin să te iau acum?

—Mhm. Nu poți să vii mai târziu? Abia m-am trezit, îl anunț încercând să cobor din pat.

—Nu. O să am puțină treabă apoi și va trebui să te las puțin singură acasă, însă încerc să vin cât de repede pot acasă, spuse Marko cu puțină grabă în voce.

—Atunci de ce nu te duci unde ai treabă și vii apoi ?

—Nu știu cât întârzii și nu vreau să rămâi la tine în seara asta. Dacă am zis că azi vii la mine, așa să fie. Nu vreau să te dezamăgesc din prima zi în când ți-am promis ceva.

—Bine atunci. O să mă fac gata! Îl anunț privind o tură prin șifonier.

Nu pot să cred cât de autoritar este. Nici nu i-am mai zis că vreau să mă mai gândesc dacă merg cu el sau nu...

Nu știu dacă ne potrivim, este foarte rece câteodată. Este ca o piesă în limba franceză, nu îl înțeleg, dar îmi place.
Tatuajele, cursele, alcoolul și fetele, îl definesc. Oare cum aș putea eu să îl liniștesc? În plus nu vreau să mă ia ca pe o aventură de o noapte, aș vrea să îi intre bine în cap asta.

Îmi iau ușor trolerul ce mi l-am pregătit și îl duc jos, lângă ușă.

Un motor puternic se aude în fața casei. Mi-am dat seama din prima că este Marko, nici nu a trebuit să claxoneze. Cred că el era deja pe drum când m-a sunat.

Deschid ușa, moment în care coboară din mașină și îmi trimite un zâmbet ce mă face să tresar. Glumesc... doar mă face să râd înapoi. Chiar nu îmi vine să cred că fac asta. El chiar nu vrea să renunțe cu una, cu două.

—Hei! Mă așteptai? Mă sărutase apăsat pe obraz luându-mi în același timp bagajul din mână.

—Nu, doar păzeam ușa! Râd ușor de el sărutându-l înapoi.

—Bine... atunci te iau să îmi păzești și mie casa pentru câteva zile dacă ești bună la asta, îmi întoarse brunetul gluma înapoi, zâmbind în colțul gurii.