Mâna omului mort

Capitolul LIV - prima parte

Capitolul LIV

4:30

În o lume perfectă, Reese s-ar fi aflat la apartamentul de lux al Nordului la acea oră, ţinând o sticlă de Dom şi toastând împreună cu toată lumea pentru o slujbă bine executată. Săptămâni – nu, luni – de preparaţii depindeau de o singură noapte: Noaptea în care Austin de LaBassiese avea să fie doborât de pe tronul său.

Se terminase.

Austin avea să fie închis pe viaţă.

Webster avea să fie legat de pat pentru restul vieţii sale.

Paige avea să fie trimisă la închisoare, undeva în Europa.

Drogaţii nu aveau să mai pună mâna pe vreo fiolă de lichid D.

Asher avea să fie reunit cu soţia lui.

Iar Michael Arrington avea să fie, din nou, un bărbat liber.

Da, ei ar fi trebuit să sărbătorească la acea oră, deoarece furtuna trecuse. Praful se lăsase. Operaţia Corbul fusese o misiune reuşită.

Dar nu era.

Nu întru totul.

Nici măcar pe aproape.

Pentru cuplul care a pornit totul, lupta nu se terminase când răufăcătorul fusese capturat. În acel moment, sfârşitul lor fericit era punctat de un semn mare de întrebare în locul unui semn al exclamării răsunător.

Reese s-a trezit dorindu-şi să aibă o religie, un set de credinţe. Astfel ca o păcătoasă ca ea să poată să invoce sfinţii în care nu credea. Dumnezeu ştia că ei aveau nevoie de un miracol la acea oră. Deoarece dacă unul dintre ei s-ar fi dat bătut, cealaltă jumătate nu ar fi avut nici o şansă.

Sunetul uşii de cristal deschizându-se în spatele ei a scos-o din gândurile sale. A dat din cap subtil, luând cana din faţa ei şi luând o gură de cafeină.

- Cum este cafeaua? a întrebat investigatorul cu părul închis dat de pe frunte, în o încercare de a arăta prietenos.

S-a aşezat pe scaunul din faţa lui Reese, punându-şi propria cană cu cafea pe măsuţa mică dintre ei.

- Surprinzător de bună, a răspuns inexpresivă. Nici o ofensă, a adăugat rapid.

El a zâmbit politicos.

- Nu m-am ofensat. Maşina de espresso de două mii de dolari din bucătărie este cel mai bine ţinut secret al LVPD.

S-a uitat la ofiţerul îmbrăcat normal, care se introdusese mai devreme ca fiind sergentul Raymond Spacey.

- Cât va dura asta? a întrebat, furând o privire la mobilul de pe masă.

Tăcerea acestuia continua să o terorizeze.

- Voi fi rapid. Am nevoie să îmi spui ce s-a întâmplat în ultimele trei ore. Este important pentru noi să obţinem toate detaliile, înainte ca presa să ajungă aici.

Inspectorul şi-a deschis carneţelul şi a scos un mic recorder din buzunar.

- Te deranjează? a întrebat, degetul său pregătit să apese pe butonul de înregistrare.

Reese a dat din umeri. Orice putea accelera acea întreaga procedură era în regulă cu ea.

- Ce făceai la Manderlay în jurul orei unu?

- Am auzit despre spargerea din subsol; eram îngrijoraţi pentru prietena noastră.

A încuviinţat, dând din cap şi a început să scrie ceva pe carnet.