Mâna omului mort

Capitolul XLVIII

Capitolul XLVIII

Nimeni nu putea să trăiască în Oraşul Păcatelor pentru un timp îndelungat fără a săvârşi unul. Şi cincizeci de ani în deşert l-au făcut pe Austin de LaBassiese un păcătos loial.

Numărul cadavrelor de sub numele lui s-au adunat ca dunele de nisip din Mojave. Vindicativ aşa cum era, putea să numească fiecare din victimele sale împreună cu delictul lor.

În mod special, prima lui victimă.

El avea şapte ani atunci. Prea naiv pentru o asemenea violenţă, dar încă prea tânăr ca să aibe o opinie. El era un flăcău mitocănesc care avea foarte mare nevoie de îndrumare. Bunicul său, Jeremiah, un bărbat al cuvintelor puţine şi privirilor ucigaşe, l-a trezit din somnul lui, lovindu-l în fluierul piciorului cu patul puştii, în o dimineaţă foarte devreme de Duminică, în Aprilie, cu aproape şaizeci şi şase de ani înainte.

- Ia-ţi jacheta, a comandat bătrânul cu un mârâit gutural. Ne ducem la vânătoare.

Austin şi-a frecat ochii cu spatele mâini, ştiind că era inutil să se certe cu brutalul patriarh.

Jeremiah şi Austin, acompaniaţi de doi servitori masivi, şi-au croit drumul spre Shreveport în un jeep gri. A fost un drum dureros de lung, plin cu o tăcere tensionată şi comenzi tacite. Soarele începuse să apară la orizont când au ajuns în un final la North Fork Hunting, locul de vânătoare preferat al bunicului său.

- Stai jos, băiete, a şuierat bunicul lui de lângă sine când şi-a trecut greutatea pe celălalt picior.

Austin putea să simtă că nu erau singuri în pădure. Cu colţul ochiului, a văzut o bandă roşie legată de ceva ce a presupus el că era trunchiul unui copac. Întorcându-şi capul spre dreapta, şi-a confirmat că suspiciosul trunchi era un alt vânător.

Pentru un băiat de vârsta lui, memoria lui Austin era impecabilă, în mod special când venea vorba de oameni. El a recunoscut imediat vânătorul cu bandană roşie ca fiind Daniel Terrell, pusnicul care deţinea o mică fermă de pui care era în competiţie cu familia LaBassiese în a aproviziona produse din carne de pui în Mississippi. Aversiunea lui Jeremiah către Daniel nu era ceva ce putea să ţină pentru sine. El vorbea întruna despre excentricitatea lui Daniel cu fiecare ocazie pe care o avea. Mississippi aparţinea familiei LaBassiese, familia lor nu ar fi trebuit să îi fi permis niciodată unui ciudat din Texas să facă afaceri pe teritoriul lor.

Probabil asta explica motivul pentru care el a ales un loc unde să se ascundă perpendicular cu cel al lui Daniel. Acesta probabil îl văzuse pe Daniel foarte repede şi se decisese să transforme presupusa prima vânătoare a lui Austin în un concurs de tragere.

Un târşâit din faţa lui l-a adus pe Austin înapoi la realitate. Cu puterea contestabilă a braţelor cel dureau, el şi-a strâns mâinile în jurul puştii, în timp ce a poziţionat-o în direcţia sunetului.

„Ei bine, salut, Bambi," s-a gândit văzând căprioara cu ochii mari, galopând spre ei, fericit de inconştientă de prădătorii ce o ţinteau.

Din poziţia lui Austin, el avea o cale liberă spre căprioară. Singura problemă era că nu avea unghiul bun. Daniel îl avea.

- Dacă ratezi asta băiete, tu vei merge pe jos până acasă. Mă înţelegi? a mormăit Jeremiah cu vocea lui adâncă şi zgâriată de tutun.

Austin a înghiţit în sec, ştiind mult prea bine că nu era o ameninţare goală. Ameninţările goale erau ca gloanţele albe, erau nefolositoare pentru un LaBassiese.